Sorin Ovidiu Vântu a fost condamnat de Curtea de Apel București la șase ani și două luni închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice.
În acelaşi dosar, sindicalistul Liviu Luca a primit șase ani închisoare tot cu executare.
Sentinţele sunt definitive, cei doi condamnați urmând să fie încarcerați în Penitenciarul Mărgineni.
Dosarul a fost trimis în judecată în urmă cu patru ani, iar despăgubirile stabilite de instanța de fond în acest dosar se ridică la peste 83 milioane euro.
Sorin Ovidiu Vîntu a rămas cu aceeaşi pedeapsă ca în primă instanţă, în timp ce pedeapsa lui Liviu Luca a fost redusă cu trei ani.
În iulie 2014, Tribunalul Bucureşti a pronunţat prima sentinţă, prin care Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat la şase ani şi două luni închisoare, pentru delapidare şi spălare de bani. Liviu Luca a primit, tot în primă instanţă, nouă ani de închisoare.
Hotărârea a fost contestată, iar procesul a continuat la Curtea de Apel, care a încheiat dezbaterile în urmă cu două săptămâni.
De asemenea, afaceristul Octavian Țurcan (un apropiat al lui Vîntu) a fost condamnat la 5 ani și 10 luni închisoare, cu mult mai puțin decât cei 9 ani dați de tribunal.
Condamnări au primit și foști membri ai conducerii Petromservice: Gheorghe Șupeală — 6 ani, Zizi Anagnastopol — 3 ani și 6 luni, Ioan Bohâlțeanu — 4 ani, Sorin Mihai — 3 ani, Bogdan Radu Negrutzi — 4 ani, Rino Raichovich Graziano — 3 ani și 6 luni, Mihai Viorel Râmboacă — 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, Răzvan Florin Râmboacă — 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare, Daniela Brașoveanu — 1 an cu suspendare.
Update: Liviu Luca s-a predat, vineri după-amiază, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.