Unul dintre tinerii veniți în zona mall-ului unde s-a produs tragedia a declarat că familia uneia dintre victime ucise în atacul din Munchen ar fi din România.
„Un prieten de al meu a fost ucis. Mi-a fost coleg de clasă, am fost în același an. Jucam împreună fotbal și locuia lângă casa mea. L-am văzut ultima dată săptămâna trecută”, a declarat acesta pentru The Telegraph, spunând că prietenul lui, Giuliano, era la fast-food-ul unde tânărul germano-iranian de 18 ani a deschis focul, confom Libertatea.
„El era german, dar eu cred că avea familia din România. Era un tip amuzant și normal. Nimeni nu avea nimic cu el. Auzi de Nisa, de Paris și brusc se întâmplă în orașul tău”, a mai spus acesta, vizibil afectat.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că nu are informații, până în acest moment, care să confirme prezenţa vreunui cetăţean român printre victimele atacului din Munchen.
”Centrala Ministerului Afacerilor Externe şi Consulatul General al României la Munchen continuă monitorizarea evoluţiei evenimentelor ulterioare producerii atacului de la Munchen.