Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, după ședința CSAT, că „cel putin șase aliați” din NATO au răspuns favorabil la invitația României de a participa cu militari la brigada multinatională care va fi găzduită de țara noastră.
„Avem deja răspunsuri favorabile, fără să se fi concretizat decât la unele, în ceea ce privește participarea la brigada multinațională de la cel puțin șase aliați. Doi dintre ei au declarat deja foarte clar cum participă, este vorba despre Polonia, care a spus că trimite o companie, și despre Bulgaria, care a spus că trimite în jur de 400 de militari în această brigadă. Dar sunt și alții care sunt interesați și avem negocieri pe care pot să le clasific drept foarte bune. Vom avea, în concluzie, suficienți militari de la mai mulți aliați pentru această brigadă”, a spus Iohannis.