Bute: Nu am luat cu bună ştiinţă un produs interzis

După acuzaţiile de dopaj, Lucian Bute se apără spunând că substanţa interzisă a ajuns în corpul său involuntar.

Bute: Nu am luat cu bună ştiinţă un produs interzis

După acuzaţiile de dopaj, Lucian Bute se apără spunând că substanţa interzisă a ajuns în corpul său involuntar.

După acuzaţiile de dopaj, Lucian Bute se apără spunând că substanţa interzisă a ajuns în corpul său involuntar.

Mesajul său apare într-o postare pe Facebook şi este însoţit de imaginea suplimentului medical incriminat.

„Toata cariera mea am cerut teste antidoping superioare celor standard în acest sport şi am fost testat de zeci de ori”, explică pugilistul.

„Un supliment legal disponibil şi fabricat în Statele Unite pe care l-am luat în perioada de pregătire pentru meciul cu Badou Jack s-a dovedit contaminat cu Ostarină, produs interzis. Încă de când am fost acuzat de dopaj am ştiut că această substanţă nu putea ajunge în corpul meu decât involuntar. Toata cariera mea am cerut teste antidoping superioare celor standard în acest sport şi am fost testat de zeci de ori. Respect sportul meu şi toţi advesarii şi nu am încercat niciodată să obţin un avantaj ilegal”, a scris Bute.

Lucian Bute aşteaptă acum decizia comsiei atletice din Washington.

Presa canadiană a anunţat vineri că Lucian Bute a picat şi cel de-al doilea test antidoping.

Comisia pentru Box şi Wrestling din Washington susţine că românul ar fi folosit ostarină, o substanţă interzisă din 2008 de Agenţia Antidoping.

După primul test, realizat la sfârşitul lunii mai, sportivul român a negat faptul că a folosit substanţe interzise.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.