Federaţia Română de Fotbal (FRF) a reluat, joi, vânzarea biletelor la meciul România – Muntenegru, programat pentru 4 septembrie. FRF a anunţat totodată că întâlnirea va avea loc pe Cluj Arena, aşa cum a fost stabilit iniţial, deşi s-a luat în calcul schimbarea stadionului.
„Federația Română de Fotbal își respectă angajamentul luat față de suporterii clujeni și ardeleni prin decizia de a organiza la Cluj-Napoca partida România-Muntenegru din preliminariile CM 2018. Din această dorință, în urma inspecției UEFA cu privire la situația gazonului de pe Cluj Arena, FRF a solicitat și o analiză comparativă de specialitate din partea forului continental care să cuprindă și situația stadionului Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. Concluziile acestei analize comparative evidențiază avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre stadioane în perspectiva meciului din 4 septembrie, astfel că am decis ca partida de debut a “tricolorilor” în aceste preliminarii să fie găzduită de Cluj Arena. În același timp, avem încredere în capacitatea și disponibilitatea partenerilor noștri clujeni din cadrul acest demers organizatoric de a se asigura că suprafața de joc se va prezenta în condiții bune la ora partidei, posibilitate evidențiată și de raportul de specialitate al UEFA, în cazul unor eforturi susținute”, a transmis FRF într-un comunicat postat pe site.
Prețurile biletelor la meciul România – Muntenegru
Peluze: 35 RON
Tribuna I: 150 RON
Tribuna II: 100 RON
Family Zone: 100 RON
VIP Etaj 3: 500 RON
VIP Etaj 4: 400 RON
Accesul în stadion se va face cu două ore înainte de fluierul de start al partidei, adică începând cu ora 19:45.