Starea națiunii române

Miercuri dimineață, am urmărit în reluare pe CNN un fragment din discursul lui Donald Trump rostit în tradiționalul discurs privitor la State of the Union. Adică Starea Națiunii, care este un moment anual de bilanț al președintelui american. (Nici o legătură cu emisiunea de satiră a lui Dragoș Pătraru, un soi de bășcălie grobiană cu mare succes la poporul român).

Am avut parte de un mic incident. Calitatea transmisiei mele prin cablu a avut de suferit. Sunetul era cel mai adesea bruiat de un țiuit electronic enervant. Te făcea să strîngi din măsele. Am redus sonorul la minim. Din cînd în cînd,  înțelegeam cîte ceva. Și am urmărit doar imaginea și numele celor care erau din cînd în cînd în cadrul transmisiei. Ce m-a surprins (ca să nu spun altceva) este numărul enorm de aplauze. America se ceartă de parcă taberele în luptă ar vrea să își socată ochii sau să se elimine. Și, cu toate acestea, asistența aplauda și se ridica în picioare atît de des încît mi-am adus aminte de ce n-aș fi vrut să-mi reamintesc. Dar mi-a plăcut că Donald Trump, în loc să facă circ, a făcut politică. A vorbit de măreția Americii, de proiecte, de planurile sale mai importante. Într-o perioadă de investigații, de acuze, de lucrături care mai de care mai versate și mai viclene, a vorbit despre nevoia de unitate a americanilor. Atât am înțeles în puține cuvinte. Unitatea Americii, puterea militară, investiția în cercetarea bolii SIDA și eradicarea ei.

Dar, cel mai important lucru care mi-a atras atenția a fost numărul mare de invitați speciali. O fetiță, un supraviețuitor al atentatului de la sinagoga din Pittsburg. Dacă nu mă înșel la Starea nației a fost invitat și polițistul care îl păzea pe atentator și care a spus, cînd a văzut că acel criminal era îngrijit de doctori evrei, că ”eu nu știu dacă aș fi făcut la fel”. Am văzut mulți eroi supraviețuitori ai Celui de-al Doilea Război Mondial, invitați și ei pentru a primi omagiul Camerelor reunite. Un minunat bătrînel emoționat dădea onorul vecinului său de scaun și pieptului său încărcat cu decorații.

Nu vedete de televiziune, nu paparude de show, nu miliardari, ci oameni simpli, eroi ai poporului american, aduși acolo pentru a fi prezentați ca modele morale ale Americii.

Noi singuri ne facem sînge rău și ne alimentăm disperarea și ura, isteria și tonul minor.

Dacă nu învățăm nimic din acest obicei american de a cultiva eroii, de a-i respecta, de a le asigura condiții mai bune, și ne vom îmbăta mai departe cu flecăreli și cu aiureli debitate seara pe micile ecrane, nu vom ajunge mai departe de burta goală a prăpastiei.