Si dă-i, si luptă: „Din păcate, nu este aşa”

Întrebat, luni, în cadrul unei dezbateri cu tinerii la inaugurarea Spaţiului 80east (optzecist) – „Acasă în comunism”, dacă, în opinia sa, curricula şcolară este adaptată cerinţelor vremurilor…

De (I.R.)
Si dă-i, si luptă: „Din păcate, nu este aşa”

Întrebat, luni, în cadrul unei dezbateri cu tinerii la inaugurarea Spaţiului 80east (optzecist) – „Acasă în comunism”, dacă, în opinia sa, curricula şcolară este adaptată cerinţelor vremurilor…

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit luni la un eveniment cu elevi despre lupta pentru libertate, afirmând că „în ziua de azi, dacă îi întrebaţi pe români, în general, ce îşi doresc, aproape niciunul nu spune ‘libertate’, fiindcă o avem”.

„Cuvântul cheie al Revoluţiei – dacă ar fi să reducem Revoluţia la un cuvânt – este strigătul ‘Libertate!’. Noi nu am ieşit la Revoluţie ca să cerem bani, sau pâine, sau blugi, sau maşini, sau televizoare. Am ieşit să cerem libertatea şi am cerut să scăpăm de comunism. Aşa s-a întâmplat şi am devenit liberi. (…) În ziua de azi, dacă îi întrebaţi pe români, în general, ce îşi doresc, aproape niciunul nu spune ‘libertate’, fiindcă o avem. Şi de obicei – iar asta e o concluzie mai degrabă tristă – ceea ce ai ţi se pare de la sine înţeles şi ai impresia că este un dat pe care îl meriţi, nu trebuie să lupţi pentru el. Din păcate, nu este aşa. Şi pentru democraţie, şi pentru libertate, şi pentru drepturile noastre, pentru libertatea de exprimare trebuie să luptăm zilnic. Altfel, din negura vremurilor nu foarte îndepărtate se ridică fantome. Şi câteodată am impresia că în zilele noastre unele fantome încearcă să iasă din colţuri, tocmai fiindcă anumite lucruri ni se par atât de normale, de la sine înţelese, încât nici nu le mai asociem o valoare foarte mare – cum ar trebui”, a susţinut preşedintele.

Despre educație

Klaus Iohannis susţine că actualul sistem de educaţie din România este „anacronic” şi „nu e adaptat viitorului”, el precizând că, în lipsa educaţiei, oamenii au acceptat prea repede şi prea uşor lucruri care nu ar trebui acceptate,făcând referire, în acest sens, la regimurile dictatoriale.

Întrebat, luni, în cadrul unei dezbateri cu tinerii la inaugurarea Spaţiului 80east (optzecist) – „Acasă în comunism”, dacă, în opinia sa, curricula şcolară este adaptată cerinţelor vremurilor, Klaus Iohannis a catalogat sistemul de educaţie din România drept unul „anacronic”.

„Sistemul educaţional este anacronic şi nu este adaptat vremurilor noastre şi, mai grav, nu este adaptat viitorului pentru că noi facem educaţie pentru viitor, nu pentru trecut. (…) Constatăm că politicienii vorbesc de multe ori în Parlament şi cu tot felul de ocazii cum a fost pe vremea lor. Ok, dar nu mai e vremea aia. Noi vrem să pregătim tinerii pentru ce va fi”, a afirmat şeful statului.

Iohannis a spus că acesta este motivul pentru care a lansat proiectul „România Educată”, adăugând că, în lipsa educaţiei, oamenii acceptă prea repede lucruri care nu ar trebui acceptate.

„Educaţia este baza societăţii. Fără educaţie ajungem prea repede şi prea uşor să acceptăm lucruri care nu ar trebui acceptate, cam toate regimurile dictatoriale s-au putut construi fiindcă oamenii s-au uitat în altă parte sau au dat din umeri sau când nu au participat şi când au vrut să participe, când lucrurile erau evident greşite, deja a fost târziu”, le-a mai spus Iohannis adolescenţilor participanţi la dezbatere.

Distribuie articolul pe:

24 comentarii

  1. La 1 si 39,vecinul mai mic,a declansat din nou acea „arma,cumparata probabol pe banii de la UMF,prin
    generozitatea Curtii de Conturi.Va trebui sa plec din casa in plina noapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.