Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că atât documentul de rezidenţiat prezentat de Raluca Daniela Bârsan, cât şi diploma de licenţă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie a acesteia sunt false. De asemenea, Pintea a afirmat că şi contractul de voluntariat a fost întocmit în mod ilegal. Ea a spus că reprezentanţii instituţiei vor face o plângere penală pentru fals în acest caz.
Totodată, ea a spus că, din discuţiile avute cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie, şi diploma de licenţă este falsă. Pintea a spus însă că îşi menţine afirmaţiile conform cărora în sistemul public un medic este angajat corect, subliniind că nu s-a referit şi la voluntariat.
„Vom convoca o şedinţă de urgenţă a Consiliului de Administraţie al spitalului pentru a vedea care au fost termenii ilegali ai întocmirii acestui contract de voluntariat”, a spus Pintea. Ea a mai spus că va fi făcută o plângere penală pentru fals în acest caz.
Cucoana asta face si ea parte din filera rusa,ea este cea care l-a insotit pe Teodorovici la instructaj in Rusia de unde au primit ordinul sa dea ordonanta zisa a lacomiei. Nu este nici un fel de coincidenta, faptele sunt fapte. SRI nu mai poate face nimic impotriva agenturilor rusesti din Romania, le este si frica si in plus au fost neutralizate si blocate financiar de Dragnea si PSD.