În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.
Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.
- Toată povestea ar fi putut fi încadrată în cunoscuta umflare a unor ştiri doar în vederea obţinerii senzaţionalului, numai că era tot mai limpede că lucrurile au depăşit cu mult faza vânătorii de rating ieftin, implicaţiile cazului <Capul fără Trup> depăşind ancheta, depăşind locul faptei, depăşind ţara, devenind universal virale. Lucrurile au ieşit de sub control. Aşa cum a scris Michael Blauspirtzan în cartea sa Pe căile ştiinţei, „Marile catastrofe sunt recepţionate mult mai repede, iar datorită mijloacelor moderne de comunicare, multe sunt recepţionate în cercuri concentrice chiar în timp real”. „Marile catastrofe” încă n-au venit, dar se configurau tot mai pregnant în „cercuri concentrice” ce s-au lărgit până la capătul lumii. Evenimente cum a fost asasinarea lui Vasili Schlezak, patronul unui mic post de televiziune din Băltuţan (Republica Vandana de Sud) n-au stârnit „cercuri concentrice” care să depăşească localitatea. Cine a fost Vasili Schlezak? Păi, nici măcar numele cumnatului său, Ruzicek, pe plan local un puternic director general, veşnicul scut al lui Schlezak, e la fel de puţin cunoscut, pe măsură ce te îndepărtezi de Băltuţan. Nici măcar dispariţia lui Postdubal n-a stârnit valuri mult mai mari în publicul larg, până ce n-au apărut întrebările ce ameninţau pacea lumii. Sigur, totul este un joc şi multă lume privea cu interes numeroasele dispute din mass-media pornite de la insignifiantul caz <Capul fără Trup>, doar că jocul devenea ameninţător, iar chibiţii simţeau, chiar dacă încă nedesluşit, că pot fi şi ei aruncaţi de pe locurile lor de la peluză direct în arena cu flămândele fiare sălbatice. (Ajunge să se oprească un om în mijlocul drumului şi să privească atent cerul pentru ca şi alţii să se uite spre punctul unde priveşte primul. Iar când atâta lume blochează bulevardul, toată mulţimea încremenită cu faţa în sus, această contagiune poate naşte neplăceri. Nu se ştie ce l-a făcut pe primul să se oprească pe carosabil şi să stea cu ochii aţintiţi în văzduh, dar n-ar fi fost exclus ca acel om să fi simţit un pericol în tării, aşa că şi alţii se simt ameninţaţi. Şi încurcă circulaţia. Apoi soseşte poliţia să disperseze mulţimea adunată. Fapt care se lasă cu proteste, cu îmbrânceli, cu tot mai mulţi implicaţi. Cu tot mai mulţi. Cu alte îmbrânceli, cu alte proteste, cu arestări, cu presa relatând în direct, filmând, strângând dovezi. Opoziţia agitându-se, strigând că au fost încălcate grosolan drepturile elementare ale omului, cerând demisii la vârf. Cercurile concentrice se lărgesc tot mai mult. „Datorită mijloacelor moderne de comunicare, multe [evenimente] sunt recepţionate în cercuri concentrice chiar în timp real”, după cum a scris atât de explicit Michael Blauspritzan în cartea sa Pe căile ştiinţei. Cine să mai fie interesat de ce i s-a năzărit cuiva să se oprească în mijlocul carosabilului ca să scruteze cerul?)
- Închiderea graniţelor Republicii (numită deocamdată încă) Vandana de Sud a avut urmări nebănuite. Urmări atât de mari încât interesul pentru dispariţia unui patron de televiziune din Băltuţan sau a unui profesor din Purdeatown au fost episoade îngropate de iureşul de tsunami al evenimentelor ce s-au succedat tot mai rapid.
Un lucru incredibil demonstrează până unde a măturat acel tsunami toate obişnuinţele, toate stereotipurile, toate obiceiurile fără de care viaţa părea până atunci de neconceput: chiar şi finala campionatului mondial de fotbal, precum şi finala NBA la baschet, ambele evenimente cu cel mai mare rating până atunci, au fost mult întrecute în vizualizări de reportajele şi discuţiile în legătură cu enigmatica personalitate a lui Roman Postdubal. Cine ar fi crezut posibil aşa ceva? Cine ar fi crezut că un caz ca atâtea altele, un fragment de cadavru găsit într-un fund de provincie să atragă după sine asemenea urmări, să producă cercuri atât de largi, să agite toată planeta numită „Pământ”?
Ca de atâtea ori, o întâmplare aparent lipsită de mare însemnătate, nici măcar luată în seamă de cei din jur şi rămasă cu totul necunoscută de ceilalţi, ajunge să joace rolul „picăturii care varsă paharul”. O asemenea picătură, iată, a fost cazul <Capul fără Trup>.
- Un nou episod adus de tsunami: preotul caterisit care şi-a luat numele Robin Son şi-a format „Secta Apocalipsei Adevărate”. Acesta a declarat <Capul fără Trup> din Băltuţan drept „primul semn ce vesteşte şi prevesteşte întâia trâmbiţă dintre cele şapte descrise în Noul Testament de către Ioan”. Cel ce-şi spunea Robin Son pretindea că a făcut un pelerinaj prin cele şapte Biserici pomenite în Apocalipsa lui Ioan (11): la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodicea. Abia şi numai „după ce a trăit ecoul cuvintelor adresate acelora”, ar fi simţit că ar fi în stare să adune oamenii în Secta Apocalipsei Adevărate. (SAA). Necrezut şi alungat din cele şapte Biserici, caterisit şi lipsit de orice autoritate, a izbândit totuşi să strângă în jurul său tot mai mulţi discipoli. Pretinzând că „el sărmanul”, retrăieşte destinul oricărui posesor de adevăr, adică umilinţa, batjocura, pedeapsa şi dispreţul, înainte de a i se răspândi de neoprit cuvântul adevărat, şi-a format un alai ce-l însoţea în peregrinările prin lume. Arestat în mai multe ţări, extrădat şi prevenit că atât el, cât şi toţi cei din cortegiul lui, vor ajunge în spatele zăbrelelor dacă se vor mai întoarce de unde au fost alungaţi, Robin Son, „el sărmanul,” care nu şi-a luat nici un titlu printre cei tot mai mulţi ce-l urmau, s-a stabilit pe Insula Gaoa, o stâncă golaşă şi nelocuită ce iese din Oceanul Pacific. A putut să supravieţuiască acolo datorită sprijinului primit de discipolii săi rămaşi pe continente, aceiaşi discipoli care trimiteau pe Gaoa nu numai alimente, ci şi cele necesare, aparatura şi specialiştii pentru atât de performantul canal de televiziune care penetra peste tot în lume, pătrunzând în mod gratuit în fiecare casă unde se afla un televizor aprins. Secta Apocalipsei Adevărate declara că trăia în capitala miezului „Continentului Apelor, cel ce se află în triunghiul format de Polinezia, Insula Paştelui şi Insula Mauritius”. Robin Son, „el sărmanul”, unul dintre nenumăraţii oameni ce s-au simţit aleşi în decursul istoriei, a devenit cunoscut prin predicile pe care le răspândea în eter, predici care au prins la atâţia oameni. (TV APOCALIPSA transmitea în timp real în 23 de limbi diferite aceleaşi proorociri ale lui Son.) Aşa cum un caz neelucidat dintr-un orăşel din Rapublica Vandana de Sud a iscat atâtea energii – de ce tocmai acel caz şi nu altul? -, aşa şi un predicator dintre cei mulţi, însă chiar cel aflat într-unul dintre cele mai izolate locuri de pe glob – de ce tocmai Robin Son şi nu altul? – era ascultat pretutindeni, chiar şi în locurile de unde secta a fost alungată!
