Florin Iordache este pus pe treabă

Florin Iordache a depus la Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, un proiect pentru completarea legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, prin care…

De (R.C.)
Florin Iordache este pus pe treabă

Florin Iordache a depus la Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, un proiect pentru completarea legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, prin care…

Florin Iordache a depus la Camera Deputaţilor, în procedură de urgenţă, un proiect pentru completarea legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, prin care sesizările de neconstituţionalitate pe hotărârile Parlamentului să fie depuse în maximum 15 zile de la publicarea lor în Monitorul Oficial.

Astfel, la articolul 27 din Legea nr. 47/1992 proiectul legislativ depus la Camera Deputaţilor prevede completarea cu un nou alineat.

„(1¹) Sesizarea Curţii Constituţionale asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I”, potrivit proiectului de lege.

Iordache motivează iniţiativa prin necesitatea protejării raporturilor juridice născute după adoptarea actelor Parlamentului şi pentru „respectarea stabilităţii legislative”.

Deputatul PSD invocă o decizie a Curţii din anul 2018 care arată că posibilitatea depunerii nelimitate de obiecţii pe motive identice sau diferite, până la promulgarea de către Preşedintele României a unui act normativ, duce la blocarea indirectă a aplicării acestuia.

„Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, aşa cum reiese şi din Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, «instituirea prin lege a unor termene nu are ca scop decât disciplinarea raporturilor juridice născute între părţi şi preîntâmpinarea unei conduite abuzive, şicanatorii, a titularilor dreptului pentru care se instituie obligaţia respectării acestor termene. Prin urmare, odată reglementate termenele procedurale şi substanţiale care vizează raporturile constituţionale dintre autorităţile publice, termene care au ca finalitate stabilirea unei rigori în derularea procedurii legislative, respectarea acestora se impune cu forţă egală tuturor subiectelor de drept care sunt obligate deopotrivă să se încadreze în prescripţia legală dacă apreciază că sunt temeiuri pentru sesizarea Curţii Constituţionale»”, explică social-democratul în expunerea de motive a iniţiativei.

Proiectul de lege a fost înregistrat la Camera Deputaţilor, pe 13 martie, în procedură de urgenţă, prim for sesizat, Senatul fiind decizional.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Iordache, nu ati facut nimic in privinta protocoalelor ilegale. CCR le-a declarat mai mult decat ilegale. Voi nu faceti nimic . In loc sa anulati si sa reabilitati pe toti cei condamnati din 2009 pana in prezent voi zero. Graba mare cand vine vorba de vipuri in rest n-aveti voi treaba. Nenorocitilor. Ca intr-o tara daca justitia se face in mod mafiot, ilegal ,daca justitie nu e nimic nu e. Nimic nu faceti. De 2 ani jumate nimic si gandul iar la alegeri ?! Huooooo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.