Noi arestări în cazul incidentului armat din Olanda. Poliţia a reţinut în total trei suspecţi în cazul incidentului armat de la Utrecht, soldat cu moartea a trei persoane, informează Dpa, citând presa locală. Jurnaliștii olandezi mai sustin că autorităţile încearcă să stabilească dacă incidentul a fost unul de natură teroristă sau a fost o dispută personală.
Autorităţile olandeze încearcă să stabilească din ce motiv presupusul atacator, identificat drept Gokmen Tanis, un bărbat de 37 de ani originar din Turcia, a deschis focul asupra călătorilor aflaţi într-un tramvai.
Trei persoane au decedat, iar alte cinci au fost rănite
Trei persoane au decedat, iar alte cinci au fost rănite, trei dintre acestea fiind în stare critică, a anunţat Jan van Zanen, primarul oraşului Utrecht.
Alţi doi suspecţi au fost reţinuţi, însă autorităţile nu au oferit informaţii despre presupusa lor implicare în incidentul produs luni, potrivit cotidianului olandez Telegraaf.
O femeie vizata
Potrivit NOS, organizaţia publică de radio şi TV din Olanda, Gokmen Tanis este cunoscut autorităţilor olandeze, având un cazier consistent. Printre altele, bărbatul a fost condamnat în 2013 pentru tentativă de omor, iar în urmă cu două săptămâni a fost trimis în judecată pentru viol.
Un martor ocular a declarat că bărbatul părea să vizeze în mod particular o anumită femeie.