Hotarele istorice Vocalize în re minor (13)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

39. Interpretarea juridică a lui Ő

Cu străvechiul Imn de stat al Republicii Vandana de Nord: „Őrü Őrü Bumba Őrü” (se pronunţă „Árü Árü Bumba Árü”) a reizbucnit inevitabil veşnicul conflict mocnit între cele două republici surori. Asta mai ales fiindcă frumosul gard cu sârmă electrificată, întins pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri şi lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, chiar dacă, între timp vopsit în culorile steagurilor naţionale şi împodobit cu peste un milion de lampioane în toate strălucirile curcubeului, nu era în stare să oprească acordurile grave venind din partea cealaltă a graniţei. Mai mult încă, în Vandana de Nord a fost emis un decret prin care imnul de stat să fie interpretat de trei ori pe zi şi cei din Sud pretindeau că „Őrü Őrü Bumba Őrü” ajungea să fie auzit şi în ţara lor suverană, încălcând flagrant decretul prezidenţial prin care litera ö a fost interzisă. A deranjat mai ales faptul că în comuna Bukuna din Deal, situată chiar pe graniţă, cuvintele imnului, susţin oficialii veniţi să constate, sunt „răcnite ostentativ în varianta fonetică”, „Őrü” fiind pronunţat acolo chiar „Őrü” şi nu „Árü”! Degeaba a încercat E.S. ambasadorul Republicii Vandana de Sud să susţină în faţa Sesiunii Speciale a Adunării ONU, bazându-şi spusele pe o bogată bibliografie, cum că în ţara sa se vorbesc, de secole, mai multe graiuri, E.S. ambasadorul Republicii Vandana de Nord şi-a menţinut acuzaţiile.

În cele două republici surori, au izbucnit manifestaţii entuziaste prin care populaţia cerea mai degrabă ruperea relaţiilor diplomatice decât să fie luate în seamă tendinţele unioniste ale unor partide din opoziţie. (Care pretindeau că nu se doreşte revenirea la statul Vandana fiindcă atunci una dintre cele două instituţii prezidenţiale s-ar desfiinţa, unul dintre cele două guverne de asemenea, precum şi mulţi înalţi demnitari şi-ar pierde poziţiile.) Consecinţa a fost de nebănuit: guvernele populare din cele două ţări au căzut şi, în urma alegerilor anticipate, a venit la putere fosta opoziţie. Cele două decrete au rămas în vigoare: cel ce interzice folosirea literei Ő în Republica Vandana de Sud şi cel ce stabileşte ca Imnul Naţional „Őrü Őrü Bumba Őrü” să fie intonat de trei ori pe zi în Republica Vandana de Nord.

Aşa că, în vreme ce juriştii din Nord pretind că este vorba despre un sunet şi nu o literă, iar cei din Sud continuă să-şi susţină acuzaţiile, din comuna Bukuna din Deal se aud, la fel ca până acum, acordurile grave cântate de tot satul, manifestaţii entuziaste prin care populaţia cere mai degrabă ruperea relaţiilor diplomatice decât să fie luate în seamă tendinţele unioniste ale noii opoziţii.

40. Viza pentru republica soră

Julius Zimberlan aşteaptă de trei luni viza pentru Republica soră Vandana de Sud, unde a vrut să se ducă la înmormântarea cumnatului Ramon Leibermann, cu care a fost coleg de şcoală, prietenie din care s-a născut şi idila cu sora lui Julius, Magdalena Vera Sara. Julius a ţinut şi pe mai departe legătura cu Ramon, vorbeau pe skype de două ori pe săptămână (până când din cauza relaţiilor tensionate cu republica soră i s-a recomandat cu insistenţă s-o mai slăbească, „nefiind deloc indicate asemenea convorbiri cu duşmanii patriei”). Cum cei doi locuiau foarte aproape de gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă, fiind vorba de un deces, adică de un caz excepţional, să ceri o viză pentru a participa la o înmormântare părea ceva inofensiv. Totuşi l-a auzit pe funcţionarul de la ghişeul pentru depunerea cererii mormăind „Bine că a mai crăpat un duşman al patriei noastre!”. Julius a încercat să-l îmbuneze, însă celălalt i-a spus să aştepte răspunsul acasă şi a închis discuţia.

Aşa că Zimberlan n-a avut decât să aştepte. Şi, într-adevăr, răspunsul a venit… peste cinci săptămâni: „Întrucât pretextul înmormântării nu mai este actual, cererea vizei şi-a pierdut obiectul”.

S-a întâmplat ca tocmai atunci să-i vină în vizită verişorul din Montevideo. A stat la Julius vreo trei zile, după care a plecat în Vandana de Sud, la văduva Magdalena Vera Sara Leibermann. (Cetăţenii din Uruguai  n-au nevoie de viză pentru republica soră.) Julius l-a condus cei trei kilometri până la punctul de frontieră.

41. Un examen sever, dar drept

„Este îmbucurător că există atâtea cereri pentru obţinerea cetăţeniei patriei noastre, ceea ce dovedeşte prestigiul de care se bucură Republica Vandana de Nord” a spus Preşedintele Rabu S’tabawa într-o emisiune televizată. „Însă trebuie să fim încredinţaţi că aceşti oameni nu vor doar accesul la o boia mai bună, ci chiar vor să se integreze în tradiţiile, prezentul şi viitorul nostru” a continuat şeful statului. Aşa că examenele pentru obţinerea cetăţeniei au devenit cât se poate de serioase. Iar, pentru că rata de promovare a acestor examene n-a depăşit 4,98%, guvernul, în înţelepciunea sa, a instituit cursuri de pregătire în domeniu. (Cursurile se desfăşoară pe durata a trei ani şi taxele de participare sunt suportate în proporţie de 52,34% de către stat pentru cei ce le promovează.)

Rafila Stanislaw, născută Bokor, a participat (până la urmă cu folos) la aceste cursuri de pregătire, după ce s-a căsătorit cu inginerul Jean Pierre Stanislaw, cu care trăieşte de opt ani şi căruia i-a dăruit trei copii extrem de reuşiţi. (Născuţi pe teritoriul Republicii Vandana de Nord, cei trei prunci au devenit de la sosirea lor pe lume cetăţeni cu drepturi depline ale Republicii Vandana de Nord.)

Doamna Rafila, singura din familie cu statut de „rezidenţă limitată” a picat de două ori severul examen. (Odată fiindcă n-a ştiut să reproducă suficient de corect strofa 7 din „Cântecul lui Robartu”, lucrarea de căpătâi a nordvandanilor, iar a doua oară deoarece n-a ştiut să conjuge la supertrecutul III verbul „a învinge”. (Nici copiii ei – de doi, trei şi şase ani – n-ar fi promovat acest examen, dar ei nici n-aveau nevoie de asemenea cunoştinţe, fiind născuţi în Vandana de Nord şi, deci, cetăţeni minori cu drepturi depline. Şi nici măcar inginerul Jean Pierre Stanislaw n-avea habar de „aiurielile cu care-şi pierdea vremea” soţia sa.

Da, dar doamna Rafila, după două eşecuri la examenul pentru obţinerea cetăţeniei, era în pericol să fie expulzată şi despărţită de soţ şi de copii. Aşa că toceşte şi în continuare, cu disperare şi cu o voinţă neabătută, economia, istoria, geografia şi producţia de boia din Republica Vandana de Nord. Şi are toate şansele să se încadreze între cei 4,98% de fericiţi apţi de a deveni cetăţeni ai mirificului stat… Condiţiile sunt egale pentru toată lumea!

42. Minunata noastră echipă naţională

Toată populaţia ţării, toată naţiunea a aplaudat cu mult entuziasm înaltul patriotism de care a dat dovadă echipa noastră reprezentativă de fotbal într-un meci deosebit de dificil. Toată noaptea, cerul a fost luminat de artificii, iar străzile, barurile şi pieţele nu s-au golit până dimineaţa.

„Numai noi am putut crea o asemenea echipă naţională”, se îmbrăţişa lumea, iar imnul era repetat din nou şi din nou. „Numai noi!” se striga de pe uriaşele ecrane montate la intersecţiile marilor bulevarde. După care, crainicul ne aducea aminte numele eroilor neamului: „Blacky Miller, Wolfgang Bauer, Dudu m’Boto, fraţii Ali şi Muhammad Husein, Iţic Ştrul, Vasili Kapitanov, Ion Popescu, Jean Banson, Raul Jimenez, precum şi căpitanul van Doblick. Ce popor se poate mândri cu asemenea fii?”

Doamna Rafila Stanislaw a avut neruşinarea să-l acosteze pe genialul inter stânga Dudu m’Boto dacă a ştiut la examenul pentru obţinerea cetăţeniei strofa 7 din „Cântecul lui Robartu”, lucrarea de căpătâi a nordvandenilor, însă vedeta, pentru că n-a înţeles-o, s-a mulţumit să zâmbească şi să-i ofere un autograf.

– Suntem cu adevărat o naţiune sănătoasă, s-a bucurat şi Pusy, metisul despre care se spune că ar fi avut cel puţin o sută de amante. Până acum!

Pe străzi se cântă „Őrü Őrü Bumba Őrü”

43. Nemaiîntrebând nimic, Julius Zimberlan, fericit, a aflat că totul se întâmplă în favoarea sa

Când  a fost instalat gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri ai graniţei dintre Republica Soră Vandana de Sud şi Republica Soră Vandana de Nord, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă, s-a nimerit, ca în atâtea alte locuri, hotarul să treacă prin mijlocul localităţii. Pentru Julius Zimberlan, neplăcut a fost că, în felul acesta, locuinţa sa a rămas în Republica Soră Vandana de Sud, în vreme ce serviciul îi era la trei sute de metri depărtare, în Republica Soră Vandana de Nord. Disperat, rămas şomer, s-a dus pentru prima oară la Bătrânul Guru, care – spre noroc – se afla în partea asta a gardului:

„Tu, i-a spus Bătrânul Guru după ce l-a privit lung, tu trebuie să-ţi bagi bine în cap că tot ce ţi se întâmplă este în favoarea ta!”.

Julius Zimberlan a plecat acasă şi, şomer fiind, a avut destul timp să se tot întrebe cum de pierderea slujbei sale atât de călduţe este în favoarea sa. Aşa că s-a dus şi pentru a doua oară la Bătrânul Guru.

„Tu, i-a spus Bătrânul Guru după ce l-a mai privit o dată lung, tu trebuie să-ţi bagi bine în cap că tot ce ţi se întâmplă este în favoarea ta! Dacă vei înţelege asta, vei fi fericit!”.

Julius Zimberlan a plecat acasă şi, şomer fiind, a avut destul timp să se întrebe de ce să fie fericit că şi-a pierdut slujba sa atât de călduţă, cum de este aceasta în favoarea sa. Aşa că s-a dus şi pentru a treia oară la Bătrânul Guru.

„Tu, i-a spus Bătrânul Guru, după ce l-a privit lung, tu trebuie să-ţi bagi bine în cap că tot ce ţi se întâmplă este în favoarea ta! Dacă vei înţelege asta, vei fi fericit!”.

Iar Julius, şomer fiind, a avut destul timp să cugete şi să-şi spună:

„Dacă-l cred pe Bătrânul Guru, nu mai trebuie să mă întreb nimic, voi fi fericit şi nu va trebui să mă mai duc la el. Dacă nu-l cred, tot nu va mai trebui să mă duc la el. Dintre cele două alternative, Julius Zimberlan a ales să nu se mai întrebe nimic şi a fost fericit că totul se întâmplă în favoarea sa. Şi nici n-a mai fost nevoie să mai meargă la Bătrânul Guru.