Gabi Tamaș are, din nou, problemele cu legea în Israel. Fotbalistul legitimat la Hapoel Haifa a fost pus sub control judiciar după ce in a fost prins în timp ce conducea cu 205 km/h, cu un permis nevalabil şi cu o alcoolemie de 3 ori peste cea admisă în Israel.
Comunicat din partea clubului
Hapoel Haifa a reacţionat la câteva ore de la evenimentul cu Gabi Tamaş. Clubul israelian a emis un comunicat în care precizează că incidentul este unul regretabil. În comunicat se mai menționează ca, funcţie de rezultatele investigaţiilor derulate de poliţie, va lua măsurile care se cuvin. Cercetaţi vor fi şi colegii de echpă care se aflau în maşină cu românul.
”Este vinovat şi cazul este unul serios, analizăm situaţia. El nu trebuia să fie în spatele volanului, trebuie să-i verificăm pe toţi cei care au fost la petrecere, comportamentul lor este şi el unul în neregulă„.
Presa din Israel a dezvăluit că Tamaş şi Hapoel Haifa aveau o înţelegere stipulată în contract, în care se preciza că fotbalistul nu are voie să consume alcool. Totul s-ar putea termina cu rezilierea contractului.
Permisul lui Gabi Tamaș a fost suspendat pentru 30 de zile. Gabi Tamaș se afla în mașină împreună cu două femei în momentul în care a fost oprit de echipajul de poliție.
Premiat de Băsescu
Gabriel Sebastian Tamaș are 63 de selecții și trei goluri pentru echipa națională de fotbal a României. În 2008, a primit Medalia „Meritul Sportiv”, clasa a treia, din partea Președintelui României, Traian Băsescu, pentru calificarea la Campionatul European de Fotbal 2008.
Pe 24 septembrie 2014, Tamaș a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, după scandalul din 2013, când a spart ușa unui bloc, după care a fost arestat și dus la o secție de poliție.
E un idiot…ce mai!!Prost sa fii…noroc ca este!!
Va ajunge un milog…atat il duce capul!!!