Hotarele istorice Vocalize în re minor (26)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

82. Revoluţia (revolta) din 11 martie

– varianta populară din Republica Democratică Vandana –

În noaptea de 10 spre 11 martie, s-a crezut multă vreme că s-a petrecut exact ceea ce trebuia să se întâmple: că populaţia, sătulă de corupţia ajunsă la cote inimaginabile, ar fi ieşit pe străzi. Numai că, din păcate, n-a fost nici pe departe aşa!

Încă înainte de răsărit, la 11 martie, un grup de presiune a fost adus în capitală cu mai multe autovehicule. Indivizii, împreună cu cete bine organizate din capitală, s-au adunat în Piaţa Centrală şi au început să vandalizeze tot ce le ieşea în cale, aşa încât cetăţenii paşnici, treziţi din somn, s-au aşteptat la tot ce poate fi mai rău.

Văzând că nu dau de nici o rezistenţă, nemernicii au început să provoace populaţia, care se pregătea de o nouă zi de muncă. Cum lumea a rămas paşnică, huliganii au pus, în locul drapelului naţional, un steag cu cap de mort pe Marele Turn cu Ceas, au ocupat, cică, Palatul Prezidenţial, au declarat căderea autorităţilor legitime şi s-au auto-proclamat „Noua Putere Revoluţionar Democratică”. Fără să-i oprească nimeni, au dat foc Arhivei Naţionale, apoi, spre seară, s-au retras.

A fost evident o înscenare grosolană: nici vorbă de revoluţie, nici vorbă de revoltă, totul n-a fost decât pentru a se găsi o modalitate de a fi distruse actele doveditoare ale marelui jaf naţional. Faptul că autorităţile n-au opus nici o rezistenţă, că armata a rămas în cazărmi, că pompierii au venit cu mare întârziere, că pe toate canalele, crainicii citeau identic şi în acelaşi timp (la secundă!) nişte aşa-zise decrete fără nici un comentariu, dovedeşte cât de regizat a fost acest circ. Şi totul numai pentru găsirea unui prilej pentru a se scăpa de documentele compromiţătoare din Arhiva Naţională, singura „victimă” a întregii mistificări! Discursul preşedintelui Bubu n-a mai reuşit să prostească pe nimeni.

83. Revoluţia (revolta) din 11 martie

– varianta oficială din Republica Umanistă Vandana –

La 11 martie, la ora 7 şi 28 minute, într-un Comunicat oficial, emis de Palatul Rakavanda Nouă – sediul Preşedinţiei Republicii Umaniste Vandana – s-a arătat îngrijorarea firească în legătură cu evenimentele regretabile care aveau loc în Republica Soră. Apoi, până la ora 14, posturile de radio şi televiziune şi-au continuat programele anunţate. Internetul s-a defectat. La ora 14, a fost reluat acelaşi comunicat difuzat în zori. Apoi şi liniile telefonice au suferit o avarie majoră.

La ora 20 şi 30 minute, s-a emis un nou Comunicat emis de Palatul Rakavanda Nouă prin care s-a anunţat că în Republica Democratică Vandana ordinea a fost restabilită, iar incendiile stinse. Cifra oficială a victimelor oferită de autorităţile din republica soră este de 2 (doi): un infarct şi un deces al unei bătrâne aflate în stare terminală.

La ora 20 şi 43 minute, în Republica Umanistă Vandana, internetul a funcţionat din nou. La ora 20 şi 52 minute a fost rezolvată şi avaria de la liniile telefonice. (Din surse demne de încredere, dar care au ţinut să-şi păstreze anonimatul, s-a aflat că, dacă evenimentele din statul vecin ar mai fi continuat, s-a decis să fie întrerupt şi curentul electric.) După ora 21, rudele din Republica Umanistă Vandana au putut să stea de vorbă (cu taxă inversă) cu cele din Republica Democratică Vandana, aflate de partea cealaltă a gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri ai hotarului istoric, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri.

84. Revoluţia (revolta) din 11 martie

– varianta populară din Republica Umanistă Vandana –

Degeaba au blocat autorităţile legăturile telefonice şi internetul: încă de la ora cinci, cetăţenii din Republica Umanistă Vandana au aflat despre cele ce se petreceau în ţara de care-i despărţea doar gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri ai hotarului istoric, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri.

„Vǘndǘnii i-ar au făcut-o lată!” spuneau cu o satisfacţie abia temperată o parte dintre vandani. Dar cei mai mulţi erau cu adevărat îngrijoraţi în legătură cu neamurile lor „de dincolo”. Când s-a dat Comunicatul emis de Palatul Rakavanda Nouă – sediul Preşedinţiei Republicii Umaniste Vandana -, temerile au crescut. Cu atât mai mult cu cât, deşi posturile de radio şi televiziune îşi continuau programele obişnuite, pe străzi au apărut maşinile blindate ale armatei.

Pe la ora 12, huruitul greoi al tancurilor care goneau spre graniţă au făcut ca lumea să stea cu urechile ciulite. Numai că nu putea auzi nimic: la radio şi la televizor nu se anunţa nimic, telefoanele au căzut, la fel şi internetul. O tăcere întreruptă doar de zgomotul taburilor şi a avioanelor ce se înteţea cu fiecare oră. Se colportau zvonuri tot mai năstruşnice. Lumea adunată pe străzi şi în pieţe îşi dădea cu părerea dacă Guvernul ar trebui să intervină în republica soră sau chiar dacă n-ar fi acesta un prilej nimerit de a se dărâma gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri ai hotarului istoric, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri.

După Comunicatul de la ora 20 şi 30 de minute, nervii s-au mai descărcat, iar după ce au putut sta de vorbă cu rudele şi prietenii „de dincolo”, s-au născut noi zvonuri din surse bine informate.

„Vǘndǘnii i-ar au făcut-o lată!” spuneau cu o satisfacţie abia temperată o parte dintre vandani.

Bilanţul zilei de 11 martie în Republica Umanistă Vandana a fost de 73 decese pe tot cuprinsul ţării (boli – în special atacuri de cord în urma nervozităţii excesive -, accidente de circulaţie, două crime şi două accidente mortale pe pârtiile de schi).

85. Revoluţia (revolta) din 11 martie

– varianta MEIU (Marea Enciclopedie a Istoriei Universale)  –

MEIU este într-adevăr o sursă de informaţie demnă de toată încrederea: exhaustivă şi profesionistă, Mare Enciclopedie… trece obiectiv în revistă absolut toate evenimentele de pe glob. Despre cele întâmplate la 11 martie în Republica Democratică Vandana, MEIU notează:

„La 11 martie, în Republica Democratică Vandana, fostă Republica Vandana de Sud, desprinsă din Regatul Vandana în urma arbitrajului Marilor Puteri, au avut loc tulburări de stradă soldate cu incendierea Arhivei Naţionale. Încă în aceeaşi zi, ordinea a fost restabilită. Insurgenţii au dispărut aşa cum au venit.”

Scurt şi cuprinzător – MEIU este într-adevăr o sursă de informaţie demnă de toată încrederea: exhaustivă şi profesionistă!

86. Şi Legea Zlatanovici a fost abolită

Tocmai când relaţiile dintre cele două ţări surori, Republica Umanistă Vandana şi Republica Democratică Vandana păreau să intre pe un făgaş de normalitate şi ponderea schimburilor comerciale, ştiinţifice, culturale şi sportive a crescut, după cum au afirmat statisticile oficiale, cu 193,7% (conform celor din Nord) li cu 201,08% (conform celor din sud), un deputat din Republica Umanistă Vandana, Richard Zlatanovici, a introdus în Parlamentul Vandan o propunere legislativă după care cetăţenilor care şi-au părăsit domiciliile stabile pentru unele în afara graniţelor istorice ale ţării să li se confişte bunurile mobile şi imobile lăsate în urmă. („Lăsate de izbelişte”, după cum s-a exprimat acel deputat al Partidului Naţionalist Vandan.) Proiectul de lege a fost adoptat în regim de urgenţă cu 83 voturi pentru, 82 contra şi nici o abţinere.

În consecinţă, statul vandan s-a împroprietărit peste noapte cu sute de hectare de pământ, iazuri şi păduri, cu 4.288 clădiri şi cu bunuri în valoare de 3.980.938 dolari vandani. Măsura a stârnit stupoare nu numai în Republica Democratică Vandana, ci şi în întreaga lume civilizată[1]. Vǘndǘnii au protestat la ONU, OSCE, UNESCO şi la Tribunalul Internaţional de la Haga.

Preşedintele Albert Tzepesch, cel care a promulgat infama lege, a fost declarat persona non grata în mai multe ţări[2]. Totuşi, vandanii au rămas nestrămutaţi, ba cota de încredere în Preşedintele Tzepesch a crescut la peste 73%, iar reacţiile din străinătate au fost catalogate drept imixtiuni inadmisibile în treburile interne ale unui stat independent şi suveran. Aşa că şi autorităţile din Republica Umanistă Vandana au dat în judecată „guvernele ostile”[3].

„Un vot! De un singur nenorocit de vot a depins toată porcăria!” se văitau vǘndǘnii, cei ce erau aproape singurii afectaţi de confiscările din nord.

Lucrurile s-au terminat într-un mod cu totul neaşteptat: pe de o parte, şi lui însuşi Michael Kohn i-a fost înstrăinată Uzina de Helicoptere. Ceea ce, totuşi, a fost prea mult. Aşa că s-a dat o anexă la lege prin care anumite bunuri erau exceptate de expropriere. Adică bunurile lui Kohn. Dar odată cu aceasta, s-a deschis o uşă prin care, cu un mic bacşiş oricine putea să-şi salveze proprietăţile. Demn de remarcat a fost şi contribuţia UNESCO, cea care a acceptat să gireze drept monumente ale civilizaţiei nenumărate case, cârciumi, ateliere şi chiar şi fabrici.

Aşa că nici acele bunuri imobile – cu tot ceea ce conţineau – erau şi ele exceptate. Mai rămâneau pământurile, pădurile, lacurile şi iazurile. (Foştii) proprietari ai cestora au avut şansa ca Richard Zlatanovici, iniţiatorul legii, devenit celebru peste noapte, să-şi depună candidatura la Preşedinţie. Ceea ce i-a fost fatal: bucurându-se de o cotă mare de încredere din partea populaţiei, a devenit o primejdie reală pentru contracandidatul său, Preşedintele în funcţiune, Albert Tzepesch. Aşa că Zlatanovici a fost implicat într-unul din marile procese de corupţie şi condamnat la 61 ani de închisoare, la interzicerea unor drepturi şi la confiscarea averii. Curtea Constituţională a decis că printre drepturile interzise trebuie musai să fie considerate şi drepturile intelectuale ale condamnatului, printre care a fost nominalizată punctual şi legea iniţiată de el. Aşa că acea lege a fost anulată.

Concluzii:

1. Iată cum un singur vot, născut din indigestia din ziua aceea a unui deputat, poate să schimbe cursul unor vieţii;
2. Ambasadorul UNESCO în Republica Umanistă Vandana şi-a părăsit postul cu o avere estimată la câteva milioane de dolari (nu vandani);
3. Relaţiile diplomatice cu „ţările ostile” au fost reluate[4];
4. În Republica Democratică Vandana presa a făcut mare tapaj în legătură cu marea victorie a democraţiei, în vreme ce în Republica Umanistă Vandana mass-media nu au făcut nici o referire la abolirea legii;
5. O bună parte dintre procesele intentate la forurile internaţionale se află încă pe rol. De altfel, retrocedările sunt în cele mai multe cazuri cu probleme.
6. Gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri – a devenit, treptat, din nou mai prietenos.

[1] Din păcate acest rapt, cum a fost catalogat, n-a trecut de paginile opt şi nouă a publicaţiilor cu adevărat importante.

[2] Mai exact în patru: Samoa de Nord, Insulele Guru Guru, Uruguai şi, bineînţeles în Republica Democratică Vandana. Alte trei ţări (Olanda, Vietnam şi Zanzibar) au rupt relaţiile diplomatice cu Republica Umanistă Vandana, iar Belgia şi Luxemburg au anunţat oficial că ar fi urmat exemplul Olandei, dar că ele n-au avut nici aşa relaţii de vreun fel cu statul incriminat. Statele Unite ale Americii, Germania, Rusia şi China au precizat oficial că studiază cu atenţie problema.

[3] Doar Belgia şi Insulele Guru Guru nu s-au aflat pe lista pârâţilor.

[4] Cu excepţia celor cu Insulele Guru Guru şi Uruguai. Care sunt încă şi azi în aceeaşi situaţie.