Mike Pompeo: Rusia se va amesteca zeci de ani în alegerile din SUA

”Ei (ruşii) erau o ameninţare la alegerile noastre din 1974 şi au interferat în anii ’80”, a declarat secretarul de Stat al SUA

Mike Pompeo: Rusia se va amesteca zeci de ani în alegerile din SUA

”Ei (ruşii) erau o ameninţare la alegerile noastre din 1974 şi au interferat în anii ’80”, a declarat secretarul de Stat al SUA

Rusia va continua să interfereze în alegerile din SUA timp de decenii de acum încolo, a estimat luni secretarul de stat american Mike Pompeo, care a promis că Washingtonul va contracara eforturile Moscovei, relatează AFP, citată de Agrepres.

În condiţiile în care diplomaţia americană a denunţat în numeroase rânduri amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, în urma cărora Donald Trump a ajuns la putere, Mike Pompeo a explicat că se aşteaptă la acelaşi gen de activităţi ruse ilegale şi în 2020.

”Ei (ruşii) erau o ameninţare la alegerile noastre din 1974 şi au interferat în anii ’80”, a declarat Pompeo la o conferinţă organizată de publicaţia The Hill.

”Şi trebuie să ne aşteptăm ca ei să continue în 2050”, a adăugat el.

Preşedintele Donald Trump ”ne-a cerut să ne concentrăm total” pe eforturile desfăşurate pentru a contracara ingerinţele ruse, a precizat oficialul american.

Echipa de campanie a lui Donald Trump a fost acuzată de complot cu Moscova în 2016, fapte negate de Rusia şi de preşedintele american. După o anchetă de 22 de luni, procurorul special Robert Mueller a ajuns la concluzia că nu a existat un astfel de complot.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Pompilica este in eroare !! Rusi au interferat in alegerile din SUA inca din anii 1960 ! In permanenta candidatii la functia de presedinte al SUA au discutat cu ambasada URSS(Rusiei apoi) despre programul lor dupa ce vor fi alesi,avand in vedere puterea lor militara si ca centre de putere mondiale !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.