În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
Gough şi Finch
Soarta părea că înnebunise cu totul în ceea ce-l privea pe Finch. Dreptatea parcă adormise cu totul şi se întorsese cu faţa la perete.
O viaţă întreagă i-au mers lucrurile din plin lui Finch, în vreme ce Gough a tras mîţa de coadă, sperînd în nici el nu ştia ce.
La început, Finch îşi maltratase ani de-a rîndul mama – asta poate s-o confirme tot cartierul – şi, drept răsplată, bătrîna muri în ziua în care cîştigase la loteria naţională lozul cel mare. Devenit peste noapte bogat, Finch îşi băgă banii în tot felul de speculaţii murdare şi nechibzuite. Banii i se înzeciră.
Avînd această situaţie, reuşi cu uşurinţă să-i strice logodna lui Gough, cel care întreţinea de trei ani familia viitoarei sale soţii. În ziua cînd îşi pierdu logodnica, Gough trecu neatent strada şi fu lovit de un tramvai. A rămas invalid pe viaţă. Finch, în schimb, îşi bătu doar joc de logodnica lui Gough, după care o părăsi.
Gough, invalid, se angajă portar la o mare bancă. Finch cumpără banca, demolă clădirea şi-l lăsă pe Gough – şi alături de el pe mulţi alţii – şomer. Şi – culmea! – sub dărîmături găsi tezaurul incaşilor. (Alţii spun că n-a fost vorba decît despre fondurile secrete ascunse de Cleopatra în străinătate, într-un acces de prudenţă.)
Gough reveni la logodnica-i părăsită. Finch se căsători de unsprezece ori. Avu douăzeci şi trei de copii blonzi, pe care i-a dat pe toţi la orfelinat. Gough avu un singur copil, dar şi acela pistruiat, saşiu şi chel. La treisprezece ani, Gough Junior îşi omorî mama.
Gough hotărî să-şi caute norocul peste ocean. Călători cu acelaşi transatlantic cu care-şi urmă şi Finch itinerarul fărădelegilor. Pe drum, deşi locuiau la clase diferite (bineînţeles!), Finch, care săvîrşise o nouă crimă, reuşi să arunce toată vina pe Gough.
În timp ce-l duceau sub escortă, Gough se îmbolnăvi de malarie.
Finch fusese cu adevărat bolnav doar o singură dată în viaţă: atunci cînd a fost convocat pentru serviciul militar.
– De ce nu l-ai ucis? l-a întrebat cineva pe Gough la închisoare.
– Pentru că nu există ca pînă la urmă să nu se întoarcă roata, răspunse el.
În vreme ce Gough îşi ispăşea pedeapsa, Finch înfiinţă douăzeci şi opt de restaurante de lux, dar cam deocheate.
Cînd a început războiul, Gough a fost graţiat şi trimis pe front, iar Finch a fost, în sfîrşit, prins cu nişte matrapazlîcuri şi închis. Exact în ziua cînd Gough, pe o ploaie torenţială şi fără mîncare, ocupa de 72 de ore înălţimea pe care a primit ordin s-o apere cu orice preţ, Finch protesta oficial că în calitate de deţinut nu primeşte hrana reglementară. Degeaba i s-a explicat că noile circumstanţe cer întregii populaţii să se supună privaţiunilor. Prin prietenii săi, Finch îşi cîştigă drepturile. (Era hrănit zilnic cu o cantitate de alimente care în vremurile acelea, la bursa neagră, ar fi echivalat cu venitul mediu al tuturor cetăţenilor unei străzi întregi.) Pedeapsa îi expiră, desigur, tocmai în prima zi de pace. În lunile tulburi de după război, gras şi odihnit, Finch reuşi să-şi refacă înzecit întreaga avere.
Gough, singurul invalid mobilizat (o coincidenţă nefericită de nume încurca metodic toate hîrtiile care ar fi trebuie să-l trimită la vatră), primi, în sfârşit, o pensie substanţială. Se părea că, pînă la urmă, se trezise şi dreptatea. Mai mult, Gough îşi regăsi feciorul, acum om în toată firea, respectat cap de familie, vindecat de strabism şi cu o minunată perucă. Îi venea ca turnată. Gough simţi că toate se vor schimba. Află din ziare că Finch a murit subit de un atac de cord.
– N-aş fi bănuit că un astfel de om are şi inimă şi mai ales că poată să moară din aşa ceva, glumi Gough, în vreme ce se afla într-un taxi care ar fi trebuit să-l ducă la aeroport, unde-l aştepta aparatul predestinat să-l transporte pentru totdeauna departe, spre o viaţă mai bună. Doar că întreaga circulaţie era gîtuită de cortegiul funerar al lui Finch, cortegiu ce ocupa toată strada, tot cartierul şi Gough văzu cu groază că taxiul nu mai poate înainta, că s-a înţepenit cu totul în alaiul ce-l conducea pe Finch pe ultimu-i drum, în vreme ce avionul cu care ar fi trebuit să plece Gough se săturase să-l aştepte şi survolă lin oraşul.
“Ceea ce n-a avut loc niciodată, poate avea loc mîine.” – (Maeterlinck, Sabl., p. 175)
