În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
CARTEA A ŞAPTEA
în care este vorba despre minunatele aplicaţii pe care a ştiut să le dea Gough deosebitelor sale intuiţii şi despre modul cum nevolnicul Finch a încercat să minimalizeze aceste aplicaţii, zicînd că “aşa şi pe dincolo”, precum şi despre felul cum, în cugetările lor limpezi ca apa de izvor, înţelepţii lumii i-au dat, pînă la urmă, dreptate numai şi numai lui Gough, arătînd astfel că unul are întotdeauna dreptate.
Ce ne spun documentele vremii?
“Ce este politica şi de ce este ea aşa?”, discurs rostit de domnul Gough la sediul A.G.L.P. (Asociaţia Generală a Locatarilor Pietoni).
(Ca o veste de ultimă oră, putem anunţa, cu bucurie, cititori că la ultima sa Adunare Generală, România a devenit şi ea membru cu drepturi depline al A.G.L.P.)
“Tot ce sîntem este rezultatul celor ce am gîndit şi făcut.” – (La Guyon, Anth. 15.)
Statuia
Gough sculptă la comanda lordului chipul acestuia în marmură. Statuia îi reuşi foarte bine şi lumea spunea că seamănă leit cu lordul, pe care, dacă l-ai pune să stea lîngă statuie, n-ai mai putea să-l deosebeşti de ea.
Apoi lordul se îmbolnăvi. Supuşii săi aveau însă o mulţime de rugăminţi, pe care numai dînsul le putea rezolva. Unele dintre ele erau chiar urgente.
Finch, sfetnicul de încredere al lordului, hotărî să treacă la un şiretlic: aşeză statuia într-o firidă şi lumea îşi spunea păsurile în faţa acestui chip cioplit. Apoi Finch începu să guverneze el în locul stăpînului. Boala lordului se prelungea şi lucrurile mergeau de minune. Finch prospera, iar statuia de marmură îşi făcea datoria: oamenii i se adresau fără a şti că vorbesc cu o piatră.
Dar, iată că, după un timp, lordul muri. Finch, pentru a nu-şi pierde puterea, îl înmormîntă pe ascuns. Lucrurile îşi mai continuară, o vreme, cursul.
Pînă ce, într-o zi, cineva remarcă lipsa statuii lordului din locul unde fusese expusă iniţial. Atunci, Finch îi ceru lui Gough un duplicat. Dar, spre surprinderea celor iniţiaţi, odată ce statuia îşi văzu chipul cioplit, prinse glas.
Statuia lordului guvernă, vie, mai mulţi ani. Apoi, cînd se îmbolnăvi, duplicatul ei îi luă locul.
Gough fu obligat să facă un alt duplicat.
După ce muri şi Gough, ultima statuie se văzu lipsită de statuia ei.
Deveni tot mai rigidă. Împietri.
O cioară îşi făcu cuib în creştetul ei.
Discipolii lui Gough, care făceau mulaje după capodopera maestrului, plictisindu-se într-o zi, ciopliră mici figuri reprezentînd cioara de pe creştetul statuii.
În clipa cînd cioara îşi văzu statuile ei, începu să guverneze între păsări.
“Este imposibil să nu aibă supărări cel care locuieşte într-un oraş sau într-o casă şi care are legături cu oamenii.” – (Socrates, la Stobaeus, Flor. 99, 35.)
dar
“Cine a fost în stare să şteargă ce i-a fost scris odinioară pe frunte de către destin?” – (Bhartrhari, Nir., 84.)
