În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
Marele erou
Gough a fost, indiscutabil, persoana cea mai celebră din istoria localităţii. O tăbliţă comemorativă săpată în marmură – asemenea unei pietre funerare – adeverea, pentru oricine trecea prin faţa bătrînei case, că la data de 17 XII 1786 în clădirea aceea şi-a terminat marele fiu al târgului opera capitală, “unele aspecte ale patologiei albinelor şi importanţa economică a faptelor observate”. Deci, în vreme ce oamenii din alte locuri pregăteau revoluţia din Franţa sau se omorau reciproc în nesfîrşite războaie de apărare, Gough, indiferent la toate cele lumeşti, îşi vedea de misiunea sa istorică.
La numărul 29 al aceleiaşi străzi, a locuit între 1861 şi 1885 Finch, exegetul cel mai valoros al lui Gough. Finch n-a fost un localnic. El a venit de undeva din răsărit şi, atrasa ca de un magnet de personalitatea fascinantă a lui Gough, s-a stabilit în preajma fostei locuinţe a maestrului şi, stînd seara la geam, vedea aceeaşi lună, acelaşi copac secular şi aceiaşi munţi, pe care, desigur, i-a admirat şi savantul în momentele-i de inspiraţie divină. În lucrarea sa în opt volume mari şi o anexă, Gough, omul şi opera, scrie: “Combătînd cu asemenea argumente infailibile inepţiile din domeniu ale lui Bahadur, Gough a dovedit, fără putinţă de tăgadă, că albinele nu-şi folosesc energia în ziua a 243-a a anului în lupta împotriva răcelii, ceea ce le face în perioada respectivă vulnerabile. Sigur, recomandările sale pentru contracararea acestei situaţii sînt uşor utopice, dar ideea rămîne”. (Op. cit., vol. VI, p. 615). Pornind de la asemenea aserţiuni, pline de bun simţ şi de umanism, a fost uşor de tras concluzia că, în fond, indiferent de specializare, toţi marii iluminişti ai vremii au pregătit revoluţia franceză. Dacă au fost insensibile la avatarurile şi mizeriile harnicelor albine, clasele exploatatoare dezumanizate n-au putut pricepe nici suferinţele oamenilor nevoiaşi. Într-una din lucrările din tinereţe, puţin cunoscută, titlu necuprins în clasicele volume de “Opere”, Engels apreciază că autorul “Unor aspecte ale patologiei albinelor…” ar fi, prin mesajul lucrării sale, printre cei mai importanţi precursori ai “Marii Revoluţii Franceze”, dar chiar şi ai “Marii Revoluţii din Octombrie”. Este ciudat că această premoniţie extraordinară a lui Engels n-a atras atenţia, ea fiind unica anunţare a evenimentului pe care, autorul ei n-a mai avut fericirea să-l trăiască.
Lenin, Buharin, Troţki şi Zinoviev îl citează cu admiraţie pe Gough, dar Stalin şi Che Guevara îl consideră revizionist, Stalin chiar împuşcînd 36.283 goughişti înrăiţi (sau “albinişti”) care ar fi încercat să pactizeze cu imperialismul american împotriva lui Hitler şi (mai apoi) cu Hitler împotriva Danemarcei.
După reconsiderarea istoriei, în a doua jumătate a deceniului VI al secolului XX, Gough a fost reabilitate, publicîndu-se numeroase studii despre personalitatea sa. Problema, apărută în mod cu totul neaşteptat, a fost aceea că Finch (după cum demonstrează absolut convingător Ahbar) n-a avut cum să combată ipoteza lui Bahadur, întrucît Bahadur nici n-a existat, el nefiind decît un personaj al unui autor îndoielnic. Extrăgîndu-l pe Bahadur din demonstraţie, tot castelul de cărţi de joc s-a prăbuşit instantaneu. Finch a mai făcut şi alte gafe, iar povestea cu Engels s-a dovedit a fi fost un fals ordinar, slujindu-i unui tînăr impostor la o teză de doctorat. Nici cei 36.283 de goughişti împuşcaţi de Stalin n-au mai fost reabilitaţi, întrucît obiectul sentinţei procesului lor nu se susţinea. Aşa că s-a hotărît ca memoria lor să fie pur şi simplu ştearsă din istorie. Ceea ce rămîne este minunata amintire a lui Gough şi placa sa memorială. Gough a fost, indiscutabil, persoana cea mai celebră din localitate.
“Un murmur slab şi profund pătrundea prin ferestre, umplea acum tăcerea revenită şi făcea să trăiască surd în jurul nostru încăperea goală.“ – (Julien Gracq, “Ţărmul syrtelor”.)
