În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2
Greşeală fatală
Şi atunci Gough hotărî că viaţa nu mai are nici un rost. Decise să se sinucidă. Dar, pentru orie eventualitate, îşi mai dădu o şansă: nu era mare amator de fotbal, însă, cum televizorul tot era deschis, hotărî că, dacă va cîştiga echipa cu chiloţi albi, se va duce să se îmbete, dar, dacă vor învinge cei cu chiloţi negri, îşi va pune capăt zilelor.
Meciul se dovedi, într-adevăr, palpitant. (Gough n-ar fi acceptat niciodată că o partidă de fotbal poate fi atît de pasionantă.) Mai înainte lucrurile merseseră în direcţia unei beţii straşnice. Abia a început să fie Gough atent la televizor, că jucătorii în chiloţi albi au şi început să dea un gol după altul: patru goluri. Pe urmă, însă, a intervenit ceva cu totul neaşteptat, unul dintre ei a fost dat afară de pe teren de către arbitru. Aşa că au început şi negrii să prindă curaj, iar când n-au mai rămas decît patru minute de joc, scorul a devenit egal. Asta nu fusese prevăzut în planurile lui Gough Ce să facă în cazul unui meci egal? Ce hotărîre decisivă să ia? Totuşi, în ultimul minut de joc, mai precis, într-unul dintre ultimele minute de prelungiri dictate de arbitru pentru repetate trageri de timp, fotbaliştii cu chiloţi negri îi rezolvară situaţia lui Gough: mai reuşiră un gol, aşa că arbitrul fluieră sfîrşitul meciului şi Gough se spînzură.
Necugetată faptă! Peste o săptămînă, lumea a putut citi în ziar că meciul a fost contestat fiindcă echipa cu chiloţi negri a folosit un jucător fără drept de joc, aşa că “albii” au cîştigat la “masa verde” cu scorul de 3-0.
– Gough s-a omorît degeaba, tot repeta Finch, fără să ştie cît de aproape se afla de adevăr.
“Fiecare îşi creează propria sa lume.” – (Lubbock, Peace I.)
Gough
Gough. Dumnezeu a făcut lumea. Nimeni nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, dar lumea este ştiută de noi toţi. Dumnezeu supravieţuieşte prin lume. Gough este o părticică a acestei lumi. Gough este o parte a dumnezeirii şi Dumnezeu însuşi. Dumnezeu este Gough şi Gough este Dumnezeu. Dar Dumnezeu sînt şi eu, aşa că eu sînt Gough, fratele meu şi nepoata mea şi bunica. Eu sînt întregul univers şi eternitate. Eu sânt Dumnezeu.
Cînd am creat globul pămîntesc şi soarele şi luna şi florile, animalele şi păsările, şi, pe urmă, şi pe mine, ca o chintesenţă a întregii lumi, mi-am dat seama că nu voi numai Homer şi Phidias, Galileu şi Giordano Bruno, Michelangelo şi Faust. Eu am fost şi Savonarola, şi Gingis Han, şi calul acestuia şi urina eliminată de acest cal. Sânt în aceeaşi măsură şi Shakespeare şi Kurtz Mahler, sînt cel mai mare masochist, în măsura în care sânt şi cel mai mare sadic, bestie, brută, pruncucigaş şi paricid.
Eu sînt Dumnezeu. Dumnezeu sînt eu. Dumnezeu sînt eu.
M-au dus la balamuc şi m-au închis într-o cameră cu gratii. Le-am repetat de atîtea ori: “Eu sînt Dumnezeu: Îngenuncheaţi, necredincioşilor, în faţa mea!” Ei dădeau din umeri şi mă legau. La început m-am mâniat şi i-am blestemat. Apoi mi-a fost milă de ei: mi-am adus minte că ei sînt şi eu, că eu sînt şi ei. Am fost fericit când mă băteau. Meritam.
Cu timpul, însă, n-am mai putut să rabd. Aerul a devenit înăbuşitor în cămara mea şi loviturile lor mă dureau tot mai tare. Iar printre gratii vedeam ramurile de măr în floare. Într-o zi m-am simţit obosit şi nu le-am mai spus că sânt Dumnezeu. Sînt doar un amărît bolnav şi istovit. Au zîmbit cu îngăduinţă şi mi-au dat drumul.
Astăzi sînt contabil la un mare trust, unde mă duc în fiecare dimineaţă şi mă întorc la ora trei după-amiază. Vara mi-e cald şi iarna mi-e frig.
Şi chiar de se va mai naşte cineva după mine – poate că o să se mai nască, totuşi, cineva, – niciodată nu se va mai putea crea o lume, pentru că lumea sînt eu, iar eu am murit.
