În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Deşi Radu Robin este mândru de marea biruinţă de a nu se intersecta cu cercurile altora şi de a-şi apăra cu succes propriul său cerc, de multe ori îi e imposibil să împiedice acest lucru. Mai ales atunci când Robin vede la cunoştinţele lui Radu – oameni absolut onorabili şi ei – un model nou de automobil, un robot de bucătărie foarte iscusit ori o altă invenţie tehnică absolut incredibilă, care cu doar puţini ani în urmă nimeni nu şi-ar fi putut-o imagina drept posibilă. Ei, când dădea Radu de aşa ceva, Robin îşi promite ca neapărat să aibă şi el pe Insulă acelaşi lucru. Şi-l are! Câteodată, de fapt nu de puţine ori, îi reuşea şi lui Radu să achiziţioneze minunea tehnică şi pentru familia sa de pe Strada Constituţiei nr. 72b.. Atunci, Elvira se bucura cu toată fiinţa ei. (Ea nu avea de unde să ştie că Robin dispune deja de ceva timp pe Insulă de acel obiect, minunea tehnică după care ea a fost silită doar să tânjească o vreme. Robin îl obţine fără mare efort, pe când Radu trebuise să lucreze din greu pentru acelaşi rezultat. Dar Elvira n-avea de unde să ştie acest lucru şi, bucurându-se din tot sufletul, îşi aprecia cu atât mai mult soţul.)
În cercul lui Robin Roby Boy, Insula Zu, nu există nici certuri, nici duşmănii, nici rivalităţi, nici idealuri irealizabile. Pe Insula Zu nu sunt semnalaţi sălbatici şi canibali şi nici un Vineri nu trebuie să se refugieze la omul alb. În schimb, în cercul lui Radu, lucrurile au decurs, decurg şi vor decurge mult mai agitat. Câteodată, chiar dramatic. Aşa cum a fost pe vremea Revoluţiei Glugilor Vişinii, când a avut loc scurta, dar cu atât mai crâncena Perioadă a Marilor Arestări. Timp de douăsprezece săptămâni, mergând liniştit pe stradă sau citind o carte în sufragerie, puteai să te trezeşti cu trei oameni cu glugă vişinie – ăştia apăreau întotdeauna în grupuri de câte trei -, să fii luat pe sus, dus nu se ştie unde, o călătorie fără bilet de întoarcere. (Iar cei câţiva care totuşi au revenit au refuzat categoric să povestească unde au fost duşi. Spuneau că nu-şi aduc aminte şi schimbau vorba. Însă nici nu îi prea întreba cineva despre acele lucruri…)
Perioada Marilor Arestări, a scris ulterior în cartea sa academicianul Julius Zimberlan, nu este decât o dovadă în plus a valabilităţii Teoriei Veşnicelor Repetiţii[1]: aşa-zisele „Glugi Vişinii” repetă alaiul katomanţilor, bărbaţii înfăşuraţi în cearceafuri albe, care îi ridicau pe ciumaţii din evul mediu. Şi katomanţii se înfăţişau tot câte trei şi, când considerau că prezinţi şi cele mai palide semne ale cumplitei boli, te făceau nevăzut într-o direcţie necunoscută. Într-o lume necunoscută. Nimeni n-a reuşit vreodată să se opună katomanţilor întrucât toată populaţia, îngrozită de perspectiva flagelului nemilos, i-ar fi lapidat pe loc pe ticăloşii ce ar fi încercat să scape din mâinile tragicilor salvatori. „Ticăloşii” n-au fost decât nişte nefericiţi, nişte bolnavi, ori doar nişte suspecţi a fi fost purtători nevinovaţi ai morţii, precum şi rudele şi apropiaţii lor, admitea academicianul Julius Zimberlan, dar tot ticăloşi rămân. „Şi, apoi, nimeni n-a identificat vreodată faţa unui katomant, la fel cum nimeni n-a reuşit să recunoască şi să acuze vreo Glugă Vişinie, după ce Perioada Marilor Arestări a trecut”, şi-a încheiat acest paragraf autorul Istoriei Veşnicelor Repetiţii.
Radu V. Pop a trăit până şi teroarea Perioadei Marilor Arestări cu convingerea că tot ce i se întâmplă şi i se va mai întâmpla este şi va fi în folosul său.
Robin Roby Boy este convins că Marile Arestări nu-l privesc, aşa că îşi vede netulburat de traiul minunat de pe Insula Zu, unde verdeaţa cea mai verde se oglindeşte în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi zărit. La fel îşi vedea şi Radu netulburat de slujbă şi de familia sa de pe strada Constituţiei nr. 72b.. Asta până când, stând la iarbă verde cu ai săi şi cu celelalte două familii cu care obişnuia să petreacă zilele libere împreună, familia violoncelistului Augustin Bora şi a conferenţiarului universitar dr. Victor Schneider, au apărut, ca din senin, trei arătări cu glugi vişinii şi l-au luat cu ei pe Vincent, colegul lui Andrei şi prietenul Andreei. Chiar pe Vincent! (Ca să vezi!? Radu se obişnuise de acum cu relaţia ce s-a înfiripat între Vincent şi fiica sa, Andreea.)
De atunci, ori de câte ori apărea, ca din senin, un grup de Glugi Vişinii, Radu se prefăcea în Robin şi se refugia pe Insula Zu. Unde nu există nici sălbatici ori canibali şi unde nici un Vineri nu trebuie să se refugieze la omul alb, unde Glugile Vişinii nu au cum ajunge, unde verdeaţa cea mai verde se oglindeşte în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Această strategie îl salvează de fiecare dată pe Radu Robin Roby Boy.
[1] Ale istoriei (nota ediţiei).
