În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Apoi, destul de repede, cam prea repede, se insinuează o temere: singurătatea. O temere care, deocamdată, dispare repede.
Singurătatea? La început[1], aceasta n-a fost o problemă. Sau Robin n-a simţit-o ca pe o problemă, acolo, pe Insula Zu. Şi poate că n-ar fi simţit-o multă vreme dacă Radu V. Pop n-ar fi fost martorul unei discuţii în care Augustin Bora s-a plâns că atunci când l-a lăsat prima soţie – el a spus că „de când a divorţat” – avea momente, mai ales serile, în care îi venea să urle la lună ca lupii, de singur ce se simţea. Astea sunt destăinuiri pe care un bărbat nu le prea face în public, dar Augustin Bora se afla după mai multe pahare de tărie, la fel ca şi convivii săi, aşa că a sosit şi momentul dulcii auto-compătimiri. Atunci Radu şi-a spus că, mai mult ca sigur, o să vină şi pentru el asemenea „momente” pe Insulă, aşa că a început, cu seriozitatea cu care făcea orice lucru, să caute o soluţie. Radu a căutat, mereu şi la toate, o soluţie. Şi nu se lăsa până ce n-o găsea. Directorul adjunct Radu V. Pop ştia că pentru orice problemă există o soluţie. Trebuie doar să fii serios şi să o cauţi!
Să ducă pe cineva de mare încredere pe Insulă. Nu! Nu există cineva de atât de mare încredere! Cât a fost mai tânăr şi şi-a căutat sufletul pereche, şi-a dat seama că nu există cineva de luat pe Insulă. Chiar şi cineva de cea mai bună credinţă n-are cum să sesizeze ceea ce nu poate vedea decât el. Ajuns pe Insula Zu, până şi prezumtivul suflet pereche îşi găseşte, în cel mai bun caz, propria Insulă. Alta decât Insula Zu. Asta în cel mai bun caz! Mai degrabă, celălalt – sau cealaltă –, rămânând un celălalt sau o cealaltă –, nici nu crede că se află pe Insulă, chiar dacă se află pe ea! S-ar putea să şi râdă, considerând ostrovul un banc, o farsă, un capriciu de copil.
Radu ştia că Robin încă n-a ajuns la momentul în care să-i vină să latre la lună, poate pentru că Radu se bucura de o căsnicie fericită. Dar Radu era prevăzător, nu excludea că acea stare o să sosească mai devreme sau mai târziu, aşa că nu înceta să caute soluţia. În fond, tot ce i se întâmplă şi i se va mai întâmpla este şi va fi în folosul său! (E vremea când pe terasă, fumându-şi pipa, nu se afla Robin, ci chiar Radu!)
Să-l descopere pe Vineri! Un Vineri docil şi totodată suficient de dezgheţat încât să nu constituie o povară, ci, chiar dimpotrivă, să te poţi baza pe el în treburile cele mai practice. Şi în cele mai… în cele mai sufleteşti. Un Vineri conştient că l-ai salvat şi că îl salvezi tot timpul. Un Vineri recunoscător şi eficace. Aşa că Roby Boy porneşte să investigheze Insula – nu mai e mulţumit doar cu terenul de pe mal, de unde se vede mereu verdeaţa cea mai verde ce se oglindeşte în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Cutreieră tot ostrovul – tot ostrovul? -, dar, i se mai confirmă încă o dată: pe Insula Zu nu au fost semnalaţi sălbatici şi canibali şi nici un Vineri n-a trebuit să se refugieze la omul alb. Robin trebuie să accepte că nefiind semnalaţi sălbatici şi canibali, nu există nici un Vineri pe Insula Zu. În schimb, pentru Roby Boy, căutarea aceea reprezintă o altă experienţă minunată ce-i oferă spaţiu şi prilej de mişcare. (Roby Boy e plin de energie.)
Radu stătea ore lungi pe terasă, căutând o soluţie pentru a preîntâmpina momentul în care Robin va începe să urle la lună. Directorul adjunct Radu V. Pop ştie că pentru orice problemă există o soluţie. Trebuie doar să fii serios şi s-o cauţi! Şi poate că numai seriozitatea i-a oferit întotdeauna ceea ce căuta, seriozitatea şi încăpăţânarea. Soluţia nu i-a venit pe terasă, ci noaptea în pat: printr-un „aha efect”. În fond, de ce tot discută oamenii între ei? Păi, ca să nu se simtă singuri şi să-şi prezinte personalitatea. Să aibă cui să-şi prezinte personalitatea. Şi ce discută oamenii între ei? Păi… Păi, în cea mai mare parte a timpului, nu spun decât lucruri întâmplate lor sau auzite de la alţii. În rest, nu îşi expun decât personalitatea, dorind ca toţi cei de faţă să nu uite nici o clipă că ei există. Şi că sunt importanţi. Sigur, ar putea să se exprime şi în faţa peretelui sau a oglinzii, numai că au nevoie de confirmare. De confirmare explicită. Dacă n-o primesc, se ceartă. Chiar şi asta e mai mult decât nimic! Vor neapărat un răspuns. Până şi de la căţel. Nu şi de la peştele din acvariu, care înoată doar în lumea lui, care nu încalcă niciodată marginea cercului său şi nu-i răspunde nici omului, deşi de capriciile acestuia depinde viaţa sa, a peştelui din acvariu.
Ce-i de făcut?
Ajuns la acest punct, Radu a fost mulţumit: când vine „momentul acela”, Robin nu va avea decât să-şi amintească observaţiile la care a ajuns Radu. Dar Radu, serios ca întotdeauna, simţea că lucrurile sunt mai complicate. Şi continuă să caute soluţia. Soluţia trebuia s-o găsească el, chiar dacă tot ce i se întâmplă şi i se va mai întâmpla este şi va fi în folosul său.
[1] „La început”? Un început înseamnă debutul unei deveniri. Or pe Insula Zu nu există decât ACUM. De unde se vede că, uneori, şi ACUM, care vine totuşi din trecut, eliberează anumite amintiri. Însă – Slavă Domnului! – asta se întâmplă destul de rar. Sau, poate, asta se întâmplă în mod conştient destul de rar… De aceea, ACUM nu este acelaşi pentru doi oameni.
