Emoții pentru „Guvernul meu”: De câte voturi ar mai avea nevoie

Pentru ca Guvernul Orban să fie învestit este nevoie de 233 de voturi „pentru”. Nu ar avea însă aceste voturi la ora actuală

De (C.C.)
Emoții pentru „Guvernul meu”: De câte voturi ar mai avea nevoie

Pentru ca Guvernul Orban să fie învestit este nevoie de 233 de voturi „pentru”. Nu ar avea însă aceste voturi la ora actuală

Ludovic Orban se bazează, până acum, pe un număr de 221 de voturi pentru învestitea Guvernului în Parlament, au declarat surse din conducerea PNL, pentru Mediafax. Pentru a fi validat Executivul, sunt necesare 233 de voturi în plenul reunit, ceea se înseamnă că liberalilor le lipsesc 12 voturi.

În momentul de față grupurile PNL de la Camera Deputaților și Senat au un număr total de 96 de parlamentari. Mihăiță Găină, fost deputat PSD care a semnat și votat moțiunea de cenzură pentru demiterea Cabinetului Dăncilă este posibil să se afilieze grupului PNL de la Cameră, au adăugat sursele citate.

Prin urmare, PNL ar putea avea în total 97 de aleși.

Calculul făcut de liberali precizează 221 de voturi „sigure” pentru Guvern, având în vedere că există parlamentari din partea USR care au probleme de sănătate și nu pot fi prezenți.

Potrivit calculelor matematice, ar putea vota de 39 de parlamentari USR, 30 de la UDMR, 97 de parlamentari PNL, 24 de parlamentari ALDE și 18 de la PMP. Totodată, mai există 16 parlamentari din partea minorităților care susțin Guvernul, 224 de parlamentari în total.

Pentru ca Guvernul Orban să fie învestit este nevoie de 233 de voturi „pentru”.

Ludovic Orban a avut, marți și miercuri, a doua rundă de negocieri cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD. În urma negocierilor, Pro România a anunțat că nu susține învestitura Guvernului PNL, la votul din Parlament.

Partidul lui Victor Ponta are în total 29 de deputați.

Joi aflăm cine sunt „miniștrii mei”!

Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni joi, la ora 13,00, pentru a valida lista cu miniştrii Cabinetului Orban şi programul de guvernare.

În jurul orei 16,00, premierul desemnat, Ludovic Orban, va depune aceste documente la Parlament.

Potrivit unor surse liberale, înainte de şedinţa conducerii partidului, Ludovic Orban va avea o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Guvernul nu va fi investit ca nu are de unde. Tradatorul de Iohannia a facut sta si acum sa traga cateva luni sa p[ice la vot , si-a taiat craca de sub picioare! Cine mai sunt idiotii car mai voteaza un neamt care a facur numai rau?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.