„Ministrul meu” de la Educație, acuzat de comportament duplicitar

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) o acuză pe Monica Anisie, noul ministru al Educației,  că are un comportament și un discurs duplicitare față de…

De (G.Z.)
„Ministrul meu” de la Educație, acuzat de comportament duplicitar

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) o acuză pe Monica Anisie, noul ministru al Educației,  că are un comportament și un discurs duplicitare față de…

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) o acuză pe Monica Anisie, noul ministru al Educației,  că are un comportament și un discurs duplicitare față de ordinul care restricționează accesul elevilor ce obțin media de admitere sub 5 în învățământul liceal, relatează Mediafax.

AEC susține că, înainte de a fi ministru, Monica Anisie a transmis în mai multe rânduri că nu susține măsura privind restricționarea accesului elevilor în liceu. Unul dintre momentele în care actualul ministru a susținut acest lucru a fost chiar în timpul audierilor din Parlament pentru obținerea funcției în noul Executiv:

„În repetate rânduri, deținătorul portofoliului educației și cercetării a afirmat faptul că nu susține atât în cadrul audierilor din comisiile de învățământ ale Parlamentului, cât și în spațiul public, afirmând că susține întoarcerea la legislația de dinaintea acestei măsuri”, se arată într-un comunicat transmis joi de AEC.

Asociația Elevilor din Constanța arată că, odată devenit ministru al Educației, Monica Anisie pare să-și fi schimbat opinia și amână momentul retragerii ordinului contestat de elevi: ”Atitudinea doamnei ministru ne îngrijorează, în sensul în care se pare că interesul major nu este restabilirea stării de echilibru din sistem, ci apărarea instituției pe care o reprezintă, în detrimentul intereselor elevilor și al sistemului de învățământ românesc. Astfel, deși existau multe căi de rezolvare a acestei probleme, aflăm cu dezamăgire că nu se urmărește rezolvarea problemei, ci amânarea ei, care poate duce chiar la punctul în care va fi prea târziu pentru ca măsura să fie retrasă”.

În consecință, Asociația Elevilor din Constanța a decis să renunțe la procesul pentru suspendarea ordinului și să inițieze o altă acțiune, în anulare, la Curtea de Apel Constanța.

„Așteptările elevilor au fost ca, în momentul în care doamna Anisie a preluat mandatul de ministru al educației și cercetării, să semneze de urgență un ordin de revocare a respectivelor prevederi, în spiritul afirmațiilor pe care aceasta le-a făcut în spațiul public, astfel încât problema să fie soluționată cât mai repede. Din păcate, la o săptămână de la preluarea mandatului, ordinul este încă în vigoare (…) Solicităm ministrului educației și cercetării să renunțe de îndată la atitudinea pasivă și să ia măsuri ferme și urgente în privința rezolvării problemelor elevilor, deoarece considerăm că acesta este singurul mod prin care sistemul își poate recăpăta echilibrul”, se mai arată în comunicatul AEC.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Și totuși, cei cu note sub 5,foarte rar promovează examenul de bacalaureat. Nu ajung la 6 ca medie. Așa învață o meserie și pot face liceul la seral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.