În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013
Cuvânt înainte despre mai departe
Se întâmplă, nu o dată, să stăm comod în fotoliu – ori să privim marea cea nesfârşită (aflaţi fiind pe o stâncă sigură) – şi să ne întrebăm „Cum mai departe?”. Nu că nu am avea planurile cotidiene pentru mâine, dorinţe şi obligaţii chiar şi pentru zile mai îndepărtate, însă, în clipele acelea de nedorit, vrem să ajungem mult mai încolo: să aflăm rosturile lumii, să ne explicăm ce se întâmplă cu noi. Şi, nelăsându-ne cuprinşi de deznădejde, facem planuri. Planuri peste planuri. După care iar ne întrebăm lucruri pe care nu le putem afla. Şi de care credem că avem nevoie. Şi care ni se par esenţiale pentru răspunsul la „Cum mai departe? şi „Ce rost are”.
De ce daţi din cap? Numai noi, oamenii – şi nici măcar toţi oamenii –, ne punem asemenea probleme. Tolănită comod în fotoliu, pisica toarce şi nu pare să aibă astfel de dileme existenţiale. Şi nici căţelul, stând la soare şi privind marea de pe o stâncă – teren sigur – nu dă impresia că-şi pune acest soi de întrebări..
Urmarea este că, de nu ne vine la timp mintea la cap, mergem mai departe spre – cică – a ne cunoaşte pe noi înşine. Şi fiecare explicaţie naşte o nouă explicaţie. Ajunge ca una să nu fie corectă şi ne vom rătăci pentru vecie.
Dar nici să rămânem pe loc nu putem. Şi asta încă începând cu Adam. Cu domnul Dan Adam.
Pe urmă ne iese în cale cineva sau ceva, o carte sau un film dintre cele care te implică profund în acţiune, care-ţi spune că ea reprezintă calea şi adevărul. Ceea ce, iniţial, consideri a fi o blasfemie. Dar curiozitatea e mare şi multă lume se lasă ispitită. Să încerce, să vadă…
O cale într-adevăr îţi oferă acea carte şi, încetul cu încetul, n-o mai poţi părăsi. Este calea acelei cărţi care devine şi calea ta. Unica ta cale, pe care nu mai poţi s-o părăseşti.
Calea aceea duce la Castelul albastru, unde poţi trăi mii de perspective. Le citeşti şi le trăieşti. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să consulţi ghidul de vizitare.
Ghid de vizitare
Deci, să-l urmăm pe domnul Adam în căutările sale! (Domnul Adam nu s-a mulţumit cu raţionamente teoretice. El a vrut să se convingă şi aievea. Aşa că, asemenea sosiei sale biblice, şi el a muşcat din mărul oprit. Domnul Adam a vrut să se convingă aievea.
La început, desigur, trebuie să ai toate aprobările morale, dar şi cele birocratice, pentru a putea porni la drum. Uneori le ai pe primele, dar nu şi pe celelalte. Ori pe celelalte, dar nu şi pe primele.
Drumul e complicat, chiar de le ai pe amândouă. Şi chiar de le ai, trebuie să poţi dovedi oricând şi în faţa oricui că le ai. Şi că le meriţi!
Aşadar, înainte de a ajunge la tărâmul tuturor viselor, al tuturor speranţelor, al tuturor îndoielilor şi al tuturor iluziilor – cu care, iarăşi, doar noi oamenii ne mândrim -, înainte de a ajunge la Castelul albastru, va trebui să accezi în Capitala istorică pentru a primi şi ultima aprobare de a merge mai departe. Nu e vorba doar de o aprobare pur birocratică. Capitala istorică reprezintă firul roşu al întregii noastre deveniri[1].
(„- Capitala istorică reprezintă firul roşu al întregii noastre deveniri. Chiar şi în anii grei ai războiului, când capitala oficială a fost ocupată, statul nostru a supravieţuit fiindcă nici o clipă creierul şi tradiţia nu au încetat să funcţioneze în Capitala istorică.
– Şi… se ştie unde se află acea capitală? îndrăzni să supraliciteze domnul Adam.
Domnul inspector sorbi din cafea şi tăcu. Apoi spuse:
– Se ştie. Există atât tren, cât şi avion spre Capitala istorică. Un curier special pleacă zilnic cu actele într-acolo” Dar astea toate le veţi afla, în curând.)
Capitala istorică reprezintă firul roşu al întregii noastre deveniri.
Deci, la început şi în mod obligatoriu, Capitala istorică:
[1] De fapt, nu este neapărat necesar să mergi personal până în Capitala istorică, poţi să aştepţi şi acasă marea veste venind pe calea poştei. Dar unii n-au răbdare…
