În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Autiștii cărților apărută la editura eLiteratura, în 2013
13 mai
Nu pot să mă scol din pat şi abia să ţin pana în mână.
Domnul a plecat iar de la Palat. Se pare că, de data asta, a plecat cam prea în grabă. Prea a vrut să strângă un bir într-un an în care ţara abia îşi mai trage sufletul. Se zice că nimeni nu l-a condus nici măcar până la bariere, în afară de cele câteva slugi.
Dar mi s-a mai spus că tocmai Iulian, în fruntea unui pumn de călăreţi, s-a găsit să meargă să-i caute pe boierii care acum nici măcar nu se mai ascund. Copilul acesta e orb de tot! Doamne Dumnezeule, te implor dă-i mintea măcar acum!
Neghiob am fost că n-am chemat-o iar pe soră-mea Evanghelina, că numai ea îi mai poate vorbi. Am trimis azi după ea, dar acum mi-e teamă că [ea] va veni prea târziu.
15 mai
Ar fi venit soră-mea Evanghelina, singură, şi fără s-o chem eu. Mama se vede că-i tot mamă şi simte de departe primejdia ce-l paşte pe puiul ei. Îmi amintesc de tot felul de minuni despre întâmplări asemănătoare, însă mă simt prea slab acum şi prea înfricoşat să le mai povestesc. Poate altădată, dacă oi mai avea zile şi dacă le-o mai veni vremea.
Destul că l-a găsit iarăşi repede – şi asta socot că tot minune trebuie să fie – şi au vorbit ei amândoi, după care mi-a spus şi mie. Evanghelina e o femeie bărbătoasă, însă atunci când vorbeşte despre fiul ei Iulian, se face moale şi duioasă, deşi a ştiut întotdeauna să-l strunească şi pe el. Azi, când au vorbit la Palat, s-au închis într-o cămară pe care o are Iulian acolo (multe cămări trebuie să fie acum goale la Palat) şi Iulian i-a povestit în taină că toată urzeala boierilor nu-i este străină Domnului, care nu vrea decât să pună lumea la încercare ca să vadă cine e cu el şi cine-i este împotrivă. Şi n-a putut, ca altădată, să-i poruncească Evanghelina lui Iulian, ci mai mult [i] s-a plâns că drumul e departe şi doar el, Iulian, singur vrea să le stea la toţi împotrivă şi să se facă mâna Domnului. Iulian a râs şi a spus că el îi are pe arnăuţii lui şi nu i-e frică de nimeni. Şi doar atât l-a mai întrebat maică-sa: dacă Domnul l-a pus să îndeplinească lucrurile cât timp [Domnul] lipseşte din capitală, iar Iulian i-a răspuns că Domnul n-a mai poruncit nimic: că acum fiecare trebuie să facă aşa cum crede că e mai bine, însă pentru că numai el se arată credincios Domnului, răsplata cea mare a lui va fi. Că nici viţa nu-i lipseşte pentru aceasta [pentru dregătoriile înalte]. Maică-sa nu i-a mai spus nimic, numai l-a sărutat pe amândoi obrajii şi l-a rugat să aibă grijă de dânsul. Dar când a venit la noi, a plâns. Şi n-a plâns de bucurie.
Despre celelalte multe câte s-au mai întâmplat, mai târziu – sunt prea slab acum şi nu mai pot împinge pana.
18 mai
Astă-seară au venit pe furiş logofătul Stancu şi încă doi boieri. Au intrat în grabă, după ce le-au dat drumul la poartă şi mi-au spus că numai la mine mai sunt acum în siguranţă. Iulian, fără să-l fi pus nimeni [s-o facă], din zelul său nebun, taie şi spânzură prin cetate fără nici o judecată. Caută boierii şi-i omoară, dar batjocoreşte şi ucide şi târgoveţii pe care crede că i-a găsit cu vină faţă de Domn. Iar de multe ori le născoceşte el greşeala. Până nu ajung boierii Răduleşti cu oameni destui, nu-i mai poate sta nimeni în cale [lui Iulian].
Aşa că l-am primit şi pe logofătul Stancu şi i-am primit şi pe cei cu care a venit să stea la mine.
19 mai
Iulian se poartă ca un copil prost după ce i-ai dat o flintă în mână. Sau nu ca un copil prost, ci mai degrabă ca o fiară. S-a umplut de sânge şi nu mă îndoiesc că dacă ar şti că îl ascund pe Stancu şi pe părtaşii săi, m-ar tăia şi pe mine cu cea mai mare plăcere, numai ca să poată spune că el nici pe unchiul şi pe binefăcătorul lui nu-l iartă, atunci când e vorba de ceea ce crede el că se numeşte datorie. Mâine în zori trebuie să sosească fraţii Răduleşti cu oameni destui. După ce vor pune capăt ticăloşiilor – Iulian a ajuns să omoare şi să batjocorească şi femeile şi copiii [celor pe care îi ucide] -, l-am rugat pe logofătul Stancu să nu-i ia viaţa nimeni lui Iulian fără judecată. El mi-a promis şi soră-mea Evanghelina mi-a mulţumit şi a plâns iarăşi. Nici n-o mai poţi recunoaşte, însă nici nu-i de mirare: mulţi or fi blestemat-o în zilele astea pentru feciorul pe care l-a adus pe lume.
20 mai
S-a sfârşit domnia lui Iulian. Fraţii Răduleşti l-au luat nepregătit, el nici nu mai credea că e cineva care să i se poată pune în cale şi astfel măcar n-a mai curs nici un strop de sânge.
După-amiaza, logofătul Stancu a venit să-mi mulţumească pentru găzduire şi mi-a spus că seara o să-l judece pe Iulian, aşa cum mi-a promis. Mi-a mai povestit numai atât că a avut vreme să mai vorbească la amiază cu Iulian şi că [acesta] mai e încredinţat şi acum că totul nu este decât joc şi că fraţii Răduleşti n-au venit decât să-l pună la încercare şi pe el. De aceea e liniştit şi aşteaptă din clipă în clipă să vină porunca să-l scoată cu mulţumirile cuvenite din temniţă.
Mai multe n-a mai apucat să-mi zică logofătul pentru că acum sunt multe lucruri de orânduit şi nu e vreme să stea la patul unui bolnav.
Tot 20 mai
Sau poate că nu mai e ziua de 20 azi. E trecut, cred, cu mult de mijlocul nopţii, dar n-am mai apucat să stau să număr stelele. L-au judecat pe Iulian şi mâine o să-mi povestească vărul Grigorie, care s-a aflat şi el acolo. Până atunci vreau să scriu cum a fost cu Iulian în seara asta, mai degrabă în noaptea asta, că numai ce m-am întors de la el.
M-au lăsat să-l văd, când m-au văzut aşa, în cârje şi ştiind şi cine sunt. M-au dus la el şi [el] era tare liniştit şi mai şi glumea şi nu credea deloc că în zori o să-i ia călăul capul. „E o încercare grea, mi-a zis, dar după toate astea nu se poate să nu vină şi răsplata!” N-am avut suflet să-i spun cât de tare se înşeală şi că altă „răsplată” îl aşteaptă în curând, dar nici nu m-a răbdat inima să nu-l întreb de ce ţine atât de mult la Domn, de s-a mânjit cu atâta sânge pentru el. Şi Iulian s-a uitat bine peste tot şi mi-a şoptit numai mie la ureche ceva, însă s-a oprit repede şi am văzut cum i s-a schimbat pe loc purtarea, încât am priceput că şi pe mine mă credea trimis tot de Domn ca să-i aflu simţămintele. N-a mai scos nici un cuvânt, dar, după cum a început să-mi vorbească, mi-a fost destul ca să înţeleg că nici pe Domn nu-l iubeşte mai mult, ci numai nădejdea de a creşte în rang l-a mânat. „Câinele nu-şi alege el stăpânul”, mi-am mai spus şi mare dreptate a avut soră-mea Evanghelina să plângă atât pentru sufletul nepotului meu Iulian, căpitanul de arnăuţi.
21 mai
Azi în zori i-a tăiat călăul capul nepotului meu şi feciorului Evanghelinei, soră-mea, lui Iulian, fost căpitan de arnăuţi. Cu toate că nu m-am culcat decât după ce au cântat cocoşii a doua oară şi abia de mai sunt în putere să mă mişc, am vrut să mă scol imediat ce mi-am pus oasele în aşternut şi să merg şi eu să-l mai văd pentru ultima oară [pe flăcău], dar n-am putut să văd cum o să-i ia capul şi am rămas ca mort pe pat până la amiază şi nici n-am dormit, dar nici nu m-am mişcat. Iar când s-au întors ceilalţi din piaţă, au înţeles şi n-a venit nimeni să mă tulbure şi mai tare şi să-mi povestească şi au umblat încet, de parcă eu aş fi fost mortul.
Numai seara mi-au zis şi i-am ascultat cum spuneau că Evanghelina a stat acolo tot timpul dreaptă şi s-a ţinut tare când a văzut că el nici până în ultima clipă n-a crezut că o să-l omoare şi de aceea, ca să nu-i stârnească frica, n-a plâns nici ea. Iar oamenii ziceau, după aceea, că n-au mai văzut niciodată un osândit atât de neînfricat înaintea morţii şi nu s-a gândit nimeni că nu degeaba se tot uita Iulian în toate părţile, ci pentru că aştepta să vină şi să-l dezlege. Şi, pe urmă, când s-a potolit, cred că de aceea a făcut-o pentru că îşi zicea că se va opri gâdele singur, că aşa o fi primit [acela] porunca.
Altceva n-am putere să mai scriu azi şi nici semnele pe care le-au [văzut] în nopţile astea slugile în grajd nu le mai pot trece acum aici.
2 iulie
Am zăcut multă vreme şi azi abia de am putut, pentru prima oară, să ies iar în curţi. Sunt încă slab şi pot să scriu, dar altceva încă nu prea pot face.
Domnul a dat o mare petrecere la Palat de ziua Doamnei. Au mâncat mult, au băut mult şi au dansat după datină, dar, pe urmă, s-au aşezat şi la vorbe şi mi-au povestit că Domnul a amintit şi de nepotul meu Iulian – Dumnezeu să-l ierte!- şi l-a lăudat ca pe un martir pentru credinţa şi curajul de care a dat dovadă. Şi logofătul Stancu, fiind la mine când au povestit aceste vorbe ale Domnului, a tăcut şi apoi a încuviinţat ce erou a fost Iulian şi n-a spus nimic din cele pe care le ştia numai dânsul, Evanghelina şi cu mine. Şi n-am spus nici eu nimic.
