Clotilde Armand, candidata USB la Primăria Sectorului 1, s-a arătat dezamăgită de răsturnarea de situaţie după numărarea voturilor.
„Așteptăm rezultate finale. Sunt dezamgită de ce s-a întâmplat azi-noapte. (…) Nimic nu va mai fi ca înainte, este clar. A fost o mobilizare, trebuia să fie și mai mare. Ne vom aduna și vom reveni cu o strategie în care toți cetățenii vor trebui să se implice. (…) Nu a fost ușor să intrăm în secțiile de vot, nu am avut observatori în toate secțiile de vot”, a precizat Clotilde Armand într-un material video postat pe Facebook.
Cotată, duminică seară, de EXIT-POLL-uri, drept primar al Sectorului 1, Biroul Electoral Central a anuntat luni dimineaţă, potrivit rezultatelor parţiale, că se clasează pe locul al doilea.
Declarată iniţial învingătoare, reprezentanta USB pierde astfel primăria sectorului 1 în fața lui Daniel Tudorache de la PSD.