Inedit: Cum a schimbat pandemia diplomația

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, relatează, într-o postare pe Facebook, despre un dejun inedit oferit de ambasadoarea Suediei…

De (N.C)
Inedit: Cum a schimbat pandemia diplomația

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, relatează, într-o postare pe Facebook, despre un dejun inedit oferit de ambasadoarea Suediei…

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, relatează, într-o postare pe Facebook, despre un dejun inedit oferit de ambasadoarea Suediei pentru mai mulţi reprezentanţi diplomatici, în condiţii de distanţare socială impusă de pandemia de coronavirus.

Fiecare dintre participanţii la acest dejun inedit a primit acasă, cu câteva minute înainte de ora 13.00, un platou pregătit cu grijă de chef-ul Ambasadei Suediei, conţinând un meniu.

„De când a început izolarea, biroul s-a mutat acasă ( în cea mai mare parte a timpului ), întâlnirile diplomatice s-au transformat în lungi conversații telefonice, reuniunile, seminariile și conferințele la care participam sunt acum video-reuniuni, «webinare » sau teleconferințe. Ei bine, ieri, am încercat ceva nou : dejunul la distanță. Colega suedeză a invitat la masa câțiva ambasadori și pe liderul grupului Republique en Marche din Adunarea Națională, Gilles Le Gendre. Fiecare dintre noi a primit la el acasă, cu câteva minute înainte de ora 13.00, un platou pregătit cu grijă de Chef-ul ambasadei Suediei (meniu pe baza de pește, evident, țara gazdă facandu-și simțită delicat prezența și prin culoarea șervețelelor trimise, galben și albastru, culorile drapelului suedez). Am stat deci aproape doua ore în tele-dejun discutând despre impactul politic pe care îl va avea aceasta criză în Franța și în Europa. Și, desi stăm fiecare acasă de mult timp, desi ecranul calculatorului introduce o barieră rece în comunicare, faptul că, după atâta vreme, am putut fi – într-un fel – la aceeași masă și degusta aceleași feluri de mâncare, în acelasi timp, a însemnat un moment special de convivialitate”, a scris ambasadorul român pe pagina sa de Facebook.

Distribuie articolul pe:

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate