În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020
32.
– Alo!
Nici un răspuns!
– Alo!
Nici un răspuns, dar celălalt continuă să fie pe fir. Asta nu-i doar enervant: pentru Doctor Propp, asta-i chiar de speriat. Sau enervant aproape de gradul III! Cumplit de speriat: de câte ori a mai pățit așa ceva – și își aduce aminte de trei asemenea momente – întotdeauna prevestea ceva rău, de parcă la capătul tăcut al firului s-ar afla însăși destinul anunțându-l să fie atent, foarte atent. Dar cum să fii atent, când nu știi la care dintre atât de numeroasele pericole întotdeauna posibile se referă destinul? Prima oară, tot așa, a sunat telefonul și nu a vorbit nimeni, dar nici n-a revenit tonul. Urmarea? A doua zi a pierdut primul mare proces din viața sa. A fost singura și atât de neașteptata mare înfrângere la bară. Și de către cine? De către un debutant, un oarecare Jean V. Rusell, care, împotriva oricărei logici, a tot repetat ceva despre un teren împădurit (care nici măcar nu făcea obiectul procesului!). A doua oară, cu o zi înainte ca Fidelio să se îmbolnăvească atât de grav încât medicii s-au așteptat la ce era mai rău. Iar a treia oară, deunăzi, în seara de dinainte de a visa coșmarul cu scorbura din copac (ceea ce înseamnă că acela n-a fost un simplu coșmar!). Iar acum? Ce mai urmează? Păi, că nu s-a terminat nici coșmarul, căci n-a reușit să găsească nici după atâta vreme ieșirea. Gustav e îngrozit. Acum parcă mai mult ca oricând e chiar în scorbură.
– Alo! Nici un răspuns. Iar zgomotul de fond al unei convorbiri întrerurpte nu apare: da, nu poate fi decât avertismentul destinului! Să se bucure că, spre deosebire de alții, primește acest semnal de alarmă? Dar cum să te bucuri când ești prevenit că te așteaptă un necaz? Destinul ăsta o fi chiar diavolul?
33.
Marți
Marți a fost o zi goală. Gustav nici măcar n-a ieșit din casă. Aproape că n-a ieșit nici din biroul său. (Dacă ar fi avut baia atașată n-ar fi ieșit deloc.) A stat în fotoliu, a fumat și a întors pe toate părțile diferitele amenințări. Când nu are ceva foarte presant de făcut, zilele parcă nici nu există. Marți nici n-a existat. Nu i-a fost nici măcar foame. Nu a sunat niciun telefon. Marți nici n-a fost. Parcă a hibernat. Seara a ieșit totuși din bârlog și a mâncat alături de familie. Nu e prima oară când se izolează o vreme, „când hibernează”, așa că ai lui nu sunt foarte uimiți. Dar e prima oară că a rămas captiv într-un coșmar, ceea ce nu știe decât el.
După cină se reașază în fotoliul său. Dar revine la birou. Marți n-a sunat niciun telefon, dar a sunat luni până seara târziu. Marți n-a sunat nimeni, dar luni a sunat (și) destinul. Sau diavolul? Ce a fost prevenit că se va întâmpla? Ce? Scoate din sertar însemnările cu prioritățile concrete urgente (adică însemnările cu carioca neagră subliniat) și nu găsește ceva anume la care să se fi referit destinul. Sau diavolul? Același lucru și la prioritățile probabile (carioca albastru închis subliniat). Și cu atât mai puțin poate depista un pericol iminent printre prioritățile puțin probabile (notate cu albastru închis, dar nesubliniat). Să fie ceva în legătură cu unul dintre cele trei procese complicate de mâine? Ceva chiar în legătură cu marele proces? Ce să fie în legătură cu procesele de mâine? Doctorul Propp se uită peste cele trei dosare: în cel mai rău caz va pierde unul dintre ele, deși e foarte puțin probabil să se întâmple așa ceva. Atunci, ce?
Nu există o teroare mai mare decât nesiguranța: când nu știi despre ce este vorba, n-ai cum să-ți faci o strategie de apărare. E ca și cum ai orbecăi prin pâclă pe un teren plin cu capcane prezumtive. Amenințările probabile sunt, de fapt, amenințărțile posibile. Logic! Acestea sunt notate de la început cu carioca verde. Nu cu creionul verde, ci cu carioca verde! Pentru că amenințările posibile, devenite amenințări probabile, pot apărea oricând, așa că necesită o atenție de durată, adică până ce evenimentul chiar se întâmplă și, atunci, ehei! atunci din amenințări probabile devin amenințări concrete urgente sau chiar foarte urgente!
Mai consultă încă o dată agenda, oftează și se decide să se culce: mâine va fi o zi plină, cine știe cât de plină va fi? În timp ce se pregătește pentru noapte, nu se poate decide dacă să ia un somnifer sau nu: parcă vede că iar n-o să poată dormi, că va petrece ore lungi în fotoliu, frământându-se. Dar dacă nu va dormi, ziua de mâine ar fi și mai dificilă. Plus că mai are o problemă: dacă doarme s-ar putea să găsească în vis ieșirea din scorbura copacului, Soluția îndelung căutată sau, chiar dimpotrivă, să se pomenească din nou în groaznica strâmtoare din coșmar. Până la urmă, cu orice risc, bea o pastilă. (Poate că ar fi fost mai bine să fi luat doar o jumătate de pastilă, însă acum gata! A luat-o întreagă și asta-i situația.) Visul, coșmarul și realitatea se suprapun tot mai mult, de parcă nici n-ar fi experiențe diferite.
Soția doarme adânc și nici nu tresare când sună din nou telefonul (pe care a avut grijă să-l pună, ca în fiecare seară, pe noptieră. Ziua nu se desparte niciodată de mobil – oricând poate surveni ceva neprevăzut, ceva urgent, îl enervează profund cei ce închid aparatele – de ce mai ai telefon, dacă nu poți fi recepționat?) E ora unsprezece și patruzeci și șapte de minute. „Număr necunoscut”. Gustav nu spune nici un cuvânt și așteaptă. Liniște. Liniște în telefon, dar nu și în sufletul lui Gustav. Rămâne cu aparatul la ureche. E ora unsprezece și cinzeci și șase de minute. Somniferul începe să-și facă datoria. Cu inima îndoită, întrerupe legătura și închide telefonul. (Gustav nu închide niciodată telefonul de tot, ziua îl bagă în buzunar și-l pune pe mute, lăsându-l să-și facă simțită prezența prin vibrații: oricând poate surveni ceva neprevăzut, ceva urgent, îl enervează profund cei ce închid aparatele – de ce mai ai telefon, dacă nu poți fi recepționat? Acum o face și el și simte o oarecare satisfacție: îi închide telefonul destinului! În fond, dacă s-ar ivi într-adevăr ceva urgent – Doamne ferește! – ar putea fi sunat pe fix. Gustav doarme ca un iepure: aude din dormitor, prin două uși, dacă sună telefonul în birou.) Telefonul nu mai sună. Somniferul își face datoria.
34.
Miercuri
Dimineața gândește mai liber: o să-l roage pe comisarul Rudiger Budy-Kolbar să afle cine tot dă telefoane fără să se prezinte și fără să spună nimic. „Noaptea toate pisicile sunt negre”, dar dimineața, cu mintea odihnită, Gustav nu mai e sigur că l-a căutat însuși destinul. Sau diavolul? Deși în celelalte trei cazuri de care-și aduce aminte…
Azi o să apară și meșterul bun la toate. Doamna va sta acasă și-i va trimite un SMS când problemele notate vor fi de acum rezolvate. Și va deretica și în biroul Maestrului, întrucât ieri, marți, n-a putut să-l deranjeze. „Totul se rezolvă!”
La tribunal toate asemenea gânduri dispar, iar Maestrul Doctor Gustav R. Propp nu mai este prăpăstios. Chiar dimpotrivă, la tribunal Maestrul Doctor Gustav R. Propp este sigur pe sine, nimic nu-l îngrijorează, nimic nu-l sperie. Psihologul la care a rezistat timp de câteva ședințe i-a spus că munca este singurul remediu împotriva spaimelor sale. (Măcar cu atât a rămas Gustav din întâlnirile din cabinetul Doctorului Rakovski, doar că același psiholog l-a sfătuit să nu se surmeneze pentru că și surmenajul predispune pentru impresia că nu te mai descurci, de unde și acele „îngrijorări exagerate”. Cum, aidcă: „munca este singurul remediu împotriva spaimelor”, dar să nu te surmenezi?! Adică munca este un medicament cu o mulțime de efecte contrarii?” Nu-i de mirare că a renunțat să mai meargă la psiholog…)
Și cum să aibă neliniști la tribunal, când acolo este privit ca un geniu, adică admirat și invidiat, lăudat și înjurat de către judecători, procurori, confrați și grefieri? Dar, în primul rând, privit cu ochii măriți de speranță de către mandanții săi. Chiar și numai faptul că ești reprezentat în instanță de către Maestrul Doctor Gustav R. Propp este motiv de admirație și invidie! Asta e limpede și Gustav o simte de la o poștă, chiar și la cei care încearcă să-și ascundă sentimentele față de el. Nu, în labirintul tribunalului nu se simte năpădit de griji, acolo el este demiurgul, mai mult chiar decât judecătorii. Pe care îi întoarce cum numai el știe s-o facă, îi influențează decisiv. (Într-o zi, mai demult, a surprins o discuție între soția sa și maică-sa: mama, ca orice mamă, era speriată că fiul ei se va îmbolnăvi de cât lucrează, dar Doamna Propp a replicat că dacă n-ar fi atât de apreciat la tribunal și în tot ținutul pentru prestațiile sale la bară, abia atunci s-ar îmbolnăvi: „Succesul și faima sa îi sunt necesare ca aerul – fără ele chiar s-ar prăbuși. Asta mi-a spus Doctorul Rakovski, psihologul la care refuză să se mai ducă. M-am gândit mult la asta și cred că într-adevăr așa este.” Pe Gustav l-au enervat cele auzite, dar n-a vrut să se deconspire că a ascultat de după ușă. „Păi, pe cine îl deranjează succesul? Doar neputincioșii și veșnicii frustrați neputincioși, conștienți de limitele lor, așa că nici nu încearcă să performeze!”)
Și totuși, chiar și la tribunal există cineva care-l readuce la sine: profesorul Șorban. Acesta i-a fost diriginte din clasa a VI-a și până la ultimul an de liceu. Acum, octogenar și neavând ce face, își cheltuie timpul ce i-a mai rămas la Palatul de Justiție. (Puținii care-l mai vizitează pretind că bătrânul nu-și face foc acasă și iarna vine unde există căldură. Totuși, Șorban nu este chiar atât de sărac, doar că se vede decăderea sa generală și după felul neglijent în care se îmbracă.) Gustav îl ocolește de departe, însă se întâmplă să nu-i poată fugi din cale. Atunci moșneagul – care nu prea mai are cu cine vorbi – îi ține lungi dizertații. Și chiar dacă-i spui că trebuie să intri la un proces sau că te așteaptă un client, nu e chiar atât de ușor să scapi de el.
Șorban este singurul om care nu-l vede pe fostul său elev drept Mesia. Asta cu toate că încă din timpul școlii îl lăuda. Însă, conform principiului că „nu e indicat să ridici pe cineva în slăvi pentru că riști să-l faci să nu-și mai poată controla adevăratele potențe”, nu uita niciodată să-i amintească și limitele și să-i dea sfaturi cum să le depășească. Și cu cât devenea mai ramolit, cu atât insista mai mult.
Acum Gustav este chiar bucuros că Șorban îl cicălește: la capătul coridorului stă la pândă Eduard Portal. „Probabil că iar a încurcat-o rău, deși, dacă te uiți la el, îl vezi îmbrăcat elegant, chiar țipător de elegant.” Numai că Maestrul nu se uită la el.
– Ai mare grijă, îl dădăcește fostul său dascăl, văd că iarăși se uită la tine toată lumea ca la o statuie. Asta nu-i primejdios doar pentru că stârnește întotdeauna invidii ce pot să se sfârșească cât se poate de rău, chiar tragic uneori… Nu, nu vreau să te sperii, dar crede-mă că așa este. Da, nu-i primejdios numai pentru că stârnește întotdeauna invidii, ci e primejdios și altfel: nu uita că o statuie e admirată, dar ea nu are suflet! Ai grijă mare să nu-ți pierzi și tu sufletul!
Maestrul se mișcă încet pe lângă perete spre sala de dezbateri cu pisălogul după el. Manevra asta este necesară pentru că brusc, spune că trebuie să intre la un proces și o zbughește pe ușa la care a ajuns, fără ca Șorban să-l mai poată reține și nici ca Portal să-l poată acosta.
În sală e multă lume, ca pe orice câmp de bătaie, iar Maestrul Doctor Gustav R. Propp își intră în rolul său de general. Pe acest câmp de bătaie va avea de dus două bătălii. A treia din ziua aceea e în sala 24. Una dintre bătălii este mai ușoară, adversarul nu are nicio șansă, Maestrul îi descoperă din prima ochire punctele vulnerabile și-l atacă imediat. Decisiv! Pronunțarea nu va putea duce la nicio surpriză. (Chiar și Președintele completului este uimit – ca întotdeauna după o pledoarie a lui Propp – de modul atât de logic al avocatului de a prezenta speța, înfățișând-o într-o lumină cu totul diferită decât părea până atunci: lucrurile stau așa și nu altfel, nu cum au părut în pledoaria oponentului! Lucrurile stau în mod evident așa! Oricât ți-ai bate capul, nu vei găsi nici o breșă în demonstrația Maestrului Doctor Gustav R. Propp, cel mult te vei mira că nu ți-ai dat și tu seama – de la început! – care este adevărata față a lucrurilor. Odată, lumea a aplaudat în sala de judecată ca la un mare succes la operă. Fiindcă asistența a fost evacuată, incidentul nu s-a mai repetat, deși murmurele de admirație venite din public nu lipsesc mai niciodată. Ce elocință, ce logică, câtă erudiție, ce citate atât de potrivite! Da, Maestrul Doctor Gustav R. Propp face ca la înfățișările la care reprezintă el una dintre părți, sălile să fie pline. De câțiva ani, studenții de la Drept sunt îndrumați să asiste la dezbaterile unde este afișat că Maestrul Doctor Gustav R. Propp este parte.)
Al doilea caz este mai complicat. Adam. De aceea a și fost programat ultimul. Gustav își consultă ceasul: până atunci are o altă cauză la sala 24, dar dacă va ieși, trebuind să străbată coridorul, riscă să fie atacat de Eduard Portal. Sau, poate, din nou de Șorban (care în mod sigur a uitat că l-a acostat deja o dată în ziua aceea). Așa că așteaptă să mai plece cineva și intră într-o discuție înflăcărată cu acela pe coridor. Într-adevăr, Portal stă în continuare la pândă, însă ezită, văzând că Gusti nu e singur. („În mare necaz trebuie să se fi băgat ticălosul, dacă așteaptă atât de mult să mă prindă singur”.) Gustav îl privește cu coada ochiului și îi surprinde privirea. Ochii lui Edi sunt plini de împlorare. Maestrul, tot gesticulând cu cel cu care a ieșit împreună pe coridor, intră în sala 24, dar știe că, după ce-și va termina munca acolo, va trebui să găsească din nou un tertip ca să ajungă nestingherit la cauza cea mai grea din ziua aceea pentru că, mai mult ca sigur, Portal se va plasa pe banca aflată chiar vizavi cu ușa sălii 24. Enervant! Doar că în incinta Tribunalului, Gustav simte un alt fel de enervare decât oriunde altundeva – o enervare mult mai blândă, o enervare ca un răsfăț.
Într-adevăr, această cauză nu prezintă nici un efort: Maestrul este sigur că oponentul său va cere o amânare pentru a fi citat un anumit martor, Maestrul nu se va opune, așa că acest caz nu va dura mai mult de câteva minute. Maestrul știe ce martor va solicita oponentul său și nu poate să-și reprime un zâmbet: „Singur ți-o faci!” își spune și are deja planul întocmit prin care va câștiga procesul tocmai pornind de la declarațiile acelui martor. Dar până să se ajungă la acel punct, mai sunt două cauze. Propp se așază undeva în public, i se oferă desigur un scaun într-o încăpere de asemenea aglomerată cu lume de toate categoriile, dar și de numeroși studenți: cei ce n-au apucat un loc în cealaltă sală unde s-a aflat că va pleda Maestrul în Marele Proces, a trebuit să se mulțumească să vină aici, deși aici nu vor avea ce să audieze.
Până să-i vină rândul, Gustav ar vrea să mai pună ceva la punct în pledoaria din cealaltă sală, dar își amintește de vorbele lui Șorban: „Deci am devenit o statuie! O statuie fără suflet sau… sau pe cale de a-și pierde sufletul”. Partea cu statuia îl măgulește și nici perspectiva de a-și pierde sufletul nu i se pare rea, în niciun caz înfricoșătoare: nu sufletul este acela care-l face să aibă atâtea îngrijorări? Nu sufletul prea mult îi produce toate acele enervări? Foarte bine, să nu mai aibă suflet! Și așa nimeni nu înțelege că grijile sale pornesc tocmai din prea mult suflet! Da, nimeni nu-l înțelege că este mai mereu enervat pentru că are prea mult suflet! Enervant: iată, acum, în loc să se concentreze pe pledoaria deloc simplă pe care va trebui s-o susțină peste doar câteva minute, prea multul suflet îl inflamează din nou! Enervant!
35.
Sala 29. Celebrul proces Schubkegel vs. Sala, Boca și Lăbău, numit în presă și „Cauza Adam”, reprezină marele spectacol al justiției, un fel de derby al zilei și chiar al anului. Dar nu numai al justiției locale, nu numai al justiției naționale, ci marea reprezentație de gală de pe trei continente. De fapt, cauza „Schubkegel vs. Sala, Boca și Lăbău” nu este decât un afiș mincinos, toată lumea știind că e mincinos: în realitate, în acest proces este vorba despre cu totul alți protagoniști, figuri atât de importante încât nici nu e indicat să le pronunți numele. Și nici nu le este pronunțat numele în sala de judecată. Faptul că la fiecare înfățișare apar și jurnaliști, cu fiecare nouă înfățișare tot mai mulți jurnaliști – televiziunilor nu li s-a permis accesul, dar reporteri de la cele mai inportante canale pândesc la ieșire actorii spectacolului – reprezintă garanția grandorii evenimentului. Ceea ce face ca Sala 29 să fie neîncăpătoare, iar asistența se calcă pe picioare. Nu sunt decât două posibilități, concluzionează Completul: fie să se judece cu ușile închise, fie să se mute cazul în Sala sporturilor. Prima variantă a fost atât de atacată, încât s-a renunțat la ea. Nici Sala Sporturilor n-a fost agreată, existând propuneri peste propuneri pentru strămutarea procesului în capitală, ceea ce a dus la proteste din partea autorităților locale. (Celebrul proces Schubkegel vs. Sala, Boca și Lăbău, cunoscut de toată lumea drept Cauza Adam, reprezintă un cadou uriaș pentru municipalitate: pe de o parte, localitatea devine cunoscută în toată lumea, pe de altă parte, afluxul de jurnaliști umple hotelurile, restaurantele și magazinele urbei.) Totuși, situația a devenit suficient de gravă încât trebuia să se ia o măsură. Cum între oficialitățile locale și cele naționale nu s-a ajuns la o înțelegere, au pierdut amândouă: procesul Schubkegel vs. Sala, Boca și Lăbău a fost strămutat la Londra. Înfățișarea din ziua aceasta fiind ultima ce are loc în Sala 29. Drept urmare, nici nu se mai cheamă în față martori, experți sau ofițeri judiciari, disputa dintre cele două părți fiind ca defășurarea procesului să aibă loc în capitala Angliei, lucru absolut inacceptabil din partea acuzării sau totuși în țara unde își are sediul firma BOSALA, cea care a dus la declanșarea întregii acțiuni. O propunere de compromis – strămutarea să aibă loc peste ocean – este și ea categoric respinsă de Maestrul Doctor Gustav R. Propp sub motivarea că între justiția unde se pretinde că s-ar fi comis faptele și cea din Statele Unite ale Americii sunt deosebiri majore nu numai de procedură, ci chiar de fond. Drept urmare, Maestrul Doctor Gustav R. Propp a ținut un discurs de peste o oră despre tradițiile dreptului în spețele în care sunt implicate interese ale mai multor state. Maestrul a vorbit nu numai foarte aplicat la subiect, ci și extrem de palpitant, însoțindu-și spusele cu citate docte și cu întâmplări concrete din precedentele cauze în care a existat o implicare internațională, subliniind ce a pățit unul dintre acuzați într-un stat și cum s-a terminat un proces similar în alt stat: în primul, suspectul a fost condamnat la închisoare pe viață, în celălalt, suspectul a fost achitat. Bine, acest exemplu este cel mai spectaculos, dar înseși codurile de procedură diferă foarte mult. Așadar, lucrurile au pornit de la sediul firmei BOSALA, de aici a început ancheta, aici trebuie continuată urmărirea și finalizarea cauzei!
În privința locului unde va avea loc ședința următoare, Completul a rămas în pronunțare, dar argumentele Maestrului Propp au fost primite cu aplauze. (Cu aplauze nu numai în sală și pe coridoare, dar și în Palatul Administrativ: dacă procesul va rămâne pe loc, municipalitatea va avea numai de câștigat. Iar de se va întâmpla acest lucru – și cum să nu se întâmple după un asemenea discurs? – atunci meritele nu sunt decât ale Marelui Avocat, cel ce va primi săptămâna viitoare atât de onorantul titlu de „cetățeam de onoare”. „Nu e prea puțin?”, s-a întrebat cu voce tare opoziția?)
Doar Gustav nu era deloc sigur că speța va rămâne în dezbatere în localitate: păi, la asemenea interese, Completul va trebui să țină cont de presiunile venite de la cele mai înalte paliere, acolo unde extraordinara pledoarie nici nu va fi luată în seamă. Dar Maestrul Doctor Gustav R. Propp nu se dă niciodată bătut: dacă decizia se va lua la alt nivel, el va face suficiente întâmpinări pertinente încât lucrurile să se tărăgăneze până ce și la acele paliere înalte vor apărea schimbări. Întotdeauna în viața politică au loc răsturnări și tu nu trebuie decât să profiți de momentele cele mai favorabile pentru tine. Și s-o faci exact atunci pentru că – fără discuție – roata se va învârti mai departe. Iar dacă n-ai prins momentul… Așa că, un timp măcar, nu speța va fi în discuție, ci doar locul unde se va desfășura. Numele importante aflate în spatele apărării nu puteau decât să jubileze – acest Propp este într-adevăr grozav!
Da, Gustav este într-adevăr o statuie: STATUIA MARELUI MAESTRU AL BAREI! Pledoaria sa a ridicat sala în picioare și președintele completului a fost nevoit să evacueze sala. Iar afară, pe coridor, îl aștepta armata de jurnaliști. Mereu enervanți: dacă nu te lasă să răsufli sunt enervanți, dacă te ignoră sunt și mai enervanți. Dacă te ignoră ești „mort”. Cu suflet sau fără suflet, Maestrul Doctor Gustav R. Propp e viu.
