Selecţionerul României, Anghel Iordănescu, a comentat, după meci, rezultatul partidei cu Elveția.
„Am făcut nişte schimbări necesare, am vrut să venim cu sânge proaspăt la echipă. Am reuşit asta în prima repriză, dar în repriza a doua elveţienii au fost mai proaspeţi şi asta s-a văzut. Nicuşor Stanciu nu a avut probleme dar am vrut să-l menajăm puţin pentru că a avut parte de o presiune uriaşă asupra lui în meciul cu Franţa”, a declarat Iordănescu pentru PROTV.
Echipa a căzut fizic în partea a doua
„Consider că echipa noastră a avut două reprize diferite. Prima repriză bună, când am reuşit să marcăm. Am avut şi câteva situaţii bune. Una peste alta, am intrat cu avantaj la pauză pe care ne-am dorit să-l mărim după pauză, precizez asta. Am cerut echipei să nu ne retragem, să punem presiune şi să închidem jocul cu golul doi. Din păcate, am căzut fizic în partea a doua, nu am mai reuşit să controlăm jocul şi am fost şi nevoiţi să facem două schimbări. Mă refer la schimbarea lui Mihai Pintilii, care reclamă o accidentare destul de gravă şi mă refer la accidentarea lui Raţ.
Ar fi păcat să nu câştigăm cu Albania, o victorie ne-ar oferi o şansă să mergem mai departe. N-aş putea să vorbesc despre dezamăgire, băieţii au făcut efort, au alergat, din păcate, nu am reuşit să ţinem ritmul din prima repriză”, a mai susținut antrenorul.