Coronavirusul românesc: Încă 321

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu

De (C.T.)
Coronavirusul românesc: Încă 321

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate în România 321 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus – din 11.681 de teste prelucrate – și 16 decese la pacienți cu COVID-19.

Potrivit GCS, până miercuri în România au fost confirmate în total 24.826 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.391 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul deceselor a ajuns la 1.555, după ce în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16 noi decese. Este vorba de 12 bărbați și 4 femei, internați în spitalele din Argeș, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Sibiu, Suceava și Vrancea. „Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani”, a anunțat GCS. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.186 de persoane. Alte 72.377 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 651.003 de teste.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.