În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –ENERVANT(…) adică Vocalize în si bemol minor. Apărută la Editura Junimea în 2020
57.
Efortul suprem de voință cu care încearcă să iasă și din situația aceasta atât de dificilă, așa cum a reușit întotdeauna să fie deasupra lucrurilor, îl transformă pe Gustav în atât de renumit cunoscutul Maestru Doctor Gustav R. Propp. În această postură și cu dulăul mârâind după el, se apropie de jurnalistul pe care l-a recunoscut printre prea numeroșii oameni ce i-au năpădit casa și intimitatea, anulându-i și ceea ce i-a mai rămas din „singura ordine”.
– Eu am avut grijă să păstrez întotdeauna cele mai bune relații cu presa, doar așa am izbutit ca și presa să se poarte civilizat cu mine! Pe dumneata cine te-a invitat în această casă particulară?
– Dar sunt și alți jurnaliști aici, îngână omul cu ochii țintă la câinele care pare gata să sară pe el.
– Mai sunt și alți jurnaliști aici? Tu mi-ai spus că îi cunoști pe toți cei de față, se întoarce Maestrul către soție. De unde îi cunoști tu pe toți domnii jurnaliști? (În încăpere este o liniște perfectă. După doar câteva clipe această liniște începe să doară. „Cea mai bună apărare este atacul” și acum, când Gustav a devenit din nou stăpân pe sine – pentru câtă vreme? asta-i întrebarea – nu mai simte nici suflarea grea a celui care-i stă în spate.) Bine, spune Maestrul după pauza de efect, bine, atunci să continuăm aici conferința de presă. (Liniște) Acum! Îi rog pe toți jurnaliștii să vină în față!
Consilierul municipal Robert Stock, mâna dreaptă a Domnului Primar, îi șoptește la ureche: „Băieții nu așteaptă decât un semn!”
În creierul Maestrului în postura-i cunoscută de statuie, rotițele se învârt din nou eficient: „Dacă primarul vrea și în continuare să fie pe față de partea mea, fie că de sus nu i s-a comunicat că s-ar fi renunțat la mine, fie că acest lucru nici n-a avut loc!”
– De la ce instituții de presă sunteți?
Reiese că în Reședința Avocat Doctor Gustav R. Propp au intrat – prea puțin poftiți – patru jurnaliști. Memoria proverbială a Maestrului a revenit și depășește momentul de orbire: îi recunoaște pe trei dintre ei: unul e de la un ziar local, dar doi sunt din partea unor mari instituții mass-media din străinătate. Al patrulea… Al patrulea este o a patra: „fetișcana cu câte două coșuri pe fiecare pistrui”, cea care a vrut să ducă discuția în sfera cancanului.
– Înainte de a vă ruga să-mi puneți ce întrebări doriți, vă rog să-mi redați servieta! Maestrul se uită la Miky și acesta devine un arc încordat, gata să sară.
– Aceasta-i servieta? întreabă jurnalistul de la ziarul local.
Un individ palid vine cu eleganta servietă samsonite și i-o întinde gazdei.
– A trebuit să pun câinele se afle cine a luat-o, cine a dat-o mai departe și cine a vrut s-o ducă afară? Da, Gustav e din nou atât detectivul genial observat de mic de tatăl lui Bruno, cât și statuia amintită de bătrânul profesor Șorban. Pe figura sa nu se poate citi nimic, dar în sufletul său e mai mult decât mândru.
– Aceasta se numește violare de domiciliu și tentativă de furt! spune consilierul municipal Robert Stock, mâna dreaptă a Domnului Primar.
– Deci, spune Maestrul, să le luăm pe rând. (Reporterii scot microfoanele și fac fotografii cu telefoanele lor.) Gata? Unu: nu, domnișoară, nu întrețin relații intime cu niciuna dintre stagiarele mele și ceea ce ați insinuat a fost, nu vă supărați, foarte stângaci, mai ales că stagiara respectivă era împreună cu logodnicul dânsei. Am să încerc s-o conving să nu vă dea în judecată. Doi: organele de specialitate au întreprins expertiza asupra filmului difuzat de către postul dumneavoastră, domnule, filmul care m-ar fi arătat primind și conducând la ieșire „oaspeții nocturni”. Cum această mistificare a fost propagată pe mai multe canale, la ora asta se caută autorul de la care a pornit totul. (Când s-a adresat cu „domnule”, Maestrul n-a fixat pe nimeni dintre cei de față, așa încât a rămas neclar pe cine a numit.) Dacă pe domnișoara de la CANCAN sper s-o pot scuti de un proces – deși nu garantez acest lucru – pe cel ce a răspândit această prostie îl voi da eu însumi în judecată. Și, mă rog frumos, ce ați vrut să demonstrați cu acel filmuleț, pe care l-ați postat, aud, și pe You Tube? Da? Cineva îmi șoptește că și pe Instagram. Minunat! Ați crezut că veți realiza încă un scenariu fantastic? Păi, nu se spune că minciuna cu cât este mai gogonată, cu atât devine mai credibilă? Doar că, după ce va reieși cu probe cine a realizat mistificarea, vă declar aici, față de atâția martori, că voi da în judecată sursa și voi cere despăgubiri morale de un dolar. Dar un dolar est-caraibian. Din cei care mai circulă prin Anquilla, Antiqua și Barbuda. Bine, mă mulțumesc și cu un karbovaneț, cu un singur karbovaneț din cei care au circulat în Ucraina până prin anul 1920. Că din Insulele Belize am un exemplar. Trei: despre soarta lui…, despre soarta numitului Schubkegel Adam: sunt de acord cu cea mai mare parte a presei că domnul Schubkegel este în detenție nevinovat, dar, după cum vedeți, din păcate, procesul se tărăgănează de prea mult timp. Și mie mi s-ar părea mult mai echitabil ca domnii Sala, Boca și Lăbău să se afle în acelaș regim ca și partea cealaltă, adică domnul Schubkegel. Cum dânșii sunt cercetați în libertate într-o cauză care chiar le-a preluat numele, SABOLA venind de la numele lor, sper să obțin în cel mai scurt timp și eliberarea condiționată a domnului Schubkegel. Și, în sfârșit, patru: de ce a fost reținut domnul Eduard Portal chiar în anticamera biroului meu de la tribunal. Să luăm și această informație pe rând: dacă-l cunosc pe domnul Portal? Da, îl cunosc, am fost chiar și colegi de școală. Dacă am mai păstrat legătura cu domnul Portal? Afirmativ din nou: l-am reprezentat într-un mediatizat proces acum câțiva ani. Puteți găsi amănunte în arhiva tribunalului. Dacă am mai păstrat legătura cu el și după aceea? Am vorbit la telefon, dar nu ne-am întâlnit personal. Cum de a fost reținut în anticamera biroului meu? Asta trebuie să explice cel ce a răspândit știrea, mai ales că, dacă v-ați întoarceți capul, l-ați putea vedea pe domnul Portal aici, chiar lângă peretele dinspre curte. Așadar, v-am răspuns la toate cele patru întrebări. Vă mulțumesc, conferința de presă s-a terminat, așa că nu vă mai rețin.
– Dar ce a fost cu plecarea dumneavoastră cu avionul care s-a prăbușit? mai întreabă unul dintre ziariști, încântat că va putea relata de la această conferință de presă atât de neașteptată.
– Credeți că a fost un accident sau ați fost ținta, neștiindu-se că veți coborî din timp? mai întreabă un altul.
– V-am răspuns și la tribunal: dacă nu m-ați văzut ieșind din biroul meu, deși n-a fost moment să nu fiu pândit zi și noaptede atâta vreme de către mass-media, încălcându-mi-se grav intimitatea, dacă nu m-ați văzut nici ieșind și nici întorcându-mă acolo de unde m-ați filmat când am plecat spre casă, atunci sau este totul o altă făcătură sau… sau dispun de un culoar subteran secret între încăperea mea și aeroport. Alegeți dumneavoastră varianta care vi se pare cea mai adevărată. În încheiere, pentru că acesta a fost chiar ultimul răspuns pentru moment, în încheiere, vreau să adaug că afacerea SABOLA a fost atât de intens mediatizată, chiar și când n-au existat informații noi, încât s-a creat un efect de așteptare care a pretins mereu alte și alte știri în legătură cu acest subiect. Așa că în lipsa unor informații reale, existente, s-au creat asemenea diversiuni… pe care dați-mi voie să le numesc „științifico-fantastice”! Vă mulțumesc!
– Dar în privința…
– Vă mulțumesc! Cei patru jurnaliști pleacă și gazda i se adresează câinelui: Acum am rămas doar între cunoscuți?
58.
Cât timp a fost atent la ce să le spună jurnaliștilor, Maestrul a izbutit să-și stăpânească nervii. Acum a redevenit Gustav și, privind atent la cei de față, se întreabă din nou dacă n-au rămas intruși în casă, și dacă a revenit Leonora, și dacă nu cumva mai sunt nepoftiți prin celelalte încăperi, și dacă nu s-au scos din casă lucruri, așa cum era să se întâmple cu servieta, și cine a fost individul care i s-a adresat pe nume când i-a spus unde și-a lăsat inelul cu cheile, și…
Enervant de gradul II. Ar vrea să-și consulte biletul cu prioritățile concrete urgente, cele subliniate cu carioca neagră, devenite între timp priorități concrete foarte urgente, însă nu față de atâta lume – intimitatea îi este violată de numeroși oameni. În casa lui! Cum să scoată acum biletul și să-l consulte de parcă ar fi singur? Plus că s-a făcut târziu, la ora aceasta de obicei a terminat prânzul, așa că i s-a făcut foame. La ce mai stă toată lumea asta aici? I-a învitat cineva la masă? Oamenii stau cu pahare în mână de parcă s-ar afla la un cocktail. Stau în grupuri – grupuri, atât cât le permite spațiul și se întrețin voioși, iar din bucătărie vine miros de mâncare. Probabil de aceea îi este foame: uneori, când la tribunal dezbaterile se tărăgănează nu simte foamea. Ce se petrece în casa lui? Parcă întrebarea i s-ar fi propagat în aer, vine imediat și răspunsul:
– Poftiți la o mică, la o micuță, la o modestă gustare în cinstea însănătoșirii iubitei noastre gazde, dar și în cinstea celei mai tinere membre a familiei, care mâine va sosi de la maternitate! Și nu în ultimul rând, poftiți să ne bucurăm de succesul Domnului Doctor și mai ales că tocmai a scăpat ca prin urechile acului cu viața!
E bineînțeles vocea Antigonei plină cu tot patosul ei. Patosul din vocea Antigonei e infinit! Asta îl aduce pe Gustav la enervarea de gradul III. Doar faptul că din bucătărie apar Leonora, Doamna și încă două femei cu tăvi cu sandviciuri îl face să nu izbucnească iarăși: deci măcar este acasă și Leonora. Dar cine sunt celelalte două femei? Una este parcă o prietenă sau o rudă a soției, a mai văzut-o de câteva ori prin casă, deși în reședința Avocat Doctor Gustav R. Propp există o regulă care limitează strict accesul străinilor. (Doar o singură dată au mai fost mai mulți oaspeți acceptați, atunci când soții au sărbătorit douăzeci de ani de căsnicie. După experiența aceea, Gustav și-a jurat că lucruri de acest soi nu se vor mai repeta. Și, totuși, iată!…) Dar cine este cealaltă femeie care vine din bucătărie cu gustările? După filmul cu familia răpită și dusă către niciunde într-o dubă furată, își amintește și de o secvență cu o ucigașă travestită în chelneriță, iar femeia care nu știe cine este seamănă suspect cu acea actriță.
Își ia și el o farfurioară cu două sandviciuri micuțe, dar așa ceva nu poate înlocui în nici un caz un prânz! Isabel cere un toast și cineva începe să vorbească tare, apoi se aplaudă și altcineva vorbește tare și e aplaudat și el. Isabel a preluat cu totul șefia ostilităților și radiază de mulțumire. În același timp Fidelio dă drumul la televizor și butonează până ajunge la un meci de kickboxing. Hărmălaia este deplină, lumea se simte bine ori măcar se străduiește să se simtă bine, stagiarul Relu întreține societatea cu bancuri, se râde, doar dulăul, refugiat sub masă, pare la fel de descumpănit ca stăpânul său. Acesta, cu o a treia farfurioară – deși Doamna i-a atras discret atenția să fie mai reținut fiindcă „nu am avut timp să facem suficiente cumpărături, după ce pleacă oaspeții o să-ți fac o cină pe cinste!”, „Dacă n-o să mai aibă ce înfuleca, poate o să plece naibii!” îi răspunde tot în șoaptă – cu o a treia farfurioară în mână, decide să se retragă în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, zicându-și că măcar acolo mai e unicul stăpân, că măcar acolo nu va permite nimănui să-l urmeze. Acolo va putea să-și consulte în liniște lista cu prioritățile concrete foarte urgente, și, în funcție de ele, va putea să ia o decizie. Când se află deja în ușă, în încăpere năvălește bătrânul avocat Perce:
– Ce faceți? Nu vă uitați la televizor?!
– Pe ce program?
– Pe… Eu am venit cât am putut de repede…
Hărmălaia se potolește brusc și, spre nemulțumirea lui Fidelio, Relu caută programul anunțat de avocatul Perce.
– Nu. Nu! se enervează acesta, mai caută!
„Bătrân senil și nervos!” gândește Fidelio și cam la fel gândește și taică-său, dar Gustav se întoarce din ușă și privirea îi rămâne agățată de femeia care seamănă atât de izbitor cu actrița în rol de asasină travestită în chelneriță.
– Ăsta-i, strigă Perce, în vreme ce un crainic anunță ceva într-o limbă străină. Pe burtieră apare Breaking News.
– Pune-l pe o limbă pe care s-o înțelegem și noi! Strigă mai mulți.
În sfârșit, Relu nimerește un program autohton și vorbele aceluiași crainic sunt traduse (cu destule opinteli). E sfârșitul știrii, însă sensul informației poate fi înțeles.
– Nu-i de glumă! exclamă cineva.
Pe micul ecran apar „știrile externe” și, desigur, tot ca Breaking News: o manifestație de stradă dintr-o mare capitală se transformă sub ochii telespectatorilor într-un adevărat măcel.
– Doamne! strigă mai mulți, acesta-i sfârșitul lumii!
– Da, pentru astăzi este anunțată și o eclipsă totală de soare! strigă și Isabel. Cât e ceasul?
Au înnebunit cu toții, își spune Maestrul și, după ce îi lasă câteva clipe să se vaite, le atrage atenția că imaginile live de pe micul ecran sunt din alt colț al lumii. „Nu recunoașteți clădirea aceea mare, care apare mereu drept siglă a acelui stat?” Unii îl aud, alții continuă să se vaite. Bineînțeles corul este condus de Antigona. („Mă gândesc doar la sărăcuța care încă nici n-a ajuns acasă! Doar așa de puțin i-a fost dăruit în viață? Cu ce a greșit ea sau bieții ei părinți?”)
Gustav iese pe coridor. O pereche tânără se giugiulește și când îl văd se strecoară afară pe lângă el. Par să fi fost dintre tinerii jurnaliști care au pândit toată noaptea de pe terasa de vizavi. În rest, nu mai e nimeni pe coridor. Maestrul bagă cheia în broasca ușii de la „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, bine că nu este cineva de față: nu dă deloc bine să te vadă că ții încuiată o încăpere din apartament. O sudoare rece îl năpădește: ușa nu a fost încuiată! A lăsat-o el așa? Imposibil! Enervare de gradul III!
Înăuntru nu e nimeni și nici nu se vede că ar fi fost ceva mutat din loc. Se așază la birou, dar simte că trebuie să intre repede la baie. Să încuie sau să nu încuie camera de lucru? Nu, prima prioritate concretă foarte urgentă a devenit evident că trebuie să anexeze o baie oricât de mică lipită de camera sa! Dar dacă baia existentă este iarăși ocupată? Cu atâta lume străină în casă… Rotițele din capul lui Gustav se învârt acum prea repede și sar de la un subiect la altul. Să încuie sau să nu încuie pentru câteva clipe? Cine a fost cel ce l-a apelat pe nume, când i-a spus unde se aflau cheile? Cine a fost și cum de a știut unde se afla inelul cu chei? Și de unde a apărut și femeia care parcă a venit din serialul acela idiot, unde juca rolul de chelneriță criminală? Și ce a fost povestea cu avionul? (Telefonul vibrează, dar el vibrează aproape neîntrerupt…) Și cât de serios trebuie luate amenințările venite de la niște persoane care nu se știe cât au fost de autorizate să-i transmită acele mesaje? Atâtea întrebări enervante au darul să se anihileze reciproc. Enervarea a scăzut la gradul I, fiind înlocuită de încercări de a afla răspunsuri logice.
Când iese din baie și vrea să reintre în camera sa de lucru, năvălește în coridor Fidelio:
– Tată, te caută toată lumea!
– Care „toată lumea”? N-au plecat nici acum?
– Au mai plecat dintre ei, dar au mai și rămas. Vino să te vezi pe televizor!
– Iarăși Perce?
– Nu, acum chiar că ești filmat live.
– Cum adică live?! Nu sunt aici?
– Vino să vezi!
59.
În sufrageria spațioasă a reședinței Avocat Doctor Gustav R. Propp e într-adevăr mai puțină lume, unu, doi…, șapte persoane și numai de-ai casei, plus „chelnerița asasină”. Toți se uită la televizor. Și Miky, care, din când în când, scoate câte un lătrat. Ciudat: până au fost atâția străini în casă, câinele a tăcut… Cu ochii ațintiți pe „chelnerița asasină”, Gustav nu privește spre televizor. „Asta-i o emisiune din arhivă, degeaba scriu ei că e live și, mai ales, că e Breaking News!” spune Lutzi. Iar Isabel remarcă: „Păi, da, nu vedeți că Gustav e cu totul altfel îmbrăcat în realitate ca pe ecran!”. „Da, dar numai noi vedem aici realitatea, adică… vreau să zic, cum e îmbrăcat aici Domnul Doctor și cum acolo. Lumea nu-l vede decât cum e îmbrăcat acolo”, spune „chelnerița criminală”.
„M-a numit <Domnul Doctor> și nu <Gustav>! E limpede că nu-i din familie! Dar cine naiba e această femeie?”
– Cine sunteți dumneavoastră?
– Nu vă mai aduceți aminte de mine? Sunt femeia care vă face curățenie în fiecare marți.
Iar, mai târziu, soția îi șoptește: „Vai, cum poți să te porți în halul ăsta? Mi-a venit să intru în pământ de rușine.” Dar deocamdată atenția tuturor este îndreptată spre televizor: „Transmisiunea în direct” îl prezintă pe Maestrul Doctor Gustav R. Propp filmat de paparazzi pe o bancă dintr-un parc. „Lui Gustav nici nu-i plac terenurile cu mulți pomi” gândește Lutzi, dar se oprește în ultima clipă să spună așa ceva cu voce tare: acesta a devenit un subiect tabu de când cu episodul Jean V. Rusell, când tânărul acela a descoperit călcâiul lui Ahile al Maestrului. E drept că până la urmă Maestrul a știut să iasă învingător – ca de obicei! – și din acea situație, însă nimeni nu trebuia s-o readucă în niciun fel pe tapet.
– Nu v-ați săturat de atâtea prostii? Mă vedeți aici, ce rost are să priviți asemenea… asemenea fake news? Unde mă aflu eu acum?
– Aici, slavă Domnului! dragule, spune soția.
– Și, atunci, de ce vă mai uitați la…?
– Fiindcă nu ne este clar…, adică mie nu-mi este deloc clar de ce ai devenit atât de prezent pe toate posturile, spune Lutzi. Bine, știu și eu, ca toată lumea, că afacerea SABOLA are nenumărate ramificații, prin cafenele – și nu numai acolo – se țes tot felul de scenarii, toată lumea își dă cu părerea, toată lumea a devenit specialistă în SABOLA, deunăzi, chiar și când am venit de peste ocean, până și în avion am auzit tot felul de povești din partea unor oameni care în mod sigur nu știu nici măcar ce domeniu de activitate are firma. Și cu atât mai puțin unde și-a avut sediul principal.
-Unde-l mai are! îl corectează Maestrul.
– Oricât de mari ar fi interesele…
– Mai taci, îl admonestează Isabel: Maestrul, cel de pe ecran, stă de vorbă cu un individ și când vorbește acela, apare scris numele: Doctor B. Waiss. Acum devine și Gustav atent: el a vorbit doar la telefon cu cel ce-și spune Doctor B. Waiss, iar acum îl vede pentru prima oară în carne și oase. Altfel și l-a imaginat după voce, cu totul altfel: îl vedea drept un tip între două vârste, gras, cu ochelari și cu un început pronunțat de chelie. Când acolo, cel de pe ecran are o alură de tânăr atlet. Asta îl miră atât de tare, încât pierde primele replici. Însă, brusc, vine marele șoc: Waiss se oprește în mijlocul unei fraze, rămâne câteva secunde nemișcat, apoi se prăbușește. Din toate părțile apar oameni care înconjoară banca și obturează imaginea. „Acești oameni au apărut parcă prea repede, mult prea repede. De parcă au stat tot timpul la pândă.” gândește atât de logic Gustav, Gustav cel bănuit de mic că va dezvolta un faimos instinct de detectiv. („Micul nostru Gusti îl va bate chiar și pe Sherlock Holmes!” au afirmat atât tatăl lui Bruno, cât și bunicul șahist.) Din pricina oamenilor care se interpun în fața aparatului de filmat – chit că se filmează din mai multe unghiuri și cu mai multe aparate – nu-ți poți da seama dacă Doctor Waiss a făcut un infarct sau dacă a fost împușcat. Și nici măcar nu-ți poți da seama dacă Doctor Waiss a murit. Și nici măcar nu-l mai poți vedea pe Maestrul Doctor Propp. A fost și el victimă? Și, pentru că au apărut din senin atâția oameni, dacă s-a comis un atentat, va fi deosebit de greu să se afle ucigașul, care poate că s-a îmbulzit și el acolo, printre ceilalți veniți.
În sufrageria reședinței Avocat Doctor Gustav R. Propp tensiunea crește la maximum:
– Dar Gustav? strigă Doamna.
– Doamne! tună și Antigona, simțindu-se într-un rol cu adevărat tragic.
– Voi ați înnebunit cu toții? întreabă Maestrul. Nu vedeți că sunt aici?
– Și tocmai în ajunul sărbătoririi micuței să se întâmple grozăvia! De ce, Doamne? își continuă Antigona recitalul.
Pe ecran, imaginile se suprapun, se aude doar glasul comentatorului, nici el nevăzând mai mult decât telespectatorii.
– Treci pe alt canal! îi cere Lutzi lui Fidelio.
Pe următoarele canale se transmit alte emisiuni, dar ajuns la ABC 24, programul îm curs tocmai se întrerupe și un crainic anunță că s-a comis o crimă oribilă asupra unor personaje implicate în afacerea SABOLA. Pe ABC 24 nu sunt imagini, doar intervențiile atât din studio, cât și prin telefon ale comentatorilor obișnuiți ai acestui canal. În lipsa unor informații concrete, toți își dau cu părerea, unii chiar se contrazic vehement.
– Lasă-i pe ăștia! Nu vezi că habar n-au ce s-a întâmplat!
Fidelio butonează mai departe telecomanda și ezită câteva clipe pe un program cu „Detectivul Jack Smith”.
– Mai departe, strigă ceilalți și Isabel e stupefiată că „pe băiatul acesta chiar nu-l interesează ce s-a întâmplat cu tatăl său, tu nu-ți dai seama că…” De voie, de nevoie, Fidelio butonează mai departe, însă până să se schimbe canalul, crainicul anunță o informație de la „Dany, reporterul nostru aflat la fața locului”. „Întoarce-te!” i se strigă băiatului. Reporterul de la fața locului se află chiar lângă mulțimea adunată în jurul băncii pe care au fost filmați doctorii Waiss și Propp și din pricina glasurilor agitate de acolo, dar și a sirenelor unor mașini ale poliției și ale salvării, nu se pot înțelege decât frânturi de fraze, cuvinte disparate. Drept urmare, moderatorul din studio îl întrerupe și anunță că va fi solicitat din nou când va găsi un loc de unde să poată fi recepționat mai bine. După care se revine la disputa din studio.
– Voi ce ați înțeles? întreabă cineva: ce s-a întâmplat cu Gustav?
– Am înțeles ce ai înțeles și tu!
– Halal televiziune!
– Oameni buni, vă mai întreb o dată: ați nebunit cu totul? Nu mă vedeți aici, lâmgă voi?
– Taci! strigă Isabel, uite că băiatul a dat de un post de pe care se înțelege ceva. Ceva spus de către cunoscutul comentator Jasper Rolland.
Doar că pe postul acela se reia din alt unghi scena de dinainte ca doctorul Weiss să se prăbușească.
„Înseamnă că episodul a fost filmat de alți și alți operatori. Dar de ce, când pentru ziua de azi nu a fost anunțat nimic în legătură cu cazul?” Maestrul, oprit în ușa de la coridor, privește și el cât privește, „aiurelile” de pe ecran îl plictisesc, se uită la ceas, este aproape ora patru, așa că nu e de mirare că i-e foame. Traversează sufrageria și merge în bucătărie. În ciuda îngrijorării soției că nu va fi destulă mâncare pentru mulțimea din casă, pe masă au mai rămas câteva sandviciuri. Abia încap toate pe o farfurie, le ia, traversează din nou sufrageria, acolo toată lumea urmărește cu sufletul la gură reportajul de pe Canal 29, așa că nu-l ia nimeni în seamă, doar Miky vine și-l încurcă la mers. Se mai uită atent la „chelnerița criminală” și e din nou uimit cât de izbitor seamănă cu personajul din serial, iese, ajunge în coridor, acolo se află individul care i-a spus pe nume când i-a indicat unde au rămas cheile. Deci, n-au rămas în casă doar membrii familiei! Sau totuși? A vrut să-l întrebe, ca și pe „chelnerița criminală”, cine este, dar omul se întoarce pe călcâie și intră în baie.
Cu farfuria plină ochi cu sandviciuri într-o mână, Maestrul aflat în fața ușii camerei sale de lucru se scotocește degeaba după chei cu cealaltă mână. Până la urmă, pune mâncarea jos, dar nu găsește nici așa cheia. Enervant! Enervant de gradul I, fiindcă e prea obosit, și prea flămând, și prea uimit că toți aflați în fața televizorului îl caută pe micul ecran, când îl văd chiar în fața lor. Totuși, enervant! Negăsind nicicum cheia, totuși enervant de gradul II, dă cu pumnul în clanță. Ușa se deschide, iar cheia se află în broasca din interior. Își ia farfuria, ezită dacă să aștepte să iasă individul din baie, rămâne câteva clipe, busc (?) îl copleșește o lehamite asemenea epuizării pe care a simțit-o când a șoptit că „spectacolul s-a terminat” și când Doamna a izbutit să-l liniștească, strângâmdu-l puternic de braț. „Ce rost are? și-a spus atunci și-și spune Gustav din nou și, cu același efort suprem de voință, încearcă să iasă și din situația aceasta atât de dificilă, așa cum a reușit întotdeauna să fie deasupra lucrurilor.
„Individul n-are decât să putrezească în baie!”. Nu se aude de acolo niciun zgomot, nici apa din duș, nici cea din chiuvetă, nici cea trasă la veceu. Primul impuls este să bată cu pumnii în ușă, așa cum a mai făcut atunci când a lezat buna creștere în ochii soției, chiar se duce spre baie, dar simte că lehamitea n-a plecat, că e tot acolo: „Ce rost are?” Se duce în „bârlogul căptușit cu nerușinat de multe obiecte de patrimoniu”, încuie ușa, se așază în „fotoliul său” și mănâncă. În lumina confuză a înserării, floarea de cactus luminează ciudat și parfumul ei parcă intră prin geam. Așa că aproape că revine și „unica ordine”. Din barul din perete, se servește cu un păhărel de tărie. În timp ce mănâncă, enervarea i se topește în oboselă, iar oboseala în somn. Da, aici, „pe fotoliul său” „singura ordine” revine câteodată și în cele mai neașteptate momente.
