Vestea aşteptată de părinţii din capitală

Gabriela Firea a anunțat deschiderea a șapte creșe și grădinițe sociale, precizând că au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea copiilor în perioadă de pandemie.

De (R.C.)
Vestea aşteptată de părinţii din capitală

Gabriela Firea a anunțat deschiderea a șapte creșe și grădinițe sociale, precizând că au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea copiilor în perioadă de pandemie.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat deschiderea a șapte creșe și grădinițe sociale în Capitală, precizând că au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea copiilor în perioadă de pandemie.

„Începând de astăzi (luni – n.r.) șapte din cele 12 creșe și grădinițe sociale administrate de Primăria Capitalei și-au deschis porțile pentru cei mici. Atât părinții, bunicii, cât și copiii au așteptat foarte mult acest moment. Pentru a nu-i pune în pericol nici pe copii, nici pe cadrele care îi îngrijesc, s-au luat toate măsurile care sunt valabile în această perioadă”, a declarat Gabriela Firea.

Ea a precizat că majoritatea activităților se vor desfășura în exterior.

La rândul său, directorul Direcției de Asistență Socială, Cosmina Simiean, a menționat că au fost respectate timp de trei săptămâni toate procedurile.

„Conceptul nostru pe care îl aplicăm prin educație prin joc este în continuare aplicat. În cadrul creșelor nostre se păstrează distanța de 4,5 metri. Nu se mai folosesc sălile de mese, ci se folosește contextul de sală multifuncțională. Fiecare copil are propriul lui set de rechizite. Grupele ies pe rând în curte, există o programare””, a spus Simiean.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Ba dar nu mai terminati dracului cu vrajeala de covid? (editat) liberale si ciuhapul Arahat isi mai bat joc si de copiii nostri? Pai nu merita sa iesim in strada si sa le luam gatul?
    Traficantul de copii de la Cotroceni ce parere are?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.