Frica de sub panică

Aceşti guvernanţi au avut în cap o imagine care i-a terifiat: dacă se vor forma cozi interminabile la centrele la testare ca la secţiile de votare din unele locuri în care trăieşte diaspora noastră?

Frica de sub panică

Aceşti guvernanţi au avut în cap o imagine care i-a terifiat: dacă se vor forma cozi interminabile la centrele la testare ca la secţiile de votare din unele locuri în care trăieşte diaspora noastră?

În cursul unei crize epidemiologice, normal este să mă duc să mă testez periodic. Am ieşit negativ acum o lună, mă duc din nou ca nu cumva să fi devenit pozitiv între timp şi, fără să vreau, să îi infectez pe cei din anturajul meu. Dacă voi fi testat pozitiv, mă voi izola atâtea zile cât zic medicii ca să fac anticorpi.

De ce oare n-am auzit noi, românii, acest mesaj al normalităţii sub această pandemie? Grav, dar adevărat: nu am auzit acest mesaj pentru că sistemul nostru sanitar nu are capacitatea să facă teste pe scară largă…

Dacă am fi putut face o sută de mii de testări pe zi, am fi ajuns la zece milioane de testări într-o sută de zile. Şi ar fi fost izolată la timp cea mai mare parte a infectaţilor. La timp şi eficient. Abia aşa transmiterea virusului ar fi fost încetinită. De ce n-am abordat calea aceasta? Pentru că guvernanţii care s-au nimerit la guvernare sub pandemie au ales să ascundă realitatea faptului că nu mai avem în ţară resursa necesară unor testări pe scară largă, executate la cererea românilor, desigur, nu forţat. De neînţeles. De neimaginat. De neiertat. De ce să ascunzi această criză majoră a resursei umane necesare?

Aceşti guvernanţi au avut în cap o imagine care i-a terifiat: dacă se vor forma cozi interminabile la centrele la testare ca la secţiile de votare din unele locuri în care trăieşte diaspora noastră?

Şi atunci au căutat o soluţie împotriva interesului normal pentru testare al românilor responsabili.

Nu le-a arătat obrazul decât doctorul Cercel, dar au scăpat uşor de el. Soluţia? Internarea forţată a asimptomaticilor. Ca să le piară românilor cheful de testare.

Ar fi existat o procedură mai responsabilă? Cu siguranţă. Un apel guvernamental către China să trimită în România resursă umană calificată pentru testări, de pildă. Un asemenea apel presupunea însă recunoaşterea crizei de personal din sistemul nostru sanitar. De ce se vor fi temut liberalii să recunoască acest fapt?

De neînţeles. De neiertat.

Au mizat pe şmecheria românească. Au mizat pe ascunderea ermetică a adevărului. Au mizat pe lipsa de profesionalism a presei. Dar ce ar fi pierdut dacă ar fi recunoscut adevărul? S-ar fi creat un val suplimentar de panică? Probabil că da. Ei, şi? Frica din capul lor sfertodoct s-a temut de panica românilor. Au crezut că vor izbucni proteste de stradă. Că, adică, românii ar fi incapabili să înţeleagă beteşugurile sistemului nostru medical şi se vor răzbuna pe cei aflaţi la guvernare acum, căci pe cei de ieri şi alaltăieri nu ar avea cum.

Da, chiar aşa… Totul s-a stricat din pricina neîncrederii iohanniştilor în români. Ca şi cum noi nu am şti de ani de zile că resursa umană din sistemul nostru medical a plecat în străinătate pentru că aici era prost plătită.

De frica noastră, ne-au ascuns că nu pot face testările necesare şi au vrut să ne convingă că nu erau necesare.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Cine nu a stiut de lipsa de personal? Ministrul a declarat de vre-o doua ori, Libertatea a scris constant. E problema unui ziar ca alege sa nu trateze un subiect.

    Iar apoi in Germania unde au facut mai multe teste au avut probleme cu reactivi. La fel si in UK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.