Întrebat, vineri, dacă rezultatul referendumului britanic reprezintă începutul sfârșitului pentru UE, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că decizia Marii Britanii nu va duce la dezmembrarea forului comunitar, potrivit Reuters.
„Nu” a fost răspunsul lui Juncker.
”Germania și Franța ar trebui să adopte poziții clare cu privire la Marea Britanie. Vreau să fie clar, evident, pentru toată lumea că procesul incertitudinii în care am intrat nu trebuie să dureze prea mult timp. Lucrurile trebuie să fie accelerate”, a mai susținut Juncker.
Marea Britanie a votat pentru ieșirea din UE, 51,9% dintre cetăţenii britanici s-au pronunţat în favoarea părăsirii forului comunitar.
Numărul celor care s-au pronunțat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană se ridică la 17.410.742 milioane, la o participare la vot de 72,2%.
Comisia Electorală din Marea Britanie a confirmat că Regatul Unit a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană.