În sfârșit, o acțiune în folosul elevilor

„Odată cu începerea noului an şcolar în contextul epidemiologic actual,Societatea de Transport Bucureşti desfăşoară…

De (C.C.)
În sfârșit, o acțiune în folosul elevilor

„Odată cu începerea noului an şcolar în contextul epidemiologic actual,Societatea de Transport Bucureşti desfăşoară…

O acţiune suplimentară de igienizare şi dezinfectare a autobuzelor, troleibuzelor şi tramvaielor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) are loc, sâmbătă şi duminică, pentru a asigura o mai mare siguranţă pentru elevi, la începerea anului şcolar.

„Odată cu începerea noului an şcolar în contextul epidemiologic actual,Societatea de Transport Bucureşti desfăşoară în acest weekend (12-13 septembrie) o acţiune suplimentară de curăţare şi igienizare a vehiculelor, astfel încât elevii să călătorească fără grija îmbolnăvirii, într-un mediu sigur, care respectă toate măsurile de prevenire a infecţiei cu virusul SARS COV 2, conform prevederilor legale”, a anunțat Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă.

Astfel, sâmbătă şi duminică, aproximativ 500 de angajaţi s-au mobilizat în autobaze şi depouri pentru a curăţa şi igieniza mijloacele de transport din parcul STB SA. În fiecare autobuz, tramvai sau troleibuz care va ieşi pe traseu vor fi igienizate şi dezinfectate barele de susţinere, scaunele, toate suprafeţele cu care călătorii intră în contact.

Potrivit sursei citate, toate mijloacele de transport din dotarea STB SA sunt igienizate zilnic, iar în această perioadă, având în vedere riscul infectării cu noul coronavirus, sunt incluse şi în programe de dezinfectare. Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale, care distruge virusurile.

„Cu toate acestea, păstrarea curăţeniei din vehicule depinde şi de comportamentul călătorilor. Din acest motiv, facem apel la călători să respecte eforturile angajaţilor şi să păstreze curăţenia, atât în vehicule, cât şi în staţii, dovedind un spirit civic responsabil”, a mai transmis Primăria Capitalei.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.