OMV, compania austriacă care a primit aproape gratis jumătate din industria petrochimică românească, întreaga rezervă de țiței și jumătate din rezerva de gaze, s-a decis să se așeze la masă și să se înfrupte din roadele toamnei: rafinăria Arpechim va fi, în sfârși demolată și austriecii cei lacomi își vor umple conturile cu banii obținuți pe vânzarea metalelor rare din instalațiile de la Pitești ( sursa: https://adevarul.ro/locale/pitesti/ultima-mare-rafinarie-comunista-romania-demolata-investitorul-sua-s-a-dovedit-iluzie-1_5f6718045163ec427126fa3b/index.html ).
Arpechim va fi demolată de rapacii austrieci pentru un singur motiv: pentru a scăpa de obligațiile de mediu! Politicienii noștri și directorii lor au invocat, în 2011, atunci când OMV a oprit rafinăria, că Arpechim nu este situată pe malul mării și țițeiul trebuie adus de la Constanța tocmai la Pitești. Oare cum putem să credem asemenea inepții, atunci când vedem cum înfloresc rafinăriile din Budapesta, din Bratislava sau chiar din… Viena? Nu cumva toate aceste orașe sunt cu mult mai departe de orice mare decât Piteștiul? Adevărul neonorant pentru guvernele care au condus România de atunci și până acum este că închiderea și demolarea acelei fabrici a vizat un singur obiectiv: economisirea, de către austrieci, a banilor destinați investițiilor de protecția mediului, pe care , culmea, OMV și le asumase prin contractul de privatizare! Adică după ce că ne-au închis a treia cea mai mare rafinărie din țară, perfizii austrieci ne lasă și cu o bombă ecologică pe cap…
Sunetul mașinilor care vor tăia instalațiile care ne-au costat un miliard de dolari vor cânta, de fapt, recviem-ul industriei naționale și va fi acompaniat de sunetul budozerelor care vor demola ultima mare fabrică din industria grea românească, IMGB. Căci, da, în vreme ce guvernul murea de grija alegerilor, coreenii de la Doosan au decis să vândă platforma IMGB unui grup de investitori, conduși de Ionuț Negoiță, groparul echipei Dinamo și frate al etern alesului primar al sectorului 3, în vederea realizării „celui mai mare proiect imobiliar din București” (sursa: https://www.mediafax.ro/economic/ce-se-intampla-cu-elita-industriei-romanesti-mai-multi-investitori-sunt-interesati-de-dezvoltarea-imobiliara-a-platformei-imgb-19487208 ).
Nu întâmplător, cei implicați în aceste demolări au aura unor mari interlopi financiari. OMV are în fruntea sa pe nimeni altul decât Rainer Seele, unul dintre cei mai răsfățați parteneri ai Gazprom-ului, recent acuzat de o prejudiciere a propriei companii cu 1 miliard de euro, cu ocazia preluării companiei Borealis (la un preț muuuult umflat) de la la fondul de investiții Mubadala Investment Company din Abu Dhabi. (sursa: https://kurier.at/wirtschaft/wirtschaft-von-innen/aufregungen-um-borealis-deal-der-omv/401038052 ). Cât privește pe Ionuț Negoiță, fratele primarului botoxat de la sectorul 3, acesta este judecat pentru o evaziune fiscală de câteva milioane de euro, după ce, împreună cu fratele-primar au dat o gaură la buget de 238 de milioane de lei, prin neplata TVA.
Cam este tabloul zilei de astăzi: doi interlopi financiari demolează două dintre cele mai importante fabrici ale industriei românești. Investiții de 2 miliarde de dolari se duc pe apa sâmbetei pentru capriciul acestor doi oameni. Evident, cu concursul guvernului și cu binecuvântarea tuturor partidelor importante. Căci nimeni n-a suflat o vorbă despre asta.
România a deținut și încă mai deține cea mai importantă rezervă de țiței din Uniunea Europeană, peste 200 de milioane de tone, adică 0,14% din resursele globale:
Sursa: https://energyindustryreview.com/analysis/petrochemical-industry-in-romania/
Industria petrochimică a constituit unul din pilonii de bază ai economiei românești, în mod tradițional. În anul 1989 s-a atins vârful producției rafinate la noi în țară, 34 de milioane de tone. Astăzi, capacitatea totală de rafinare nu mai depășește 14 milioane de tone. Industria petrochimică s-a prăbușit cu totul: din cele 132 de fabrici existente în 1990, 102 au fost închise, cele mai multe privatizate și apoi închise.
Politicienii numesc demolarea industriei petrochimice restructurare, ei susțin că s-au păstrat doar fabricile viabile economic. Dar să vă spun ceva: în anul 2018 am importat produse petroliere în valoare de 5,32 miliarde de euro și am exportat produse de acest tip de doar 2,4 miliarde de euro. 3 miliarde de euro deficit comercial este rezultatul acestei „restructurări”. 3 miliarde de euro pe care îi plătim pentru a beneficia de ceea ce puteam noi înșine produce!
România a avut 10 rafinării: Petromidia Năvodari, Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petrotel Ploieşti, Rafo Oneşti (acestea fiind unităţi mari) şi Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Surplacu de Barcău (de dimensiuni mai mici). Astăzi mai funcţionează doar patru unităţi de procesare a ţiţeiului. Trei dintre ele produc carburanţi pentru transport, respectiv benzină şi motorină: Petromidia Năvodari, din grupul Rompetrol (denumit astăzi KMG International), Petrobrazi Ploieşti (aparţinând austriecilor de la OMV) şi Petrotel Ploieşti (deţinută de Lukoil). O a patra rafinărie care mai funcţionează astăzi este Vega Ploieşti, care produce bitum, solvenţi, combustibili lichizi pentru încălzire şi alte produse speciale derivate din petrol.
Atunci când OMV a decis să închidă rafinăria de la Pitești, aceasta era cel mai important producător de petrochimie din țară. Ca atare, atunci, în 2011, s-a închis un întreg ciclu industrial, s-a închis robinetul pentru o întreagă ramură industrială, căci produsele de la Piteşi însemnau materie primă pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea şi de asemenea pentru Borzeşti. Materia primă de bază pentru acestea era etilena, polietilena, propilena. De la Vâlcea pleca PVC-ul, care constituie materie primă importantă pentru conducte de toate felurile sau pentru ferestrele termopan.
Fenol,acetonă, stearină, acrilonitril, cianurp de sodiu, polivinilcloride, polistiren, styrene copolimeri de stearină, cauciuc sintetic, latex, pulberi poliuretanice și încă multe altele erau produse în țară și acum se importă. Exporturi de câteva miliarde de euro s-au pierdut din aceeași cauză. Iar din 12 000 de locuri de muncă existente în sector în 2011, astăzi mai sunt doar 3800…
Și pentru a înțelege ce s-a pierdut odată cu demolarea a două treimi din capacitatea de rafinare a țării, să spunem că Uniunea Europeană importa în 2018 17,7 milioane de tone de benzină și motorină, 10 milioane de tone de cherosen, plus multe alte cantități de produse petroliere. Adăugați aici și cele 3 milioane de tone de produse petroliere importate de către Turcia. Adică piață era, nu ne lipsea.
Dar poate vreți să știți ce s-a mai petrecut prin lume în timp ce noi demolam industria petrochimică? Ei, unii își creșteau capacitățile de producție, de exemplu pentru polietilenă și pentru polipropilenă, cam cu 50%:
Distrugerea industriei petrochimice a produs mutații în întreaga economie, astăzi România având un consum de petrol mediocru (9,9 milioane de tone anual), comparabil cu cel al Ungariei, o țară de două ori mai mică (8,1 milioane de tone anual), dar mult inferior Austriei (12,9 milioane de tone anual) și incomparabil mai mic decât al Poloniei (32,3 milioane de tone anual).
Cât privește capacitățile de rafinare din statele UE în 2018, noi figurăm pe la nivelul Ungariei sau al Cehiei, depășiți fiind și de Bulgaria:
Sursa: https://www.fuelseurope.eu/wp-content/uploads/FuelsEurope-Statistical-Report-2019-2.pdf
Nu e greu de înțeles că ceea ce politicienii ne vând sub denumirea de „restructurare” este o ticăloasă și criminală demolare a unei întregi industrii. De câte ori mai auzim de nivelurile record ale deficitului comercial, de milioanele de oameni plecați din țară, de productivități scăzute sau de alte boli ale economiei noastre, să nu uităm că doar câteva zeci de oameni au decis închiderea și demolarea a două treimi din capacitatea de rafinare și a trei sferturi din industria petrochimică ale țării. Aveam și piață, aveam și specialiști, astăzi le-am pierdut pe ambele. Dar am ajutat OMV să economisească banii pentru ecologizare și le-am preluat noi acele costuri.
Faptul ca vor sa demoleze unitati econommice, in loc sa le vanda, denota intentia de a anihila potentialul industriei romanesti si trecerea la importuri. Ca sa demolezi costa, daca o vinzi castigi ceva. Dar castigi cu mult mai mult, cand vii si vinzi la tugurlani produse cu care tugurlanii te concurau. Din pacate lista e lunga si se adauga alte unnitati economice. La asa popor, asa conducatori. Ultimile alegeri arata starea natiunii