Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat marţi că ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, s-a compromis ”prin comportamentul din ultimele zile”, scandalul legat de demisia sa fiind ”încă o dovadă a lipsei de coagulare” a Cabinetului Cioloş.
„Eu cred că este încă o dovadă a lipsei de coagulare a acestui Cabinet. Eu nu voi fi şi nu sunt adepta depeşelor trimise ocult către un ONG, care să vedeţi surpriză, acea depeşă ajunge la presă, e publicată de toată presa, nu-mi mai dau demisia pe care mi-am dat-o pe Facebook, parcă aş vrea să rămân, după care iese premierul în prima zi sau a doua zi de Paşte şi-mi spune că voi fi revocat. Este o lipsă de coerenţă la nivel guvernamental şi dacă acele fapte pe care ministrul de invocă a fi săvârşite de către colegi din Cabinet sau alte structuri sunt adevărate, atunci chiar mă aştept la o discuţie foarte serioasă între primul-ministru şi acest ministru, indiferent că-l revocă sau nu. (…) Acest ministru s-a compromis nu prin ce a făcut în mod special la minister, ci prin comportamentul din ultimele zile”, a afirmat Alina Gorghiu la RFI.
Dacian Cioloş a anunţat săptămâna trecută că marţi va trimite preşedintelui Iohannis revocarea lui Vlad Alexandrescu şi o nouă propunere pentru Ministerul Culturii.
Premierul a spus că nu înţelege de ce nu i-a comunicat situaţiile pe care le invocă, în contextul în care Alexandrescu adresat o scrisoare deschisă Grupului pentru Dialog Social, în care a susţinut că au existat presiuni asupra sa din interiorul guvernului, din cauza unor decizii pe care le-a luat şi care ar fi deranjat mai multe grupuri de interese.
Alexadrescu a precizat ulterior că scrisoarea către GDS nu era publică și că nu a dorit să condiţioneze în vreun fel rămânerea în Executiv.
Miercuri, ministrul anunța că demisionează, însă vineri, într-un mesaj pe Facebook, a scris că a convenit cu premierul Cioloș să nu își depună demisia din funcție înainte de Paște.
În urma scandalului de la Opera Națională, Alexandrescu a fost criticat la Palatul Cotroceni de președintele Iohannis pe tema gestionării scandalului de la Operă.