Patriarhia îl „afurisește” pe Cristian Tudor Popescu: „Oameni mici și veninoși”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a reacționat joi vehement la criticile din spațiul public la adresa Patriarhului Daniel, după ce Preafericitul a relatat cum, în 1989, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale Sf. Dimitrie, iar după numai câteva luni, regimul ceaușist a căzut. Oficialul BOR denunță „zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile”. Bănescu face referire, fără a-l nominaliza, la Cristian Tudor Popescu, cu trimitere şi la ”Adevărul”, publicaţia pe care acesta a condus-o în anii 90.

”Cum să comentezi altfel decât în dificila cheie a compătimirii creştine, colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă şi din care se iţesc capetele pleşuve şi deloc limpezi, analfabete cultural şi religios ale unor pseudo-jurnalişti trăitori în bula lor de fiere, nu în realitatea obiectivă şi imediată care îi contrazice constant? Atacurile furibunde şi imunde la adresa Bisericii, numită obsesiv-compulsiv „goldporaţie” (termen folosit de CTP- nr.), la adresa unei personalităţi ca cea a Patriarhului, numit în mod agramat „Înalt Preafericitul”, zvârcolirea unor inşi desfiguraţi de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creştine, a creştinismului şi a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflată cameleonic, dar constant monstruoasă a acestor oameni mici şi veninoşi care în anul de răscruce morală a României, 1990, îi demonizau şi răstigneau public de pe poziţiile gazetăreşti ale „adevărului” pe protestarii reali şi curaţi din Piaţa Universităţii, unde comunismul travestit pervers în democraţie era denunţat lucid, toate acestea, dar şi multe altele (ne)păstrate în memoria noastră comună, spun tot ce e cu adevărat important despre aceşti oameni împuţinaţi moral, doldora de sine, săraci cultural şi pustii sufleteşte, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică şi schimonosire a realităţii instrumente de analiză „jurnalistică”.

Să ne rugăm, firește, și pentru ei, pentru acești jalnici campioni ai fentării adevărului și ai grosolanei înjurăturii publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiți de furie anticreștină, sunt incapabili să le înțeleagă! Acești oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor și a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede.

Credința în Adevăr (nearticulat), credința în Hristos mărturisit de Biserica vie, reală, neidealizată, dar nici strâmb imaginată de simplii gazetari eșuați în vedetism, această credință ne va dărui claritatea și frumusețea morală ce ne vor salva și ne vor înălța dincolo de „bâlciul deșertăciunilor” în care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient și neobosit justițiar ne invită permanent să trăim. Pe unii chiar cu un suspect și, desigur, vremelnic succes.”, a transmis Vasile Bănescu, într-o declaratie.

Replica lui CTP

Cristian Tudor Popescu a scris miercuri un editorial intitulat Satană în sutană.

„La articolul subsemnatului, „Satană în sutană”, BOR răspunde prin purtătorul său de cuvânt cu un jet lung și noroios de vorbe de ocară, sudălmi, afuriseli, sictir, drăcuieli, pe scurt, bapeamătii. Textul meu, critic, conține întrebări, fapte, raționament. Fiecare cuvânt este sprijinit pe argumente. Producțiunea vorbitorului BOR mă face să mă gândesc la prestația purtătoarei de cuvânt a fostei primar, creatura de la televizor care se ocupa cu bălăcărirea adversarilor acesteia.

În niciun caz la un preot, un teolog, un om al Bisericii, un creștin.

Logic și uman, nu am cum să răspund la așa ceva „, a reacționat CTP.

Patriarhul bate șaua să priceapă calul: „Peste câteva luni, regimul comunist a căzut”

Recomanda [votes_up id=538472]
Ioana Radu 8673 Articole
Author

85 de Comentarii

  1. Cer BOR-ului sa aleaga sef al bisericii ortodoxe roamane o persoana, din randurile sale, care sa semene cat de cat cu Isus, atat intelectual cat si fizic.

  2. era voastra apune. Nu realizati cat rau faceti religiei ortodoxe.
    Sper sa ajungeti someri, sa traiti si voi ca enoriasii ce va sustin cutia milei…

  3. Nu uita ca cel sub care s-au construit spitale si scoli a daramat biserici si a intemnitat preoti si calugari. Si-a meritat soarta. Mai gandeste-te si cate spitale si scoli le-a mostenit de la ” regimul burghezo-mosieresc „. Zmei din astia ca tine, atunci cand vor fi gata de duca, o sa-l implore pe un preot sa-i absolve de pacate.

  4. @costi, faptele fiecăruia, bune sau rele , rămân și nu pot fi anulate. În contextul în care cineva amintea de faptul că nu am avea destule spitale și școli, și că ar fi prea multe biserici , am arătat și faptul acesta că cineva înainte de 1989, a construit spitale și școli, stațiuni balneo-climaterice , iar cei care au venit după el, nu au fost în stare să le întrețină pe toate și au închis multe din ele.În acest caz de ce ar mai trebui să se construiască școli și spitale noi? Acesta este întrebarea de bun simț adresată celui care a pus problema.

  5. @Zmeul,
    după cum se vorbește de „stat paralel”, tot așa există și biserică paralelă, alcătuită din cei care se declară credincioși, dar nu trăiesc și de multe ori nici nu propagă învățătura Salvatorului lumii, Unsul lui Dumnezeu, Fiul Dumnezeului Celui Adevărat , după cum avem consemnată acestă învățătură în Biblie, sau Scriptura Sacră.Nu vei găsi credincioși adevărați în biserica paralelă cu Scriptura!

  6. vomt Daca nu pomeneai de ceasca mai ca iti acordam credibilitate. Dar asa….Oricum,ai un reper comunist, pe Leana savant de renume mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.