Conspirații? – Andrei Marga

Sunt fapte noi pe scena României și a lumii. Ele nu mai sunt oarecari și nici de ocolit. Să le examinăm cu acuratețe și să căutăm interpretările adecvate și alternativele. Mă refer astăzi doar la trei dintre ele.

Dacă este vorba de România actuală, atunci este izbitor efortul prostesc de concentrare a deciziei („guvernul meu”, „parlamentul meu”, „oamenii mei”), care subminează libertățile, instituțiile și democrația, atât cât s-au agonisit după 1989. Țara se împrumută ca niciodată în istorie, încât un economist de prim plan întreba: unde merg banii? Alt economist spunea îndreptățit că se consumă deja din farfuria celor de mâine. Aici a prins viață un curent compus din inși care afișează ostilitate față de religie – curent de care Europa se izbăvise din anii șaptezeci încoace. În numele „independenței” justiției, se cultivă o justiție controlată și un sistem neosecuristic, care împiedică de fapt normalizarea vieții în societate.

Faptele sunt incontestabile. Ipoteza în circulație, atrăgătoare prin simplitatea ei, este că avem de a face cu conspirații ce vin din afară.Opinia mea este alta, anume, că, înainte de a vedea ce fac alții, trebuie pusă întrebarea asupra a ceea se face sau nu în țară pentru a opri degradarea. Este sănătos să arunci privirea în ce faci sau nu faci tu însuți, înainte de a discuta diverse ipoteze.

Publiciști reputați consideră că România actuală este victimă a unei conspirații cu subiect greu de localizat. În definitiv, economia ei a trecut în alte mâini, profiturile pleacă instantaneu, investițiile majore sunt zădărnicite, decidenți incapabili sunt curtați, politica este mimetică și se consumă în găselnițe.

Este vorba de fapte, desigur. Dar tot faptele probează că, înainte de orice, românii își fac rău cu mâna lor, prin ce fac și prin ce nu fac. Iar într-o lume a competiției severe, alții pot folosi ocazia. Iată câteva probe.

În ultimii cincisprezece ani, s-a creat obiceiul ca cei care au cerut voturile cetățenilor în România, în loc să respecte democrația și să lucreze la a îndeplini ceea ce au promis, caută sprijin în afară și-l plătesc, la nevoie. Lipsiți de realizări și fără prestigiu durabil, ei vând și cumpără orice pentru a-și păstra pozițiile. Ei „luptă” pentru mandate, nu pentru soluții. Exemplele sunt la îndemână.

Cei mai mulți dintre cei care ajung să reprezinte România sunt slab pregătiți – profesional, civic, moral. Acum sunt dintre absolvenți fără relief – nici unul de frunte. Nu îi invită mai nimeni și, atunci, se invită singuri în „vizite”. Cineva ne atrăgea, pe bună dreptate, atenția că ambasadori ai puterilor au consemnat deja în memorii această „tehnică”.

Cât de slab pregătiți sunt decidenții României actuale își poate da seama oricine scrutându-le cugetarea. De pildă, după ce a tras de la începutul pandemiei concluzia că „în România stăm mai bine!”, comparând cifrele cu Franța, Italia, Spania, țări aflate în centrul schimburilor mondiale, veritabile sugative turistice, „președintele” ne compară acum, și mai diletant, cu SUA. I-a rămas evident nepriceput faptul că în ultima zi de joi, de exemplu, erau înregistrate în SUA 100.000 de noi infectări, la în jur de 330 de milioane de locuitori, în condițiile în care se fac testări ample, în vreme ce, în România, se anunțau 10.000 de infectări, la sub 20 de milioane locuitori și cu testări făcute alandala. Cine ia în serios aritmetica, pricepe starea de lucruri din țară!

Nu poți face analogia cu SUA nici în ceea ce privește alegerile parlamentare, căci acolo este un pluralism real, cu optici și programe profilate și cunoscute de alegători din vreme. Altfel spus, alegerile se bucură în SUA de premise care nu există în România actuală. Legea le prevede și în țara noastră, dar legea se încalcă de la început de „președinte”, care-și etalează și în această privință nepregătirea.

Se știe că democrația presupune alegeri, dar nu alegeri făcute anapoda. După cum alegerile se fac, așa cum s-a spus la Alba Iulia în 1918, pentru a stabili „curat” voința politică a cetățenilor și nu pentru a legitima aberațiile cuiva.

La toate aceste fapte se adaugă impostura reprezentării. Exemplară este reprezentarea României la Uniunea Europeană – care numai datorită unui abuz din partea fostului președinte al CCR revine unei funcții neimplicate în gestiunea țării. În plus, cei care „reprezintă România” la reuniuni tac – cum a fost la negocierea pachetului financiar al Uniunii Europene pentru postpandemie, iar apoi vin în țară și pretind că „s-au bătut pentru bani!”. Nu odată, respectivii spun lucruri nechibzuite – cum remarca un președinte al Franței, care reproșa reprezentanților României că “au scăpat ocazia să tacă!”. Sau se îmbie să fie luați parteneri, gudurându-se, bineînțeles. Trec peste reacția gazdelor exasperate de sărăcia vederilor. Nu-i de mirare că un ministru de externe dintr-o țară apropiată a și spus: „Lăsați-ne nouă petrolul. Avem capacitatea să-l prelucrăm. Voi faceți doar un foc mare”.

Toate acordurile oneroase pentru România sunt semnate de reprezentanți ai țării. Se pot parcurge documentele. În 2018 a fost mai mult decât comică legătura dintre mâcâiala din Parlament și presiunea Controcenilor, cu instituțiile de forță, ca România nu cumva să aducă redevențele pentru resurse naturale la nivelul altor țări.

Prin definiție, opoziția este cheia vie a ameliorărilor într-o democrație. Viitorul mai bun este în răspunderea opoziției. Guvernările critică opoziția, dar nicăieri, de la Mussolini și Mein Kampf încoace, nu s-a pus problema eliminării „definitive” de la guvernare a opoziției, până în România actuală. Profitându-se de dificultățile autoapărării în fața justiției aservite și a noii Securități, social-democrația este acum sub asalt. Nu-i destul că a fost scoasă de la guvernare, în pofida alegerilor parlamentare din 2016, pentru a face loc insipidului „guvern al meu”, dar este lovită perseverent. Cei care guvernează nu par capabili de altceva.

Președintele” este în funcții de peste două decenii, cu rezultate mediocre, dar aruncă suficient și aiuritor vina pe alții. Mai nou, opoziției însăși i se pun șefi pe placul decidenților.

Așadar, aici suntem în România actuală – cu decidenți slab pregătiți, lipsiți de realizări, care vând orice și desfigurează democrația. Ipoteza conspirației nu se poate credita fără a lua în seamă această situație. În definitiv, nu alții decât „juriști” indigeni au decis infirmarea referendumului din 2012, în care peste 12 milioane de cetățeni au votat demiterea președintelui. Cine a reacționat? Atunci când s-a aflat în Bundestag despre protocoalele secrete ale noii Securități-judecătorilor-procurorilor din România, s-a spus că, dacă se petrecea așa ceva în altă țară, „se lua foc”. Nici astăzi protocoalele nu sunt abrogate printr-un act de stat, dar nimeni nu ia foc! S-au falsificat din vreme, și în 2019 și în 2020, alegerile. Se reacționează? Până când în România nu va fi o reacție cetățenească pentru revenirea la Constituție și democrație, ipoteza conjurației este doar comodă.

În România actuală, reprezentanți publici refuză mai nou jurământul pe Biblie. Papa Francisc a venit la București și a cerut gazdelor „frățietate”, iar îndată ce avionul a decolat, nimeni altul decât „președintele” a deschis păruiala și a cerut justiției să-i rărească rivalii. Iar „justiția” s-a executat, ca la nimeni. România a aplicat cel mai nechibzuit lockdown din Europa. Patriarhul a arătat că există „dreptatea lui Dumnezeu” și a fost atacat în cuvinte incalificabile. Cei care se bat cu pumnul în piept că ar fi viitorul se disting mai curând prin fraude.

Aici suntem astăzi. Opinia mea este că asemenea gesturi, care lovesc România actuală, țin de un curent antireligios, ignorant în materie de religie. Probele sunt numeroase.

Un om religios, cu atât mai mult un ierarh, privește lumea și o judecă prin prisma voinței lui Dumnezeu. De fapt, la propriu, credința înseamnă să crezi în existența lui Dumnezeu și să-ți pui soarta în mâinile sale. Bagatelizarea belferească a acestei voințe și atacarea celor care o invocă denotă incultură.

Istoria modernă este acompaniată, se știe bine, de o critică a religiei, care a avut în Spinoza, Hegel, Feuerbach, Comte, Marx, Nietzsche momente de referință. Nu a fost vorba de respingerea prezenței lui Dumnezeu în realitatea lumii, ci de o critică a folosirii religiei. A dovedit-o la vreme ilustrul teolog Karl Barth.

Într-un fel, bisericile de astăzi – și la noi, dincolo de diviziunea ortodoxie, catolicism, uniați, protestantism, reformism maghiar, biserici neoevanghelice – nu mai sunt cele de acum un secol. Bisericile au părăsit servilismul față de cei puternici și se află pe ruta solidarizării cu ființa umană care suntem fiecare. Semnificația socială a bisericii este alta.

Bisericile își asumă împrejurarea că, în consecința istoriei, Dumnezeu nu este în mintea fiecărui om. Nu altcineva decât un teolog de anvergura lui Joseph Ratzinger a și spus-o: problema nu este, la urma urmelor, dacă crezi sau nu în existența lui Dumnezeu – chestiunea te privește. Dar este demn să fii responsabil, ca și cum Dumnezeu există. Aceasta ține chiar de umanitatea din tine.

Incontestabil, suntem contemporanii unui curent internațional de confuzii culturale. Astăzi se observă prea rar că înțeleptul Solomon avea dreptate când susținea că omul care știe că există Dumnezeu, capătă resurse ce îi măresc simțul răspunderii. Vedem cu ochiul liber că unde nu este conștiința existenței lui Dumnezeu, responsabilitatea scade.

Mulți au rămas ignoranți în materie de religie căci a slăbit cultura religioasă. Și la noi, educația în materie se cam reduce la familiarizarea cu ritualul. Bisericile sunt prezente mai amplu în societate, cu oferta liturgică și programe sociale, dar prea puțin în viața intelectuală. Terenul s-a cedat, încât s-a lățit prejudecata “religia este insesizabilă, ca și ceața”, pe care Mussolini i-o adresa, în 1935, lui Hans Frank, sau stupizenia că „religia generează angoasă”.

După părerea mea, antidotul este întărirea prezenței teologilor cu elaborări în spațiul viziunilor. Mai ales că ne aflăm într-o situație istorică nouă: nu este soluție la crizele societăților de astăzi fără conlucrarea știință-filosofie-teologie. A trecut epoca „slujitoarei” în relația lor, dar și cea a ignorării reciproce.

După 1989, s-a creat impresia că, din momentul în care fiecare ins este liber, istoria se sfârșește. S-a ajuns astfel la noua „corectitudine politică” a unei liberalități scheletice, care nu mai are de a face cu democrația. Se presupune că instituțiile ar fi în ordine, încât, cine nu acceptă hotărârile „justiției”, „statului de drept” existent, „autorităților”, nu ar fi „modern”, „european” etc.. Aceasta tocmai în condițiile în care oamenii depind de o „justiție”, de un „stat de drept” și de decidenți care comit noi abuzuri! Un internaționalism birocratic, dăunător ca orice birocratism, s-a așternut peste unele țări și încă nu i se dă de capăt.

Să luăm un exemplu. Cine aderă la Uniunea Europeană își asumă imperativul unității – care este firesc. Dar, situațiile fiind prea diferite, unitate de evaluări nu are cum exista dacă nu se recunosc diferențele. Statul de drept este principial același în diferite țări, dar în realitatea vieții diferă profund. În România, bunăoară, azi este perceptibilă presiunea de sus ca legile să fie, nu reglementări în interes public, ci instrumente împotriva cuiva. Numirea procurorilor și judecătorilor a rămas de fapt unipersonală, „de casă”, ca în nicio altă țară europeană. Pregătirea juridică este superficială – destul să vezi erorile de logică, ce se adaugă lipsei de cunoștințe în materiile vieții, din sentințe, pentru a te îngrozi! Selecția pentru magistratură depinde prea puțin de valoarea profesională, civică, etică. De aceea, să respecți hotărârile justiției este natural, dar sub condiția dreptății căii pe care acestea s-au adoptat.

I se atribuie soroșismului această abordare birocratică. Nu este singura sursă, dar este cea mai cristalizată – ea revendicându-se din Karl Popper. De altfel, într-un articol din Project Syndicate (1 ianuarie 2017) George Soros scria: „Am împărțit regimurile în două categorii: cele în care poporul își alege liderii, care ar trebui să aibă grijă de interesele electoratului, și cele în care liderii își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese. Sub influența lui Popper, am numit prima categorie <societate deschisă> și pe cea de a doua <societate închisă>”.

Nu reiau observațiile pe care le-am făcut în alt loc (A. Marga, Justiția și valorile, Meteor, București, 2000, pp.194-197), dar afirm că distincția nu rezistă.

Lideri care își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese” sunt astăzi, din nefericire, și în „societatea deschisă”. Apoi, George Soros pune cu simplism neajunsurile din democrații în seama faptului că anumiți „lideri aleși nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor”, eludând împrejurarea că asemenea lideri s-au repetat, în societăți de orice fel. În fapt, „societatea deschisă”, în virtutea unei istorii ce trebuie încă lămurită, a devenit opacă la diversitate și favorabilă unor noi privilegii. Un „nou feudalism” este acuzat în multe „societăți deschise”! Chiar sorosismul își asumă că doar unii cetățeni sunt demni să fie ascultați. Adepții săi atacă alte abordări după o „corectitudine politică (political corectness)”, ce se deosebește de cele ale regimurilor funeste de odinioară doar după pretenții.

Karl Popper a oferit mijloace teoretice ale demantelării autoritarismului. El nu a dat însă și mijloacele apărării „deschiderii”. Cei care au conceput tranzițiile de la autoritarism la democrație în Europa Centrală și Răsăriteană (Guillermo O’Donnell, Philipp Schmitter, Transitions from Authoritarian Rule, 1986) au trebuit, astfel, să prevină oamenii că cine folosește mijloacele demantelării autoritarismului pentru a democratiza, ajunge să împiedice tocmai democratizarea. În definitiv, nu este permis să limitezi drepturile și libertățile vreunei persoane și nu se poate face așa ceva fără afectarea democrației.

În orice caz, teorii și inși care pretind că reprezintă libertatea se cuvine să ia în seamă ceea ce trăiesc oamenii. Așa cum se observă în jur, acolo unde lipsesc pregătirea și voința de a face ca lucrurile să fie altfel, însăși libertatea se distruge. Iar democrația urmează. (Din volumul Andrei Marga, Statul actual, în curs de publicare)

 „http://www.andreimarga.eu” 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 22
Andrei Marga 591 Articole
Author

185 de Comentarii

  1. Excelenta analiza. Ca toate celelalte. Acum asteptam huiduielile, pentru ca adevarul doare.

  2. Motto: „Germania nu vrea raul Romaniei. Germania trebuie considerata un partener stabil in continuare”(Andrei Marga iulie 2012)
    Citam: ” E intersant meciul Basescu- Marga, deoarece amandoi sunt conectati la aceiasi stapani mondiali. Ar fi prima data cand Basescu ar face “pace’cu un rival politic.Basecu nu-l sufera pe Marga inca din fosta guvernare CDR cand erau colegi de guvern. Basescu a realizat rapid ca Marga e alunecos rau, uns cu toate alifiile si foarte smecher si l-a tinut la distanta. Marga a fost cel care l-a acceptat in UBB pe Boc adus de politrucul Vasile Boari de la socialism stiintific, bun preten cu Marga. Marga in 2004 spera ca Boc ii va intoarce recunostinta pentru primirea la catedra universitara, si chiar daduse un chef la Casa Universitarilor pregatindu-se de plecarea la Bucuresti pentru al 2lea ministeriat la educatie si invatamant. Boc insa, nulitate sadea, stia de atunci ca Basescu nu-l vrea pe Marga la invatamant. Amagit de Boc, Marga in drum spre Bucuresti, s-a vazut nevoit sa intoarca acasa. Asa a inceput Marga sa-l urasca de moarte pe Boc,mai ales cand a vazut ca impostorul pe care-l pastorise a devenit prim ministru in 2008. Daca Marga nu zboara din guvern atunci inseamna ca Basescu nu se mai recunoaste.Marga Andras, ma-sa era evreica unguroica pe nume Erzsebet, o da la cacialma asta cu rusii si chinezii. Andrei Marga e unul din cei mai solizi pilonii ai evreimii mondialiste in Romanika. Evreii din afara l-au tinut in functii de putere non stop de 22 de ani desi a fost sef UTC, UASCR si PCR si informator/colaborator cu dosarul de Securitate 1245 dovedit de prof. C. Sarbu. Deci Marga pozeaza doar in povesti cu rusi si chinezi, el este trup si suflet langa stapanii sai mondiali holocaustologi care se joca de-a UE SUE… cu Merkozauri, papi compromisi, feminism si toata corectitudinea politica a lui peste! Locul lui Marga e la pensie”comentariu articol mai 2012)

  3. Excelent articol! O radiografie a României după 30 de ani de capitalism de cumetrie! Am ajuns săraci de tot, nici măcar suflet nu mai avem care este foarte tragic! De 30 de ani avem o educație negativă, adică fiecare face ce vrea în numele libertății inclusiv crime. Cea mai gravă problema este mentalitatea majorității cetățenilor care s-a instaurat că degeaba inveti și muncești cinstit în viața fiindcă nu ai nicio șansă în viața. Că e mai bine să minți, sa furi și să calci pe cadavre fiindcă așa ești fericit. Banul și numai banul! Ai bani,ai onoare și putere! Ce-ți mai trebuie altceva? E suficient să ai bani ca sa fii fericit! Așta-i Romania deformată sufletește la care trudește toți conducatorii!

  4. Societatea deschisa este hambarul cu grane cu usa larg deschisa sa intre sobolanii si ciorile si strainii care trec pe strada.
    Sorosh asociaza dorinta poporului cu dorinta strainilor.
    Nu ciorile si sobolanii sunt poporul.
    Ei sunt alt popor care daca le lasi usa deschisa patesti ca Trump…iti fura si voturile si tzara.

  5. Mda, Corect, Parcă l-aș fi scris eu,…Analiză pertinentă și aproape complectă,..Optică realistă, curajoasă,. E nevoie de așa ceva..Insă,..oare câți români pricep ??

  6. Intram in cea mai neagra perioada a istoriei – O ampla operatiune planetara este coordonata la nivel de state si guverne pentru instaurarea sistemului satanic comunist – Totul a fost gandit si discutat si ACCEPTAT in cele mai mici detalii fara stirea cetatenilor !
    In Romania ca si in SUA, Securistii au misiunea de a CUMPARA Presa si de a FRAUDA alegerile pentru legitimizarea guvernelor tradatoare ! Vor distruge toate economiile si apoi vor implementa sistemul de supravietuire prin Venit de Baza Universal – varianta electronica a cartelei de alimente dinainte de 1989 …NIMENI nu va intra in sistem fara Inregistrare si Marcare ID 666 – Singura solutie este doar o interventie divina care sa spulbere actuala Guvernare .. , un razboi , ori un cataclism care sa trezeasca prostimea din hipnoza psihotronica !
    Majoritatea inca mai spera ca va trece , ca situatia va reveni la „normal” , insa a trecut suficienta vreme incat sa se vada CLAR unde suntem impinsi. Reiau un apel mai vechi catre BOR care trebuie sa lase intelegerile , „diplomatia” si neimplicarea si sa AVERTIZEZE POPORUL despre ce se pune la cale ! Deja este tarziu si vor regreta amarnic !

  7. Excelent material şi totuşi pentru mine încă un răspuns de ce au câştig de cauză adversarii României interni şi/sau externi, egal. Da, nu toate evoluţiile actuale sunt pozitive, dimpotrivă este evident că suntem la sfârşitul unei civilizaţii, oricum a unei uriaşe perioade istorice cu excesele inerente asociate. Dar, se pare că nu am înţeles cât am pierdut faţă de Europa căreia îi aparţinem geografic dintotdeauna, pentru întârzierea în feudalism, aşa că nu trebuie să ne mire teribilele greşeli pe care le facem sau le acceptăm fără reacţii care să conteze, astăzi.

  8. Baietii ,cautatii la mama,tata ,bunic,pana la geto-dacii.
    Voi la creier nu va cautatii.
    Nu se pare,ci corect acest om la timpul prezent are curajul sa scrie adevarurii dureroase.
    Cand voi veti ajunge la nivelul de cunoastere pe care acest om il are ….NICIODATA
    DAtii cu latratul inainte

  9. Ucenic al lui Karl Popper, Soros s-a specializat în identificarea parametrilor falși, călcâiului lui Ahile, în sistemele… deschise, pe care apoi să le fructifice în folosul personal sau al sistemului închis ermetic elutist de la vârful puramidei, creând o bipolarizare a societății în 2 sisteme antagonice, unul elitoid, al ocultei financiare și corporatiste, celălalt al colectivismului colhoznic sau kibutsurilor! Despre ce vorbim aici?! Globalizarea e conspirația în plin proces de impunere a dictaturii vârfului asupra bazei, pat procustian (polliticaly correct) nederanjat de vreo clasă de mijloc sau vreo opozițiec, cu toate instrumentele democrației confiscate în scop dictatorial!

  10. @ Jagardel unsurosul globalist o da pe antisemitism, mama lui Marga cica a fost evreica….Jagardel al nostru, ca si maestrul lui Soros, care si-a jefuit conationalii lucrand cu nazistii, zicand ca tot ii jjefuia cineva pana la urma….
    Si el e cu nazistii pentru ca zice ca daca ne fura globalistii lui Soros si neonazistii e ok, ca altfel ne furau rusii.
    Nici un cuvant despre analiza pertinenta a domnului Marga, ci atac la originile sale etnice, ca orice asesor popular USRist demn urmas al Anei Pauker si a lui Silviu Brucan(alt Sorosit vestit).

  11. Se confirmă mereu că Jardan și zdrențele lui mint de cum respiră. Domnul Marga nici nu era în Cluj-Napoca atunci, în 2004, fiind profesor la universitatea din Viena și având angajament la aceea din Munchen. Nu l-a interesat să vină la minister, la București.
    Haimanalele acestea nu pot formula nici o observație la articole, dar, se vede bine, unde apar mint. Este tot ce pot face. Jalnică specie s-a mai creat!

  12. In Atentia celor care isi desconsidera semenii numindu-i ” negationisti ” sau ” conspirationisti ” …etc ….
    Pune-ti mina pe cartea de Istorie .

  13. Un articol corect, bun pemtru cei care refuza sa vada realitatea pentru ca mai apoi sa se victimizeze ca nu au stiut. Despre decidenti si cocotati crunt de adevarat, dar consider ca nu-i intereseaza, iar cu super scoala penelepro-iohanista – on line – nici nu va mai avea cine sa le analizeze bulelile si derapajele, vor drveni toti USR-isti fara nici un Dumnezeu si minima logica.

  14. Tovarase Marga, nu ti-e rusine de la obraz? Ne iei de prosti ca pe adulatorii tai ? Ce jena de om ai ajuns. Sa scrii ca pentru Scanteia. Cred ca nici macar nu esti conectat la ceea ce se intampla pe mapamond. Vezi doar ce bate ochiul tau rasaritean.

  15. Profesor de Cluj-Napoca Decat lins in tur ca tine, mai bine sa-l vezi exact cum este acest Marga.

  16. Oricare dintre voi are dreptul la opinie. Eu m-am exprimat argumentat, subiect închis. Vad ca niciunul dintre voi nu e afectat ca s-a amânat sau anulat olimpiada de matematica. Vai de nepoții noștri.

  17. V-ați pus în mișcare derbedei Miroiu și Zmeu? Totuși, după ani în care domnul Andrei Marga spune adevăruri – este drept tot mai dureroase și mai direct spune – în acest ziar fondat de Ion Rațiu – nu puteți formula un mărunt contraargument? Numai de atacuri sunteți în stare? Ca și idolul vostru Ludy-Orban-Johannis? Prost pregătiți, inculți și și mai prost educați, mă derbedei!

  18. Am steptat intentionat ca sa nu fiu incoltit de pretorienii ce si-au strans randurile in fata primejdiei ideologice a criticilor unuia ca mine! Din start Gralul si-a uitat camarazii din gasca terorista a lui Lenin care a inscenat procese atat individual membrilor partidelor, cat si a interzis aceste partide din 1918 cand creatia sa Hitler combatea in Rep Bolsevica de la München. Din ian 1918 bolsevicii camarazii Gralului au patruns inarmati in sediul Adunarii Constituante arestand deputatii si declarand-o desfiintata-se pregatea dictatura partidului unic, urmatorul pas fiind interzicerea presei independente. Un fapt clar ce da peste cap teoria conspiratiei a Gralului ce judeca doar epoca bolsevicului natzificat Yoha, seful Secu ETERNE, nu „noua Secu”. Nu mai exista vreo confuzie, omul doreste limitarea daunelor pe care ultimii doi descreierati(si Basoi), la ordinul Comintern dat pe filierele Belin-Langley/Deep Staate si solutia e „prostocratia” pt abaterea atentiei de la crimele INSTITUTIONALIZATE – IDEOLOGICE MARXIST/ BOLSEVICE/ NAZISTE. Punerea Romaniei intre paranteze tine de misiunea de a nu implica…”noul Comintern”, ca tot vede numai noutati, nimic din trecut. Apropo de trecut, un pretorian agramat l-a tradat intr-un comentariu la alt articol pe Gral ca, in dec 1989, ca tanar ofiter a facut parte din grupurile care au facut agitatie si acte teroriste-spargeri vitrine, lansari de bolovani si sticle cu lapte si Molotovuri, incendiind autoturisme/magazine la Timisoara, Sibiu, Brasov si Cluj, adica pe sistemul marxist ca bandele naimite sa penduleze dintr-un oras in altul destabilizandu-le, pt „victoria revolutiei”. Asa se explica odele aduse fara jena „democratiei” instaurate prin crime contra umanitatii. Democratia…NEO-bolsevica. Toate zbaterile sale si ale pretorienilor agramati sunt inutile, un ganditor serios si…INTEGRU nu putea sa treaca pe langa ce sustin aici, dar prestatia la LOVITURA DE STAT-Comintern explica voltele analitice.

  19. UM Padurea Baneasa( ori poate Europa Libera si Embassy, sesizati vreo diferenta ???) si-a scos la interval competentele si competentii de presa si pulitica interna,cu totii bacalaureati pe copiute, distinsi repetenti de licee industriale si agricole de la Arad pana la Sinesti Ilfov,sau Galati,analfabeti functionali si absolventi’magna cum laudae’ plotoneri de securitate cu promotia urmatoare,esuati prin doctorate la kakademia baneasa ori la gara Timisoara Vest, conducator de doftorate Oprea Gaby sau alti lachei de acelasi calibru.Incultilor, voi nu vedeti cat sunteti de penibili? De la fascimsm la bolshevism stalinist, orice metoda de propaganda , descalificanta pentru un intelectua, va este sugerata, ingaduita si invederata. Parerile voastre oscileaza de la o zi la alta, azi lingeti unde ati scuipat, iar maine scuipati unde ati lins. Constanta in atitudinea voastra este una singura: Romania este si trebuie sa ramana un Stat Mafiot, aservit CIA,in care serviciile secrete ca sa-si asigure impunitatea pentru distrugerea Romaniei , trebuie sa presteze prin servilism si lacheism fara frontiere fata de Stapanii externi. Romania este o dictatura in care se care mimeaza jenant democratia, inca una din coloniile CIA gen America de Sud, unde serviciilor secrete li se da mana libera sa fure, sa minta,sa escrocheze populatia,cu conditia sa elimine elementele dusmanoase politicii si intereselor americane. Sau germane , sau franceze, pentru ca si lacheii americanilor din UE merita o mana de ajutor tovarasesc , ca sa terminam odata cu Ciuma Rosie. Spor la lins,cumnatelule Gradinare !

  20. După cum văd din comentariile de mai sus, sunt destui care pricep ceea ce se întâmplă cu noi. Din păcate dl. Marga ar trebui să atace constructiv PSD-ul care este singurul partid care poate prezenta o alternativă la liberalismul preluat de toți alogenii care sunt la putere acum. Dar asta nu se poate face cu personaje ca Ciolacu, Dăncila, Grindeanu, Ponta, etc. Marga, și mulți că el, ar trebui să-și asume responsabilitatea și să preia conducerea partidului. Sau cel puțin să candideze și să aflăm și noi din ce e format acest PSD. Mai exista acel domn Pleșoianu care pare rațional și onest. Sunt convins că există mulți indivizi în eșalonul doi care pot schimba partidul. Cu riscul de a nu mai câștiga alegerile pentru o perioadă, cel puțin vor avea șansa să prezinte o platformă dedicata expunerii tuturor celor care lucrează din greu la sabotarea acestei țări.

  21. @ Gradinaru Darius- cumnatelule,esti iritat ca s-a anulat olimpiada de matemetica? oare ce asteptai? sa iasa cumnatelu’ tau , Mucusor, campion mondial la minciuni viteza, ori sa-si depaseasca recordul personal la procese deschise propriei sale primarii????

  22. Conducatorii Romaniei, in frunte cu presedintele, au fost ALESI DE ROMANI, DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA LOR. Mincinosi, lasi, hoti, escroci, homosexuali.

  23. Inginer de Ialomița Adevarul, aici, pe Cotidianul? Ne lasi. Sunteti voi ingusti la minte daca luati de bun ce propaga Marga in spatiul public. Este filosof, nu istoric sa ne povesteasca el de „conspiratii” .De asta prinde PSD la voi,credeti usor imbarligaturi. Cum se face ca doar aici se simte asa o panica printre voi? Sunteti ceea ce a dorit Marga,niste curci fricoase care la orice zgomot sau zvon, va apucati de croncanit si va dositi sub caruta.

  24. Trump Ce glumet esti. Il dai de gol pe Marga ca e pesedist, hi hi hi .

  25. @darius:eu nu am dat in vileag numele tau Cristina!Ciumas sa fiu

  26. Vad cum toți inginerii din deal și din vale ies cu fasolea la vânzare în sprijinul turnatorilor la securitate deghizați în mari filozofi și calcă cu bocancii bolșevici opțiunile progresiste. Nu numai eu am fani, vedeți ca nu sunt singur și nu suportați gândirea avansata a celor care postează cu argumente și bine documentat. Rușine ciuma roșie.

  27. Cel mai mare si mai bun presedinte pe care l-au avut pana azi Romania,ramane acest Iohannis,modest profesor de liceu,fara titluri sforaitoare,doctorate copy-paste sau carti filozofale ..ca PNL este,in oglinda,PSD ,este o alta poveste,e materialul clientului…Asta e Romania,cine are pretentii,sa emigreze!
    Degeaba auzim acum,ca pământeani,muzica sirenelor,nu conving!

  28. Nu meriti sa-ti rapuns la ineptiile tale. Doar atat,ai o tocana in capul tau. Esti in conflict cu tine insuti .Daca nu iesi din cercul tau vicios, vei imbatrani mai repede. Nici tu dar nici altii nu sunteti multumiti de voi, dar va meritati soarta. Credeti in povesti si inchipuirile lui Nistorescu, Marga si Severin. Nu stau la spart seminte cu tine. Unii din voi sunteti atat de inapoiati in a gandi incat ma mir cum de va rabda pamantul. Sunteti intr-un permanent razboi cu cei care vor altceva decat vreti voi. Inapoi nu se mai poate tovarasi. Doar inainte .Nu exista nici o colonie ,e doar in capul vostru sec .Prost v-a invatat Cotidianul. Nu va dati seama ca vestul ne-a scos mereu din rahat? Nu estul comunist. Fraieri mai sunteti, dar fraieri. Nu aveti decat sa stati in cloaca voastra

  29. JARDAN DURAIS, alias DARIUS GRĂDINARU,
    CHARLIE-CLOVNUL-Cap Pătrat-Antisemitul,
    ZMEUL-Manechin la Fabrica de Prezervative-USR,
    MIROIU-Gherțoiu, Tică-Păsărică,
    RAMMSTEIN-Frankenstein,
    WASP-Viespoiul Fără Ac,
    sunt Derbedei-marxiști de Ev Nou, rasiști-oligofreoni-sulemeniți-LGBT, vectori de opinie userist-extremiști.
    Pe Analfabeții Funcționali de mai sus, îi enervează avalanșa de adevăruri ce se pot lesne transforma într-o Carte Albă a trădării de țară sub Oblăduirea și Înaltul Patronaj al Președintelui Iohannis.
    Dacă am fi avut opoziție, Iohannis ar fi trebuit să meargă la judecata poporului, la un referendum de demitere simultan cu parlamentarele.
    Cu siguranță, ar fi dat lumea năvală să-i ”aprecieze” derapajele constituționale și purtarea de torționar al poporului român.
    Câtă vreme Câțu face împrumuturi imense și nu dă nimănui socoteală, este reală ipoteza unei destrămări a statului român, ce pare neguvernabil de Melcul-Suplimentar-cu Șase Case.
    Iohannis ar trebui să se teamă de un USR care, călare pe valul Biden-Soros, va călca pe cap partidul prezidențial la parlamentare, dar încă mai mult, Iohannis trebuie să se teamă de mult prea răbdătorul popor român.

  30. Jardan, nepot al lui Goebbels, este mai bună ciuma neagră? Ciuma galbenă?
    Orice ciumă este doar ciumă. Așa că nu sperii pe nimeni. Unde-i gândirea matale „avansată” când nu am văzut nici o sclipire, nici o idee la mata, decât pastișe proaste din cărți cunoscute și atacuri pe care le poate face și badea Ion. Numai că el are simțul sănătos. Mai bine v-ați vedea de viața voastră de slugi, până vă mai ține stăpânirea. Acum, cu schimbarea din America, de la abuz la minte sănătoasă, s-ar putea să vă fugă pământul de sub picioare.

  31. Mă zmeu de cârpă, ți-au dat vreo atenție vreodată Nistorescu, Marga, Severin? Vrei, tu purice, să te tragi de brăcinar! Cu micuța ta cultură de mahala o iei pe arătură – unde est, unde alte bazaconii din căpuțul tău vădit nedus destul la școală?
    Păi tu nu vei ajunge niciodată să faci pentru alipirea României la Vest cât au făcut Nistorescu, Marga, Severin. Sunt fapte, probe, documente internaționale, încît noroc că nu decid purecii ca tine. Noroc că mai sunt oameni ca cei trei și mulți alții care pot discuta chestiunile grele. Căci profitori mărunți ca tine este plin în pod.
    Eu sunt creștin și vreau să te ajut. Așa că citește, totuși, ce se scrie în articol:<>. Eu sper că te regăsești și dumirești.

  32. Comunismul a trecut si el prin etapa de teorie a conspiratiei, asta pana cand s-a impus pentru termen lung asupra unei importante parti a populatiei si pe o suprafata imensa. Deci camd vorbim de teorii ale conspiratiei sa le nu respingem apriori, ci sa ne gandim ca nu iese fum fara foc. Paza buna trece primejdia rea, graieste un proverb cules din intelepciunea populara.

  33. Dacă avansații sunt ca voi Jardan, Zmeu, Miroi și gașca de răzleți pe miriște, atunci într-adevăr Congo trebuie considerat. Unde avansat cânt voi lipiți afișe ale sri-usr-pnl! Unde avansat când nu ați putut exprima o idee, una mititică? Unde avansat când ce spuneți voi s-a spus de către trupeți stradali de mult, începând cu Adolf? Unde avansați când de fapt cereți și voi plăcintă, când șefii voștri fură? Unde avansat când igoranța voastră strălucește mai abitir decât diamantul?

  34. Daca domn Profesor nu baga din nou diversiunea sa filosofica cu ‘prostologia’, textele sale chinuite nu au nici un haz.

  35. A aparut RENE prostul Romaniei! Mai fraierica nu-ti place sa postezi ca fraierul, pupincuristul sau sclavul? Lasa profesorii si inginerii ca-i faci de ras!

  36. Nu e nici o problema ca reprezentantul public nu jura pe Biblie. Toate institutiile europeene isi iau inspiratia din crestinism (si el cu influentele sale macar la nivel ritualic daca nu si mai mult – Grecia, Persia, etc.); nu trebuie sa fii extrem de cult (dimpotriva!) sa sesizezi acest lucru, dar trebuie sa fii expus multiculturalismului ca sa intelegi cui apartii si sa te poti recunoaste in sistemul in care traiesti (dincolo de artefacte).
    Revenind la juramantul pe Biblie – e poate un fel de a semnala separarea puterilor in stat!

    Si da, Ratzinger are dreptate. Nu trebuie sa crezi in dumnezeu ci sa te comporti ca si cum ar exista. Ce inseamna asta, e o alta poveste!

    De ce nu au romanii (si nu numai ei) solutii proprii? Parerea mea e ca le lipseste matritza, sau ceea ce anglo-saxonii numesc blue-print.

  37. @Simona; bai secatura pupinkurista cu nasul in tuhasul Turnatorului,in locul UBB l-as fi exmatriculat pe Marga de acum 30 de ani!Batranul comuist nu are a cauta printre oameni..daca ar fi fost o reala Revolutie unul ca „Horia” sau ca „Felix” erau acum imigranti ilegali la granita Mexicului cu SUA..

  38. Pot sa te intreb si eu cine sunt sefii tai? Ca altceva nu pot sa te intreb pentru ca in mesaj este un ghiveci fara inteles, tipic unui pesedist batut in cap.

  39. „Asistent P”, pe la care „Ambasador” mai pupi clantzele? De ce nu vii la noi sa ne spui din nou acum cand au postat doar 37 de comentatori ce mi-ai spus doar mie ieri, la postarea numarul 160 a pseudoanalizei din 31 octombrie cand nimeni nu mai citea, ca Generalul a facut parte din grupurile terorist-destabilizatoare care cu Dacii si convoaie de „Lada” au peregrinat pe strazile municipiilor Timisoara, Sibiu, Brasov si Cluj, unii deschizand focul din mers cand paraseau zonele
    unde facand pe pietonii aruncau cu pietre si Molotovuri in vitrine si masini parcate, ca sa se filmeze pt cominternistii
    legendati in Occident ca „masele populare” au pornit la LUPTA CEA MARE? Orice comentati, numai esentele fenomenelor si evenimentelor politice pe care le ocoleste Gralul nu aveti taria si cultura sa le abordati.

  40. Doamna Doina, va admir, așa gândește orice persoana cu gândire avansată. Felicitări.

  41. Nu cred ca UBB mai scapa vreodata,nu de Marga,ca e kaput,dar de gaska lui implantata acolo

  42. @Tiberiu:Scuze,ce a facut ” cu alipirea României la Vest cât au făcut Nistorescu”!Cred ca esti dus cu capra,baiete,ce are in-sula cu prefectura?
    Chiar il bagi pe Nistorescu printre doi minoritari masoni,asa de un pamplezir?Rusinica..

  43. Ce este, băieți de mingi userist-marxiști-extremiști, vă strică rene fengshuiul?
    Ați citit articolul dlui Marga și nimic-nimic de comentat?
    Nu poate omul să comenteze un articol, că apar derbedeii din USR, conduși de Darius Grădinaru, adică Jardan Durais și aruncă dejecții?
    Este articolul prea dens în informații, iar voi sunteți analfabeți funcționali?
    Nu vă convine ce scrie rene?
    Plecați din țară, pramatiilor, mutați-vă în peșteri și corciți-vă la comun cu lesbienele și gay de mare viitor din partidul vostru antinațional!
    Aveți plăcerea sadică să vă exhibați sufletul schimonosit de ură pentru cei cu alte opinii, decât cele dispuse vouă prin ordin de zi?
    La ce garderobă v-ați lăsat religia, cei șapte ani de acasă, empatia pentru necăjiții acesței țări?
    Dictatura instituită PAS cu PAS de Iohannis, vă va pune în lanțuri și nu aveți scăpare, pentru că trădătorii de țară vor conduce după principiul dominoulu și nici dracu nu va mai auzi de voi, veți fi extirpați ca o măsea stricată, când va cădea prima piesă.
    Sunteți zerouri după virgulă și nimic după voi…
    Sunteți niște gioarse-hand-made de care Sistemul se va debarasa, pentru că valoarea voastră de inventar e zero, avortoni part-time ca voi se găsesc prin boscheți, câtă frunză și iarbă.
    Faceți paradă de apartenența la usereul marxist progresist-globalist?
    Credeți că limbricii vor avea pâinea și cuțitul?
    O să vă ghiorăie burta după fărâmiturile aruncate în scârbă de șefii de partid, care au totul de câștigat și nimic de pierdut.
    Știu, nu vreți să fiți îngropați cu preot, dar nici de salve de tun nu veți avea parte, poate cel mult, veți primi șuturi în fundul mare și gras-de sex indefinit…

  44. România este o colonie şi o democrație eşuată. Un om care îngenunchează necondiționat în fața unei icoane, unei poveşti sau unei idei este blestemat să fie sclav toată viața lui. Credința în d-zeu nu este o calitate a ființei umane așa cum spune d-nul Marga, este o slăbiciune. Credința în d-zeu crează iresponsabilitate sau frica de răspundere deoarece eşecurile sau realizările oamenilor sunt subestimate de credincioşi, de obicei credincioşii le aruncă în cârca lui d-zeu, o ființă mitologică şi atemporală. De aceea societatatea românească este săracă şi sclavagistă. Românii sunt învațați de religia creştină ortodoxă că e bine să fie săraci(spiritual) şi sclavi pt că vor fi răsplătiți într-o viață viitoare unde îl vor apuca de-un picior pe d-zeu se pare la propriu pt că în timpul vieții creştinii în frunte cu patriarhii şi papii îl apucă doar la figurat. Creştinismul este un dezastru total dpv etic şi moral. Poporul român este la fel de religios şi plin de superstiții cum sunt şi popoarele africane, popoare uşor de îngenuncheat, de cucerit şi furate de resurse.

  45. Imi creste inima cand vad agitatia creata de analizele dl-ui profesor. E deranj mare in sistem cand scrie dl. Marga. Ne bucuram ca acest ziar da voie tuturor sa isi spuna opinile. Cu cat e mai beștelit un autor, cu atat realizezi ca a atins cu analiza sa in cele mai dureroase locuri. Practic dl.Marga practica un fel de ballbusting cu ăștia de ne conduc. Desigur, ce se intampla e incorect, dl.Marga are argumente , „prostocratii” doar interjectii.

  46. Nu puteți deloc să vă ridicați la lumina zilei – jardani, zmei, doine – și să dobândiți demnitate! Tot rozătoare pe la subsol, mai prindeți și voi ce vă livrează scârbiți alții. Mai și semnați în locul altora, dar nici travestiul nu vă scoate din condiția de rozătoare la subteran. Cum au spus și alții, nu ați putut pune o mică idee în locul analizei impecabile a domnului Marga, dar dați de zor cu rosul.
    Îl mai puneți și pe unul care se dă rene să discute ubb. Realitatea este că UBB trăiește și azi din realizările domnului Marga, care a plecat de țară în 2012. Nimic esențial nu a fost schimbat. Doar corupția este mai mare, cum o spune dânsul recent în volumul Viitorul universității, și declinul. Așa că aiasta-i chestiunea, rozătoarelor!

  47. Tiberiule! Tu esti pe aici pe post de balegar, ca sa isi creasca rosiile, ceapa,usturoiul, pesedistii… Auzi tu! Adrian Severin exemplu!!!! Tiberiule! Vreau sa am acces la foaia ta matricola si sa o public sa o vada o tara intreaga! Cred ca esti monument de prostie mosule! Mate, romana, chimie ai fost prostul clasei… Si ca tine mai sunt cinspe milioane de incuiati! V-a furajat Oprisan 30 de ani ca pe porci! El milionar in euro, voi minim pe economie! Prostovanilor…..

  48. rene! Il ataci pe Wasp, zmeul, Jardan, etc…Vezi femeie ca a fost sambata mortilor… Ai facut curatenie in casa? Sau au facut mucegai, patrunjel de toamna, vasele nespalate la chiuveta! Rene! Du-te fă femeie si pune muraturi de toamna, politica este grea pentru tine! La munca cu tine fă…….

  49. Tiberiu Ce vorbesti tu acolo? Cand unul ca Marga si Nistorescu rostogolesc aici tampenii este normal sa ma iau de ei .Dreptul la opinie .Inca un lucru, stiu ca pe vremuri, sefii de colhozuri trenuiau pupati in fund ca erau considerati cineva. Mi-e sila de tipologia asta de oameni care se ploconesc .Care au tupeul sa-ti vorbeasca artagos daca atragi atentia ca cei pe care-i lauda spun tampenii. Marga si Nistorescu tie iti fac rau, nu mie. Tie . Esti incuiat la minte si nu poti vedea mai departe decat iti ofera ei orizontul limitat.O discutie se poarta pe principii, suntem toti oameni,functia si titlul nu te ridica cu nimic mai presus decat mine. Ai inteles? Om este acela care stie sa vorbeasca atat cu paznicul de la poarta cat si cu ai lui colegi. Iar Marga, pentru a fi apreciat de ceilalti, trebuie sa-si castige respectul. Nu mi-l impui tu .Invata sa fii demn tovarase. Te sfatuiesc sa iesi din capcanele Marga si Nistorescu si sa vii in prezent si in realitate. Dar daca Marga iti vorbeste metaforic iar tu iei totul mot a mot ?

  50. Mai rar asa disperare. Stati linistiti , putini citesc ai inteleg analizele dl-ui Marga. Ma bucur ca reactiile bugetarilor postaci sunt virulente. Analiza asta, comunicatul patriarhiei, a creat panica in sistem, si bineinteles, cu diplome obtinute pe fals, raspunsul e unul pe masura: Ba pe-a măti!!!

  51. Romanii isi fac rau cu mana lor, prin ceea ce fac si prin ceea ce nu fac. Dascalul clujean – lectura mea preferata – are in palmares insa doua esecuri, cea de efemer presedinte a partidului lui Maniu-Coposu, asa cum l-a preluat de la gasca lui Diaconescu si implicit inamolirea in mlastina damboviteana in cariera ministeriala, incat raman la textul unui intelectual de tinuta, remarcabil pentru ferventa corelare cu filosofia idaelist subiectiva pe intelesul unora…chiar daca in el Romania a pierdut sansa unui Havel transilvanean, la Bucuresti. Asta e !

  52. O analiză foarte bună care din păcate doar constată şi rememorează diferite întâmplări de după păcăleala din 89, istoricul unei decăderi masive a unei Ţări, cândva bogată şi demnă, azi în 30 de ani ajunsă pe marginea prăpastiei, pierzând în aceşti ani mai mult decât în cele două războaie mondiale, dacă facem abstracţie de teritorii, care nu sunt cedate legal, dar sunt înstrăinate pe bucăţi .
    Suntem singura ţară care după ce ne-am vândut copii şi „creierele”, ne vindem într-o veselie tâmpă nu doar bogăţiile ci şi pământul, ceva ce nu mai face nimeni în această uniune decisă să ne termine ca stat independent.
    Da, astea le ştim, e bine că ni se aduc aminte, dar vorba unui sifilitic celebru : Ce-i de făcut ?!
    Răspunsul se coace acum acolo unde a început cel mai frumos vis al omenirii cu vreo două secole şi ceva în urmă, aşa că nu dăm noi soluţii deşi multe sunt şi la mintea cocoşului , unele care se impuneau de mult : Suspendarea unor trădători de neam şi ţară ajunşi în fruntea Ţării : Cum se face că la fel ca toţi ambasadorii SUA în România sunt de-un neam, aleşi după altceva decât sprânceană, la fel şi preşedinţii RO au toţi câte o genă alogenă din ce în ce mai dominantă ?!
    De intenţiile lui Soroş , nu numai în România se ştie de mult .
    SUA, Italia, Rusia, Ungaria, Franţa, Anglia, Frecia, TurciaSlovacia, chiar şi Israel i-au dat cu flit, noi cu indiferenţă tâmpă.
    P.S.
    Cineva spunea că nu pupatul moaştelor de care se face atâta caz, vindecă oamenii, ci venerarea lor, mai bine zis a celor care au fost ce-au fost, mai bine zis a vieţii şi faptelor lor !
    Dar unii-şi fac moaşte din unii ca Soroş cît este încă în viaţă şi-l pupă în coor….

  53. @ Doina aka Ana Pauker. @ Jardain aka Emil Bobu a lui Johannis, Charlie aka Silviu Brucan( cand komminternist-trotzkist, cand „democrat” de-al lui Soros)….in piata publica baieti, ca va venit vremea…..Biden e eroul vostru si Pol Pot scrie pe viitorul natiunii!

  54. O analiza lucida a liberalismului contemporan pe care o recomand cu speranta ca tineti la lecturi putin mai intinse si poate contrare ideilor personale.
    https://scheerpost.com/2020/11/05/chris-hedges-american-requiem/
    Scrisa de unul dintre putinii jurnalisti importanti, curajosi, eruditi (este, printre altele, licentiat si in teologie, multilingv) cu vasta experienta de teren, si „cu opera” (ca sa folosesc un cliseu drag unei atari comunitati intelectuale romanesti), inca in viata — Chris Hedges.
    Fie ca impartasiti or nu filosofia sa politica, analizele sale sunt de referinta gratie orizontului sau intelectual si experientei reale intinse si variate.
    Si fiindca a venit vorba de jurnalisti de mare clasa, din ce in ce mai rari, o spun cu profund regret, in aceasta saptamana ne-a parasit mult prea devreme unul dintre cei mai buni, Robert Fisk! Merita cateva cuvinte in memoriam… Poate dl Marchievici aude.

  55. 1. Nu putem sa ne uitam doar la noi in batatura deoarece Romania nu isi mai conduce destinul din 1990.

    2. Pluralismul din SUA e un oligopol politic intre 2 tabere, care doar la suprafata sunt antagonice. In plus, alegerile legislative acolo decid si presedintele si congresul, deci conform oricarei masuratori, trage in jos nivelul democratiei. Principiul separarii puterilor in stat nu exista, congresul decide curtea suprema, congresul poate bloca orice decizie a presedintelui, toate fiind decise dintr-o singura runda de alegeri.

    3. Mass-media, considerata in general a 4-a putere in stat e codependenta de politic, un zvon putand influenta masiv votul pe de-o parte, iar finantarea si coalizarea contra unui candidat, pe de alta parte, ceea ce e cazul in Romania si SUA deopotriva.

  56. @aristo:esti deriata rau,papusha mica si frageda,mai ai muuuulte de invatat,dar mai intai,tratament adecvat
    @Humor: vai de arca ta,de cand te stiu ai ramas un milog cu blogul tau,tot din pensia parintilor traiesti,trantore..

  57. Schimbarea din America acestor zile, cum spune dânsul, de la politica divizării națiunii cu mijloace brutale, la politica integrării capacităților ei, îl confirmă mai mult și mai repede decât se aștepta,pe domnul profesor Andrei Marga. Dânsul a avut dreptate în ceea ce a spus și scris. L-am urmărit în Cotidianul și în cărți ale sale. Aici, în Cotidianul, observ că sunt înregistrate electronic vreo patru sute de articole. Andrei Marga are o operă, deja.
    Dânsul a avut dreptate când a spus că sub ignoranța și abuzurile lui Băsescu România derapează de la Constituție și democrație și intră în crize. A avut dreptate când a acuzat că Johannis a luat în mână aparatul Securității (sau poate acesta l-a creat pe sibian!) și justiției controlate și a continuat opera de distrugere a constituționalismului și democrației create și în România. A avut dredptate cand a observat că s-a instalat un regim prostocratic. A avut dreptate când a spus că acum se atacă pluralismul. A avut dreptate când a făcut comparația cu anii treizeci. Are dreptate când spune că restabilirea Constituției și a democrației este pasul de început al revenirii României. Are dreptate când acuză deraparea de la democrația curată la care s-a aspirat la Alba Iulia în 1918.
    Un gânditor adevărat este confirmat de istorie.

  58. RENE=PROFESORII POSTACI=INGINERII POSTACI=UN SOBOLAN ROSU EXPIRAT! O PERSOANA MAI SCARBOASA CA TINE NU EXISTA IN ROMANIA!VAI DE CEL CE-TI ESTE ALATURI IN VIATA, CRED CA ESTE CU PSIHICUL LA PAMANT.

  59. Domnule Jardan ce ați scris Dumneavoastră, dați-mi o carte, un articol, ceva, să citesc și eu! Pentru mine nu contează cine era mama Dvs., cine era tata, pentru mine contează cât de ancorat sunteți spațiului carpato-danubiano-pontic și devotat oamenilor săi, adică „draci români”, pardon „dragi”, atât ! Dacă îi iubiți (cu toate însușirile lorși defectele lor) , nu cum îi iubește nazistul națiunii ce-i vrea pieriți, să le ia toate casele, asta cotează !

  60. @Friedrich: te pricepi la epitafuri!Lucrezi in profil?Coroane tot tu confectionezi?Ca vine Craciunul
    Cateva idei:
    „Prea iute, prea de timpuriu
    Ai mers pe drumul de tăcere,
    Pentru cei dragi eşti veşnic viu
    Iubirea creşte din durere”

    sau,merge ca focul:

    Ca o floare ce se trece
    Este omul pe pământ,
    Astăzi cântă şi petrece,
    Mâine zace în mormânt.

    Adevaruri general valabile

  61. @Opincarule: te costa fix 2000 de euro sa iti tiparesti o carte in cca 300 de exemplare,chiar scrisa de studentii tai si doar semnata de tine!:))Daca nu ai banii,imprumuta la banca,pentru ca orice editura falimentara te serveste,iar cand controlezi UBB e si mai usor..
    Ma sterg undeva cu „opera”

  62. Friedrich are dreptate – gânditorul a fost confirmat. Profesorul Andrei Marga a arătat cu consecvență și profunzime că cei care decid în România nu fac față și s-au rătăcit. Că schimbarea din Statele Unite este pe o direcție de care cei care decid la noi habar nu au avut și nici nu au. Securismul, prostocrația, anticonstituționalismul este cazul să fie oprite și la București sau Sibiu. Nu cu jardanii și alți impostori caraghioși se rezolvă ceva în țara noastră. Nu cu murdării, bârfe și atacuri din subteranele murdare se rezolvă ceva pentru oameni. Minți clare, cultivate și respșonsabile trebuie urmate, nu epave ale simțirii și gândirii.

  63. Pt mine nu prea contraza partidele politice, ci starea poporului nostru! Poate ar fi fost frumos dk aceste partide care au fost impreuna sau pe rand la putere si cu cele ce vor la putere sa faca ceva concrect pt popor, nu sa se certe urat, aruncand galeti de laturi unii asupra altora, plus pisica moarta! Niciun partid nu si-a respectat promisiunile electorale, deci nu sunt credibile pt romani, care sunt la limita existentei lor! In plus partidele nu respecta legile pe care ei le-au votat, si nu patesc nimic, doar nr rad in fata ca Dragnea, sau ne face semnul cu degetul la ambele maini ca Iordache, sau nu -si dau demisia dupa de au calcat legile pt care noi suntem amendati sau inchisi dk le incalcam!

  64. In Germania( sau in alte tari) cred ca si acolo sunt corupti in partide, dar totusi cetateanul poate trai decent si platit corect pt munca lui, copiii au alocatii de 300 de euro, scoli dotate modern, nu cu wc infect in curte, nu se pune problema ca vreun copil sa adoarma flamand sau sa nu aiba ghiozdan sau pantofi pt a merge la scoala! Spitalele sunt moderne si medicii te trateaza corect, fara spaga, nu vezi ca la noi medici care isi lasa profesia pt a candida la parlamentare. Concluia ar fi ca dk fura acolo coruptii, nu fura nici de la copii, nici de la batrani nici de la sanatate si buna starea poporului! Noi suntem mai prosti dk ne lasam furati si apoi ii votam sa fure in continuare!

  65. Jan Duru, baiat mare ramas infantil, sa nu uiti zilele acestea, sa nu uiti dispretul pe care-l arunci atat de usor. Dupa cum se vede, lumea se transforma accelerat, zilele bune de ieri si de astazi vor intra intr-un vartej distrugator. Atunci iti vei mai dori sa ai momente de liniste, de reculegere, sa vezi oameni piosi dar nu vei mai putea sa te vezi nici pe tine. Jignesti si te bucuri prosteste.

  66. „aristo”, vad ca in postura de clona securista de „stanga” te simti minunat, jubilezi chiar, dar faptul iti este fatal,
    te deconspiri ca un incepator neintzarcat ce esti in ale mistificarilor scarnaviilor din Padure… De data asta cele trei litere alaturate „aka” pe care Mamica ta de pe Centura le-a inaugurat cand nu erai inca in faza de clonare…Habar nu aveati ci erau monstrii enumerati pana sa va prezint eu fisele lor din Comintern!!! De exemplu FOSTA EVREICA Pauker casatorita cu seful Garzii lui Stalin, Karl Pauker, zis „Marcel”, ca sa nu reamintesc prestatiile ei din Spania, iar in Romania readucerea sefilor Legiunii in randurile Partidului. Apropo, a fost primul ministru de externe bolsevic sef al AGENTURILOR DIN STRAINATATE confosm traditiei marxist/bolsevice/naziste. Observ ca nicio clona seku de „stanga” nu are curaj sa abordeze dezvaluirile sfertodoctului „Asistent P” despre prestatiile teroriste ale actualului Gral din timpul Loviturii de Stat-Comintern din decembrie 1989, „turist” la Timisoara, Sibiu, Brasov si Cluj…
    Ce nu poate fi contestat, nu incompetenta politrucilor a provocat tragedia Romaniei, ci executarea precisa a ordinelor
    conducerii Comintern atat a „competentilor, cat si a incompetentilor Partidului si Securitatii” LEGENDATI LA BUTOANE…
    Principiul l-am explicat repetat, un acoperit intr-o institutie e promovat ierarhic incrucisat(din mai multe directii)
    pana ajunge la varf, tragand la randul sau alti camarazi dupa sine pana cand institutia COLCAIE DE ACOPERITI SEKU, astfel
    ca orice derapaj apare la varf, institutia ramane sub control strict…

  67. Nu de poezii are nevoie Romania acum.
    Are nevoie de fabrici si uzine si piete de desfacere.
    Si atunci vom trai mai bine si vom scrie poezii.
    Din pacate altii vand in tara noastra si banul merge la ei.
    Un analist economic spunea aseara ca Romania are deficitul cel mai mare din Europa de 10 ori mai mare ca al Bulgariei Hungariei Poloniei …si asta pentru ca nu vindem marfa.

  68. Bă jardinică, vorbești prostii cum grăiești! Chiar și în sfânta zi de duminică, după alegerile din SUA! Care ar trebui să vă dea de gândit celor din subteranele cugetului și eticii! Începe curățenia!
    Lucrez la editură, dar știu că editurile îl caută pe profesorul Marga spre a-l publica. Nu știu vreuna în care să fi plătit. Dimpotrivă, dânsul este plătit.
    În rest, vrei să păcălești oamenii cu minciunile tale. Cum putea scrie un student sinteze de amploarea Argumentării (2010), Filosofiei lui Habermas (2006), Introducerii în filosofia contemporană (2012), Ordinii viitoare a lumii (2017), Societății nesigure (2016), Filosofi și teologi actuali (2019), După globalizare (2018)? Ca să amintesc doar cîteva. Pe drept spunea cineva – aici este o operă. Nu ești obligat să o citești, dar ea nu poate fi contestată.
    Cu micuța ta cultură de manele nu poți pricepe. Nu este acest pericol. Din păcate, pentru tine!

  69. Aoleu ce mai melanj de articol! Ce salata se mai face amestecand interesele externe, interesele oneroase ale politicienilor, religia, protocoalele sri-justitie, diverse ideologii etc. Si multi vad ca il apreciaza.

  70. Voi, comici triști, agățați pe jardiniera lui Mon Jardin, vă puneți fustele puse în cap să vadă tot poporul, micimea măreției globalist-fascizabilă a usereului peltic?
    Broboane de sudoare vă cuprind citind și nu înțelegeți chiar nimic-nimic?
    Chiar credeți că jigodismul vostru parazitar de comentatori-limbrici de nișă din haznaua voastră de partid, poate înșela măcar pe cineva, încât să creadă că rene, vreodată în viața lui, ar ataca pe cei care vă spun adevărul în față?
    Sunteți atât de nătărăi încât, insultându-mă, trimiteți cititorii la postările lui rene, care, evident, vor face diferența între postările lui rene și cele contrafăcute în ghena de gunoi globalist-marxistă din capul voastru.
    Vedeți, v-am intrat în creier și vi-l lustruiesc cu fiece postare, vă patinează gândul mereu înspre rene, rostogoliți himere, holograma unui viitor impredictibil chiar și pentru voi, inițiați-închipuiți în tainele prezentului.
    Priviți cum se rostogolește adevărul despre Jardan Durais, ce ar putea liniștit să-și posteze dejecțiile sub numele din acte, adică DARIUS GRĂDINARU: îl bănuiți de bună credință?
    Dacă rene este atacat uneori mai virulent decât Domnul Andrei Marga, este pentru că susține valori și simboluri naționale, în antiteză cu puitorii haosului useristo-marxist conduși de călăuze spâne spre dezintegrarea statului național.
    Evident, rene va continua să-i combată pe dușmanii țării sub numele de Jardan, Tică, Charlie, Wasp, Zmeu, ori de câte ori îi mănâncă nevoia să lovească în România.

  71. Apoi dk cineva scrie un articol cu niste chestii bune vizibil de toti, e luat in zeflemea ca e dintr-un partid care nu place unora! Consider ca nu e corect asta si de aia am ajuns noi ca popor la buza prapastiei: normal ar fi sa apreciem lucrurile bune indiferent de la ce partid vin, si dk sunt de folos pt popor sa le aplicam impreuna cei din partide diferite dar nu cu purere absoluta( atunci e dictatura), eu asa vad totusi utilitatea partidelor care lupta in primul rand pt bunastarea poporului, iesind in fata cu propuneri bune si permisibile! Vad ca multi de aici sunt antisemiti si asociaza evreii cu socialismul, comunismul si culmea, cu nazismul! Pai nazistii au exterminat evreii, cum poti debita asemenea absurditati?! Nu poti judeca un popor dupa natia unuia care a asuprit acel popor si alte popoare! In fiecare natie sunt oameni buni si rai, si aderarea la socialism, comunism sau nazism se face personal, nu la nivel total al unui popor! E adevarat ca unii fii de tortionari comunisti continua munca tatilor lor, dar asta nu inseamna ca toti care nu ne plac sunt securisti sau nazisti! Chiar dk in mare parte acesti fii au trait in huzur sfidand poporul, poate ca printe ei mai sunt si unii cu ceva constiinta, nu i-am intalnit inca, dar totusi nu am idei preconcepute de obarsia si mostenirea lasata de parintii politicienilor, care nici nu se sinchisesc ca unii copii adorm nemancati seara, sau ca batranii de abia traiesc din pensia lor mica sau ca tinerii muncesc din greu si tot nu realizeaza case, averi si masini ca un politician, care si-a cumparat diplomele si ajunsi la putere nu fac mai nimic pt popor

  72. Astfel Anisie nu stie ca un tv funcioneaza cu curent electric, ea se face de ras in fata elevilor care stiu mai multe ca ea! Totusi, nici ea nu si-a dat demisia cu bun simt, nici nu a fost demisa de catre guvern cum era normal, Iordache e recompensat cu un post pe viata si super platit, asta pt ca dispretuieate poporul aratandu-i semnul obscen cu amandoua mainile! Orban si Ciolacu nu respecta legea pe care noua ne-o impun! Velea de asemeni: el poate face nunta in stare de urgenta cand e interzis pt popor, fara masca si distantare, dar nu si-a dat demisia cu bun simt si nici nu a fost demis, cel care a facut accident, de asemeni e trecut sub tacere si inca in functie! Atunci cu ce e mai bun pnl decat psd? Apoi cati au votat-o pe Clotide in sect 1? Cei din aector spun suparati ca nu au votat-o, atunci cum de are atatea voturi?! Faceti intai bine poporului si apoi cereti-ne votul!

  73. S-a intrebat cineva, vreodata, daca, prin absurd, Klaunus Magnus Stupidus, ar citi ce scrie profesorul Marga, ar intelege ceva? Eu ma indoiesc! Acest individ, inalt ca fizic, dar ingust ca intelect/cultura, nu cred ca este capabil sa inteleaga, mai ales lucrurile logice! El „functioneaza” dupa scheme simple, „ei si noi/eu”, dupa lozinci, „sa dispara PSD”, dupa postulate desuete, „noi/eu avem dreptate, altii nu(PSD)”. Apropos, asta nici intonatia limbii romane, nu mai vorbesc de intelesul unor cuvinte, nu le detine! M-a uimit neamtul Fritz, care detine aproape bine,fluenta si intonatia romaneasca, desi a invatat limba romana tarziu! Poate el nu are tata ura impotriva unor romani, cum o are sasi, pseudonazi!

  74. Sigur ,da,te stergi undeva Alta e treaba cu opera lui sasu alogenEl este farul calauzitor al tau JIGODIE PARSIVA CE ESTI!

  75. Nicușor cam prostișor și prostofil! Nu este melanj, este realitatea complicată. Confunzi ce este complex cu melanjul și ignoranța ta cu înțelepciunea. La un Nicu merge, ca să ronțăie și el o scândurică, dar la oameni cu cap nu ține. Nu puteți nici cum digera adevărurile și vă perpeliți în prostii, nicușoare! Sper că te-a sunat jardinică! Să-i comunici că vrea să descurajaze citirea articolului, căci, deh!, e misiune, dar articolul este deja pe alte opt siteuri. Nu puteți împiedica oamenii să citească!

  76. @Core innamorato: ma intreb daca ai citit si articolul „Constipații? – Andrei Marga”?
    @Damian:azi esti de serviciu in locul lui Damaschin,care are liber;La voi e 12 cu 24…
    @Profesor de Iesi : totusi ganditorul de la Hamangia e mult mai valoros decat ganditorul tau

  77. @cardan zbyraius :totusi un limbaj decent,academic,este de dorit,suntem intr-un mausoleu filozofic!Maestrul vostru inca nu a suferit”arderea intre coloane”,e vioi ca ia vitamine si chiar cade pe ganduri cand nu zareste peisaje..
    @Niculina; cata soupherinta razbate din postarea ta !Memorabila e fraza „Nu puteți împiedica oamenii să citească”Cui te adresezi: Centrului Lingua Marga sau Plutonului de Argati Consensuali ai respectivului?

  78. Domnule Marga, poate ca intelectual esti pregatit corespunzator dar spiritual … . Isus nu a vorbit niciodata despre valoarea vietii materiale la care te referi si tu si preotii pentru care bunul material a depasit valoarea spirituala, ISUS a vorbit intotdeauna inclusiv lui „Pilat din Pont” despre valoarea spirituala”, despre spirit !!!. De ce intelectualitatea voastra nu-i instruieste pe romani „propria lor istorie” si despre cei care daca isi uita istoria, ea, nu-i va ierta iar la romani asta este la ordinea zilei. Despre regulie si principiile democratiei care astazi … nu au nici o valoare, ramanand dopar un sumplu „slogan” … democratie, sec !, minciuna si tradare, juraminte cu mana pe Biblie incalcate chiar de a doua zi, a „cui BIBLIE” ???. Cine si ce fel de oameni depun juraminte diabolice cu mana pe BIBLIE ???”, asta si altele cand ii invatati pe romani voi intelectualii si preotii ?, daca tot vreti sa-i invatati ceva. Chiar si in perioada zeitatilor, exsista valoarea spìrituala chiar daca sub alta forma, separata de cea materiala !.

  79. Jan Duru, in amor sau in namor, la subiect sau in afara subiectului. Draga, ai grija sa nu-ti epuizezi intelectul si asa firav!

  80. Nu este vorba de nici-o Ipoteza în circulație, atrăgătoare prin simplitatea ei, este că avem de a face cu conspirații ce vin din afară”,nu este o „ipoteza”ci o realitate pentru ca totul a devenit pe fata.Aceasta este realitatea si ceea ce parea o „conspiratie” a devenit realitate ,totul a fost facut „pas cu pas”,lumea,omenirea este incoltita,in pericol.Este ceea ce spune carinalul Carlo Maria Vengano in a doua scrisoare catre Trump,si ref.la prima scrisoare chiar autorul a semnalat-o intr-u alt articol.”Presedintele”nu vrea in mod „prostsc”sa concentreze puterea,”parlamentul,guvernul,justitia”ci este adeptul Plaanului si psubminează libertățile, instituțiile și democrația, atât cât s-au agonisit după 1989,Costitutia,in mod constient.Opozitia da,lipseste ,social democratia ,”profitându-se de dificultățile autoapărării în fața justiției aservite și a noii Securități,este acum sub asalt,lovita repetat”,cu „sefi”pusi chiar de „decidenti”!Politica interna a Ro o fac UE si SUA-UE prin MCV si toate politicile economice,sociale,culturale globalsite in Europa,Sua ca partener strategic:Ref din 2012 a fost decis de Philip Gordon ,CCR stabilind cvorumulde 51% si validand ref.in favoare slugii BAsescu Petrov.Cei votati vând și cumpără orice pentru a-și păstra pozițiile,pt.ca la varf se face asta nu globalistul „presedinte”a primit premiile Kalergi si Otto I?Nu el ,bancile,si rechinii s-au opus redeventelor? Forumul Economic Mondial (FEM) si Davos au pe teava Marea Resetare, Noua lume post-pandemică si dl.Marga nu ne spune nimci despre „filozofii”ei-Klaus Schwab, președintele executiv al Forumului Economic Mondial (FEM) – și de Thierry Malleret, directorul senior al Rețelei Globale de Risc al instituției respective-ce vor ei si ce este”ROmania actuala”!

  81. Jardanul-Găinaț de Parpanghel, capu la coloana a cincea sorosista din România, își îndesește cotcodacul cu aripile desfăcute pe grămada de gunoaie usereistice, plătit de PNL și Peeseedee, să compromită partidul globalist-marxist.
    Să-l pună în „genunche” pe Suplinitorul merkelian de Romania.
    Dumnezeu te vede Jardane, prin ceața puturoasă și mirosul de sconcs iohannist-jihadist…
    Oare tu, cel cu patru picioare, știi tu oare ce vrei de la viața asta?

  82. O noua clona a nefericitului „poet” ratat „rene”, „Damian”, ma baga si pe mine in seama, fapt care e explicabil, le produc frisoane acestor creaturi bolnave de marxism/bolsevism/nazism.Ei sar in sus de fericire manipulata ca Bideu ar fi castigat alegerile fraudate in defavoarea lui Trump, Bideu unde-si face nevoile Söros artizanul acestei isterii mondiale anti-Trump si eu care-l sustin pe Trump sunt catalogat „sörosist”. Neputinta acestor creaturi defecte e evidenta cititorilor normali!
    Ei nu realizeaza ca „jagardean” le e un camarad legendat pe „dreapta” care niciodata nu l-a numit General pe Idol, mereu limitandu-se la a-l cataloga stropitor la Secu!!! Trucul Securitatii demascat de mine cu fisele paralele ale agentilor de marca, aceea de „turnator” cu rol de acoperire in cazul ca un agent strain il vede intrand intr-un sediu sau locatie conspirativa…Nu ma deranja trecutul de lupta pentru Cauza a Gralului daca demonstra ca l-a ingropat definitiv si-si demonstreaza abjurarea prin pozitii transante anticomuniste! Putea fi manipulat in orb in decembrie 1989 cand a prestat
    in grupurile mobile destabilizatoare, dar imediat cu mintea „scormonitoare” cunoscuta trebuia sa se dezica de asasinii care l-au manipulat…

  83. O turmă de maidanezi pseudointelectuali, dați din cozi pentru că știți adunări și scăderi de clasa a treia. Dacă va dau o ecuație de liceu vă uitați că la stele. Nu am competitori printre voi.

  84. Diomede dragă, tare nedus la citit ești și tu! Nu vezi că tocmai despre urcarea la valori spirituale este vorba?
    Ia ocupă-te de vecinul tău Jardan, că nu-i dus nici la școală și nici la biserică! E dus, cum zic oamenii, doar la sri, usr, plus și pnl!
    Dacă tot veni vorba, jardane, băiețaș, vezi că te înneci cu vulgarități! O să-ți rămână una în gât și va fi greu de operat! Cu ce drept te iei de persoane, în loc să ai vreo idee, dacă tot te bagi la Comentarii? Nimeni nu are drept să atace pe cineva dacă cumva vrea să-i comenteze o părere. Nimeni nu are drept să folosescă vulgarități. O faci cu poftă, știu că ți-e nivelul, dar nivelul ăsta nu dă drepturi. Nici scuze.
    Într-adevăr, cum zicea Friedrich, cu ceea ce s-a petrecut în America se confirmă ce spune de multă vreme domnul Marga. Este cazul apărării democrației. Acum ar fi cazul să se tragă concluzii și din apelul lui Joe Biden: să revenim la credință! Da, o spun și eu în fața vulgarității și răutății – credința este salvatoare.

  85. Radu Humor Cat de ingust la minte sa fii ,incat sa crezi ca Soros este cauza tuturor relelor? Si cum se face ca sperietoarea Soros prinde numai la prostime si e folosita numai de politicieni slab pregatiti, atat intelectual cat si diplomatic. Soros acum este Țoccidentul decadentȚ .Pentru a tine masele in prostie trebuie sa se inventeze o scuza, sau un pericol si ca, doar ei,politicienii demagogi stiu sa-i apere pe prosti de ȚdusmanȚ Cauta-te la cap si la minte tovarase. Ori esti propagandist,ori prea prost .Cale de mijloc nu exista. Doar daca Soros e Dumnezeu si are atata putere si influienta. Atunci ai scapat si de prostie.

  86. USEREISTUL MELTEAN-COLDEAN Esti mandru ca ai scoala vietii? Ca educatia iti lipseste. De fapt citind aici, vezi o gloata de tembeli. Adevarul este ca are si Nistorescu partidul lui. Cotidianul si cotidienii aplaudaci. Marga e mentorul lor spiritual.

  87. Alo, domnu’ profesoru’ , lasa vrajeala si spune-ne CARE E SOLUTIA !
    Sau iti este frica ?
    Mai bine intreb-o pe prietena ta din tineretea rosie si revolutionara a amindurora, bolsevica merkel !!!
    Dar sa nu uiti sa ne zici si noua CARE E SOLUTIA !

  88. Ia te uită, Jardel-Grădinaru are liceul, zice că știe adunări…, compune scăderi, scrie culegeri în concubinaj intelectual cu Tică, Măscăriciul Charlie și Zmeul de pa tarlaua plină de zmei marxist-globaliști!
    Știe, mă, știe!
    L-a meditat olimbricul recuperator Neicușor Dan-Plicușor, soțul pe acte al Carmencitei-Mirabela-Grădinaru, pe care o putem lejer numi Mirabela Jardan, prilej cucare le urâm un mariaj îndestulat, cunoscătorii știu de ce…

  89. Zmeule, virus Influenza te-a coplesit. Un sfat prietenesc, citeste-i pe Nistorescu, Marga, Radu Humor, rene si ceilalti de calibrul lor si vei scapa de influentele proaste care te-au influentat prost.

  90. … parinte Damaschin, ai spus multe fara sa spui NIMIC, daca tie cugetul impacat, explica greselile facute de mine in textul comentariului … sau, tie placut un juramant cu mana pe Biblie, incalcat chiar de a fi „jurat” !!!, sau, fara nici un scrupul ulterior. Ai fost vreodata curios sa deschizi cartea democratiei si principiilor ei inainte de a apara „crema de spoiala murdara a actualei democratii ?.

  91. Ce treabă are Nicușor Dan cu voi repetenților ? Nicușor Dan e olimpic la matematica. Punct.

  92. Care Ramai tu cu ei. Fiecare cu valorile lui. Nu-ti mai explic ce inseamna asta in ansamblu. Dar voi, mereu va veti plange, mereu veti da vina pe altii. Mereu vedeti conspiratii la cei care gandesc mai avansat decat voi. Mereu Țtinerii sunt spalati pe creierȚ Sa-ti mai spun ca Nistorescu si Marga sunt cu caruta in noroi? Acolo au ramas,in mocirla. Dar se poate face filosofie si de acolo. Din nimic poti scoate teoria nimicului. Hai pa.

  93. Jan Duru, pana si pe Nicusor ar trebui sa-l deranjeze aceasta prezentare. „Este olimpic la matemtica” A fost olimpic la matematica in copilarie. Ce a facut de atunci? Eu am auzit de vreo 400 de procese… Vorbeai de rezolvarea unei ecuatii ca si cum ar fi maximum de cunostinte matematice. Pana si Tica te intrece in domeniu, el vorbind de radical din 7 fara sa precizeze ordinul. Cat de infantili sunteti! Viata pune probleme de morala, de integritate, de cinste, de devotament, de omenie, de patriotism… Acolo sa fiti olimpici!

  94. Băieți care mințiți cum trageți aer și vreți cu tot dinadinsul să păcăliți!
    Dacă e așa treaba, află, mă jardane, că Plicușor al tău o fi bun la matematică, dar în rest habar nu are. Adenauer nu avea decât liceul, dar avea habarul care trebuie. Criminalii de război de la Nurenberg aveau coeficient de inteligență foarte ridicat, dar au dus la dezastru. Așa că las-o moale cu pregătiții voștri. Sri are grijă de ei!
    Diomede, suflete slab, du-te și te cată undeva, să poți ieși din încîlceală. Te bagi unde nu pricepi, căci nici ce citești negru pe alb nu înțelegi.
    Folosiți, mă Vlad Țepeș cel laș, fără noimă culorile. Vezi că America a fost recent roșie electoral, dar a devenit albastră. Roșu este culoarea conservatorilor.
    Oricum, primitiv cap trebuie să ai dacă tu crezi că lovești ce scrie un autor dînd cu picioarele (cap nu prea ai, precum se vede!) la biografie. Oamenii au biografia pe care o au și este treaba fiecăruia!
    Voi nu aveți biografie, căci sunteți niște gloabe care aleargă pe arătură. Nici trăiri creștine, nici idei, nimic. Este clar că trebuie valoare ca să ajungi să ai biografie!

  95. Rene esti tare Editat, sau esti un travestit si ti se potrivesc amandoua. Ne bucuram ca cititorii iti citesc mesajele, numai asa isi dau seama ca esti un sobolan rosu jegarit care posteaza aberatii si de dezinformeaza voit precum ii cer jegurile de securisti si comunisti care inca sunt la putere. Pentru multi care gandesc Marga este un sacal al vremurilor de mult apuse reincarnat in mare democrat al vremurilor de azi. Rene sau Profesor de x y sau z, sau Inginer de x, y sau z, esti un zero ca om!

  96. @USEREISTUL MELTEAN-COLDEA: dUamna,totusi,putina civilizatie si educatiune,sunteti sotie de filozof,pana unde puteti merge cu injuriile?!
    @Parintele Da,-s Meschin: de la un „parinte”papistas ma astept la putina glagore crestineasca,dar chiar si in Sfanta zi de azi,dai dovada de imbecilitatea criticului,care nu aduce nimic nou, doar comenteaza scrierile altora ,exact ca maestrul tau Proletcultistul de la Cluj!”Torna,torna ,fratre „ca la atat s-a priceput,sa scrie „pe curat” Denunturi..

  97. Domnule Jardan Durais sunteți cel mai tare. Restul sunt dauna totala, sunt eclipsat de gândirea dumneavoastră. Felicitări.

  98. Vă pierdeți vremea cu speculații goale, loazelor. În loc să mergeți la serviciu cinstit, atacați personalități care vă depășeșsc, spre a servi pe cei care vă plătesc. Tristă meserie, tristă misiune! Nu ați putut clinti nimic din ce spune articolul Conspirații? dar o luați pe brazdă în sus și în jos ca într-o căldare din care vă sufocați cu prostii!
    Fiecare om are dreptul să fie solidar cu cine vrea. Un om matur este solidar cu idei mature, exprimate cultivat, cu probe, elegant. Domnul Marga face aceasta. Pe voi, loazelor, nu vă intereseză adevărul, ci misiunea voastră murdară și mintea voastră îngustă. Vedeți că în SUA s-a dat ton la schimbare. Nu de parașute ca voi este nevoie, ci de oameni responsabili și capabili să facă ceva pentru societate și națiune. Vine vremea ce vă termină în rolul murdar pe care-l aveți.

  99. „Daravela/manivela”, tu nu ai priceput ca cei mai vasnici pretorieni nu ma mai pomenesc cand ei ii mascaresc pe securicii
    legendati pe „dreapta”? Au inteles ca aduc critici pertinente Idolului lor.Faptul ca folosesti limbajul suburban „prozaic”
    al „poetului ratat” „rene” te tradeaza ca un nou alter ego al acestui robot defect. Repet, se milogea sa-l citesc si sa-mi
    exprim parerea, dar eu cu dogmaticii inraiti nu am cum sa comunic si in special cand se dau patrioti. Baracka Osama care l-a avut de-a…stanga pe Bideu a comis toate diversiunile cunoscute din ultimii ani, militare, de spionaj, ideologice NEO, atat marxiste, cat si nazist-apendice,a trimis ambasadori cominternisti in toate tarile fostului Lagar de Concentrare
    Comunist, a „paradit” institutiile statului si i-a betonat in fotolii pe tradatorii Romaniei Basoi si Yoha pt a desavarsi distrugerea tarii inceputa de cuplul asasin Ilici Iliesco-Genocid si Pedro Neulander Romanovici-Ibarruri-Mercader. Söros a continuat opera comuna cu Astalosh de rebotezare a Secu in fostele ei Directii, de creare de partide, ultima lui creatie
    fiind paridul tradatorilor infiati special pentru a fi recrutati si instruiti de front in strainatate de unde au fost repatriati in scopul de a PROSTI din nou poporul, de data asta cu inlocuirea politicienilor Secu cu agenti Comintern-UsR!
    Inducerea de „sperante false” e specialitatea Comintern, ca in 1996 si 2012! Ofiterii din politica, compromisi in ultimii 30 de ani, sa fie inlocuiti cu tineri ofiteri instruiti si legendati in Occident sa acumuleze experienta de front!

  100. Nulităților vesele, sunteți prolifici, ca orice minte scurtă și seacă, în adjective, în general vulgare, nedemne. V-ați întrebat dacă nu cumva vouă vi se potrivesc adjectivele? Cine este mai vulgar decît zmeu, jardan, doina oltului? Cine este mai incult decât echipa subterană? Cine este mai delator? V-ați întrebat dacă nu ar trebui cetit înainte de a vorbi despre un subiect?
    Măcar de ați pune la îndoială vreo susținere a articolului – nici vorbă, ar trebui cap, dar tocmai asta vă lipsește. Nimic din ce susțineți nu rezistă căci lipsește capul. Este singurul avantaj al situației în care discuția cu voi nici nu are rost: articolele rămân neatinse, adică și voi, care vreți să le atacați, nu le contraziceți și le împărtășiți. Aici, da, bravo!
    Oricine își dă seama, jardinică, că voi vreți să împiedicați citirea articolelor de către cetățeni. Calcul prost, căci articolele acestea, cum se vede ușor sunt preluate în medie de 10 publicații, cel puțin. Așa că murdăriile voastre vă rămân în brațe.

  101. @Jagardea duPenis
    Ha ha, se pare ca iti iei placute suedeze una dupa alta, si de la multi. Impreuna cu fiica-ta, krva Oltului. Esti din ce in ce mai nefolositor pentru SRI, de or sa-ti taie finantarea in curand. Si ce va face un junalist ratat de provincie ca tine? Schimba nick-ul? Tot idiot ramai, dar te poti alina cu gandul ca nu mai ai mult si o sa fii fericit perpetuu.
    @ Rene
    Bien fait. Lista de otrepe SRI-stice e bine compilata. Au primit instructiuni sa posteze numai in bloc, sunt si mai usor de recunoscut acum. Influenta lor se reduce vizibil, cred ca e o idee buna ca lista sa fie mentionata la orice articol la care indraznesc sa posteze ceva.

  102. Core Daca tu definesti patriotismul iti dau un premiu. Sa-l prezinti in actualitate. Sa ne spui ce a reprezentat el intr-o etapa istorica. Sa ne spui ce inseamnatate are cand e rostit de un infractor ca Dragnea. Patriotismul este in sufletul fiecaruie, nu se pune in frunte, daca intelegi. Poti avea un sentiment de patriotism si fata de satul tau natal. Asta nu inseamna ca daca iti asfalteaza satul si vin investitori ,acei investitori iti sunt dusmani. Sau nu inseamna ca daca in loc de wk in fundul curtii ai canalizare moderna inseamna ca-ti distrug modernistii satul. Termenul de patriotism este simbolic .Tovarasii comunisti l-au folosit in scopuri mizerabile, incat si azi unii nu inteleg sensul. Intre Marga si Nicusor Dan e o diferenta. Umul apartine trecutului,cu bubele lui. Care nu se potoleste in a scrie ineptii. Iar altul este al prezentului. Unii de aici traiesc in trecut. Le este frica de prezent pentru ca nu s-au adaptat si o dau cu nationalism, patriotism, ca Țstrainii si Soros, oculta si globalismulȚ …

  103. Romania este o colonie in care partidele care nu pot lua voturi in mod cinstit de la cetateni se bazeaza pe servicii, procurori, judecatori si ambasadori straini.

  104. Inginer Flavius Mergi pe drumul tau sa nu te ratacesti. Esti penibil .Vii cu ideea de a combate un discurs a la Marga, insa tu esti pe aratura. Sunt sigur ca nici nu intelegi ce tot spun aici in legatura cu Marga. Tu ai fixul tau si gata. Daca te-ai abatut de la ideile tale, te pierzi cu totul. Imi aminteste de Dragnea acest Marga, se inconjoara de limbisti sau de garduri sa poata vocifera in viea. Iar daca unul ii striga ca e mincinos sau ca este securist, apareti voi sa acoperiti galagios ceea ce deranjeaza. Cu cat il aplaudati mai mult, cu atat il coborati si mai jos.

  105. Profitați de faptul că nu vă ia în seamă nici un om normal, bă zmeu cârpos. Dragnea? Păi dacă ați fi făcut pentru această țară cât Dragnea erați eroi! Nu veți ajunge niciodată, după cât de săracă vă este mintea și simțirea, la genunchiul lui Dragnea. Acesta a făcut infrastructură, a mărit veniturile oamenilor, a pus chestiunea reformei justiției, scoaterii din viața românilor a statului paralel, a stăpînirii resurselor etc. L-au lovit angajatorii voștri, dar vine vremea dreptății. Voi, simple loaze de subteran, știți doar să mințiți, bârfiți, calomniați. Murdară specie!

  106. @Zmeul. De hartie. Igienica. Folosita.
    De Klaun IohAnus. La atat esti bun. Mai bine postezi, nu-i asa? in maghiara. La romani, zmeul si-o ia, invariabil, de la unul care se numeste F..t Frumos.

  107. Zmeule de hartie creponata faci ce faci si il pomenesti pe Dragnea ca e infractor ca e populist ca nustiu ce Afla ca spre deosebire de fiintele de teapa ta care aveti cerul gurii negru ,care va trageti din criminalii de la 1907 care nu v ati da in laturi din a va strange de gat proprii parinti ca sa le luati averea Cunosc 3 cazuri de ,,limberali ”care si au ucis fratii sau parintii pentru avere Sunteti o specie aparte :hoti ,mincinosi,sperjuri,si cu chipuri schilodite si urate de rautateAfla ca Dragnea a muncit de mic prin tot felul de locuri ,a invatat intretinandu se singur A crezut ca se pot schimba anumite lucruri si s a dat pe langa decidentii vremii pentru a putea reusi vreo schimbare in bine a acestei tari Dar cu cine ?Cu jigodia Coldea care nu dadea voie sa se construiasca sosele decat in zona Arad ,TimisoaraInvoca nustiu ce interese patriotarde pe care nici el nu le stia,cu o tata analfabeta Keovesi care de rea ce este isi tara pe la DNA pana si pe cei cu care se tavalea ,cu livia stanciu o babeta stramba si ea de atata rautate si care si a inchis prietena numai ca sa nu i dea o datorie de bani,cu portocala ,o alta jigodie de a voastra nebuna ,cu satana macovei si cu multe multe alte satani criminalo-limberale Fireati ai dracului de fiinte marsave si mincinoase Va bateti joc de tara asta Ati adus o in prapastie si vreti sa o si sugrumati SIKTIR JAVRE Va uram !

  108. @ando02,economist cu miros de peste,inginer de brice si carice,pentru tontii lui Horia Closca Turnatoru : Un prost nu poate fi contrazis. Nu vei accepta niciodată că nu ai dreptate cand nu ai argumente,cand creierul tau e cat nuca,injuraturile sunt savantlâcuri,daca si pe alea le mai tii minte!
    Ne pierdem timpul cu voi,vorba marelui Iorga :“Dacă ataci replica unui prost,rişti să te trezeşti cu prostul întreg în discuţie”.

  109. @Jagardea duPenis
    Te-am calcat pe capul ala cauciucat de jurnalist ratat? Te doare, nu-i asa? Sasai in toate directiile? Te-ai uitat repede pa postari anterioare? Sau „va-ti” uitat, ca sunteti un grup, impreuna cu ceilati troli, platiti de aceeasi firma de influenceri, platita si ea de SRI. Hai sa-ti dau o placuta suedeza in plus: cand esti porc si te basescu imprejur, sa nu te mire cand cineva iti baga ratul inapoi in noroi.

  110. DUPA INGINERI, PROFESORI SI DASCALI ACUM POSTEZI CU ANDO02 CA SA TE POTI SUSTINE SINGUR DACA NIMENI NU TE SUSTINE. ?????ESTI TARE NAIV SI SPALAT PE CREIER!

  111. Văd că, în loc de creier, ai ceva care deversează ceva rău mirositor, jardane! Nu ar fi cazul unui medic? Ia-l de mână și pe zmeu, că aveți același miros. De ieri te tot căznești să spui și tu ceva pe aici, la Comentarii, și nu reușești decât înjurături, dejecții, bruscări. Vezi că vă vor concedia Ludi Orban, Johannis, Dany Barna și Csolos. Doar n-o să plătească pe cineva penibil – prostofili confirmați, dar proști destul.

  112. Ia ceva in gura ca facu praf! Esti mai prost decat prevede legea! Tipic pesedistului pupincurit! Mars in canal sobolane!

  113. Nu există articol fără recital ! După Tică, acum Zmeul zboară din comentariu în comentariu, purtat de „vânturile” lui Soroş, acum completate şi de a lui Biden, dând replici tuturor celor care îndrăznesc să pară adversari ai celor ce-l plătesc !
    Mizerabilă viaţă, asemănătoare cu cea a bietelor exploatate sexual de către nişte peşti, tot aşa şi ăştia ( Tică, Zmeu, Wasp, Ramştein, ş.a, pe Charlie nu-l includ aici ) ) sunt scoşi la produs de nişte codoşi ideologici, în speranţa că pot face din rahat bici , din iohanus preşedinte al RO, din Soroş filantrop dezinteresat, sau din Bideu , altar chinovial !
    Ce se întâmplă în realitate , contrar aşteptărilor e tocmai invers : nu te poţi pişa contra vântului fără să-ţi umezeşti bombeurile, dar ăştia îşi umezesc şi buzele în speranţa de a deveni mai acizi în comentarii !
    În fine , reţeta lui Bivolaru n-a făcut bine nimănui, dar de aici, ca să ajungi la felul doi şi să mânânci rahat cu polonicul cum fac ăştia, după meniul internaţional pregătit de Soroş, reîncălzit de Augustin Prostul, păstrat la cald sub fustele Alinuţei pippidi, şi servit de omul cu şerveţelul pe-un braţ şi cu chitara în cealaltă, nu-i decât un pas şi încă unul şi tot aşa , până dai în p..ana mea toate pe una şi una la toţi, adică mUE !
    P.S.
    M-a amuzat cineva care l-a putut confunda pe prăpăditul ăsta de hârtie igienică folosită, cum bine spunea cineva care-l cunoaşte, cu un zmeu fioros care s-ar lupta cu F-t Frumos…
    Păi ăsta nu se luptă decât cu sărăcia ( de asta practică prostituţia pe centura mass media), cu românii şi uneori cu gramatica, în rest sperie doar ciorile când ia viteză la replici …

  114. Kakarot- spui ca noi romanii suntem saraci pt ca suntem religiosi?! Cum asa? BOR e plina de aur, uite ce mandrete de catedrala a mantuirii neamului a constuit cu milioane de euro! Religia imbogateste, e dovedit! Noi astia muritorii de rand care nu suntem religiosi in ortodoxie, suntem saraci pt ca am fost furati de catre politicieni! Deci dk vrem sa fim bogati avem 2 cai: 1/ sa ne facem credinciosi ortodocsi sau 2/ sa ne facem politicieni! Una din doua sau alminteri vom muri de foame!

  115. ando02 V-ati adunat ? Saracilor ! Saracie in capul vostru = saracie in buzunarele voastre. Prostie- saracie. Va inteleg de ce va plangeti aici ca Dragnea a fost un erou. Al cui erou? Al infractorilor ,al analfabetilor si al mediocrilor cu diploma. Nici rusii nu au nevoie de prosti ca voi. Ce sustineti voi? Mizerii,mocirla . Aveti un limbaj,culmea, la o analiza filosofica a lui Marga. Nici sa rad nu pot,starniti doar mila si sila.

  116. restart Stii expresia aia .Cu cine te asemeni te aduni. Daca pentru tine Dragnea,cel care si-a lasat sotia pentru o copila ti se pare familist traditionalist. Se dadea crestin. A muncit Dragnea cat 100 intr-un an sa stranga asemenea avere, nu? Tu iti faci niste calcule in capul tau. Asa, un calcul logic. Esti prea prost ,mult prea prost . Credeam ca esti naiv si iti acordat circumstante,dar nu. Esti prost nu pentru ca esti prost,ci pentru ca esti prost din convingeri.

  117. Jardane, spune drept, aveti indicatii sa-l bruiati pe profesorul Marga? Ipoteza pare verosimila intrucat voi atacati anumite puncte indiferent de subiect. Virulenta pe care o aveti, demonstreaza ca vreti ca vocea autorizata a profesorului Marga sa nu va incurce. Zilele trecute, a fost prezentata o prefata la o carte a profesorului in care era prezentata o opera impresionanta prin valoare si intindere. Ar fi fost imposibil sa nu ii respecti munca intelectuala de o viata. Intelectualii putini care se exprima public cu observatii pertinente va sperie? Voi va doriti partidul meu, guvernul meu, parlamentul meu, justitia mea acum si intelectualii mei? De fapt, ce va doriti voi?

  118. Zmeule nu esti roman.
    Habar nu ai cat munceste taranu roman. Se scoala dimineata la 4 si vine de la munca noaptea pe la ora 22. Nu mai comenta ca esti prosst.

  119. Dar tu ai indicatii sa-l pupi in dos pe Marga? Mars in canal sobolan rosu!

  120. Oooo, ce reactie! Clar l-am calcat pe unu pe cap si l-a durut rau sau cum ar spune Radu in povestea uliului si a porumbitei… Te-as intreba daca ai citat din Iorga, stii cum a murit Iorga? Sunteti bezmetici needucati si punct.

  121. @cuore innamorato: Opera batranului edecar este PAPETARIE fara valoare,proletcultism 100% ( proletkul’tovșcina)
    Si cu Marga si fara Marga lumea filozofilor este aceiasi!Nu va faceti iluzii,sa nu aveti deceptii!Doar pentru inventarea caloriferului s-a zbatut ca pestele pe mal,dar nici aici nu i-a mers!Sunteti vrednici de plans cu meseriile voastre de doi bani,fara plusvaloare!

  122. ZMEU STRAINU Ba nemernicule, tu aicitit ce am scris ? Da, muncesc, insa cei care au o anumita varsta. Dar mergi tu prin Oltenia sau Moldova sa vezi crasmele pline de dimineata. Eu ti-am zis ca tu traiesti intr-o lume paralela. Mentalitatea taranului a fost schimbata de comunism. S-au invatat sa fure, findca era din munca lor, iar comunistii luau toata recolta,ciurucurile le lasau lor. Hai sa nu ne mintim. Stiu ca ai in minte basmele comuniste cu taranii si muncitorii. Realitatea spune altceva. Taranul autentic niciodata nu a fost comunist. Asa ca nu-l amesteca in scrierile tale fara sens. Bateti campii din orice si la orice discutie. Traiti in statul paralel. Totul e paralel cu realitatea la voi. Si al naibii Marga va tine aici.

  123. ZMEU STRAINU Taranul de care zici tu ca se trezea la 4 si se culca la 22, cam exagerezi. Insa acel taran a disparut de mult. Dar azi munca este inlocuita de tehnologie si-i usureaza viata. Dar sa revenim, acel taran a trait prin anii duri ai comunismului. Se trezea la 4 sa-si faca si norma la CAP dar sa-si lucreze si palma de pamant din batatura. Ai asa o idee vaga,poate din auzite,dar le amesteci.

  124. Esti tare inapoiata mintal, nu intelegi ca acuzatiile aduse de tine ti se potrivesc 100% tie? Cine crezi ca se simte calcat pe cap de un pizdist batut in cap? Mars in canal sobolan rosu!

  125. Core, ai dreptate! Jardanii, zmeii și alte lighioane de prin acest subsol nu sunt decât niște sfertodocți, de care nici cultura nu sev lipește, plătiți să împiedice. Nici ei nu știu ce, dar se agită ca la ospiciu. Își fac uluzii, căci articolele domnului Marga oricum se preiau cvasiautomat de numeroase ziare. Niște bezmetici, care au fost scăpați din lesă, dar tot o caută.

  126. Jardane, te-am mai corectat fin. Se scrie cu un singur „n”, inamorata. In rest, ramane cum am spus, aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa vi se intample, veti retrai vremurile de dictatura.

  127. Deci cel care se exprima porcos nu este nici zmeul, nici jardan. Cin sa fie, cin sa fie? Oricum un las daca se teme si sa-si foloseasca nickul. Si ma bucur ca inca il doare capul.

  128. Se vede că minciuna este la tine în loc de oxigen, mă jardinică. Nu ai citit nimic, nici nu pricepi, și dacă ai citi, căci sub fruntea ta îngustă nu intră mai nimic, dar minți. Rușine? Nu are rost, căci nu știi ce e aia. Demnitate? Unde, la cine? Dar vezi mă băiete că nu ai mișcat un cuvânt din ce zice domnul Marga. Pesemne că ești de la început la capăt de acord cu ce spune. Nu este nevoie de gustul tău, dar este clar că nici un murdărici plătit ca tine nu a putut clinti ceva.
    Vezi că minciuna cu caloriferul nu ține: este o invenție săsească, a lui Meissner pe nume,pe la 1860, dacă nu mă înșel,iar domnul Marga a etalat-o. Nu se citește ce spun sașii despre istoria Transilvaniei, dar dpmnul profesor Marga citește și evocă.
    Ia cere să ți se traducă istoria Transilvaniei de Harald Zimmermann. Tu, ca atoateștiutor, căci la sri vă interesează orice, mai ales că l-ați luat și pe Johannis, nu se poate să nu afli. Așa că locotenent Jardan, dă-i bice!
    Noroc cu voi că domnul Marga nu vă bagă nicicum în seamă!

  129. @Corason:tu mai lipseai din Sf Maslu! Nu facem nimic”până nu cântă soprana grasă”Mai sunteti multi mai parazitii y paduchelnitele de la UBB?Chiar nu intelegeti ca Marga e TRECUT si KAPUT? Nici pensia nu isi merita,saraciilor comuiste!

  130. ????Core isi da dreptate singura! Vai cati dementi exista in lumea asta. Nu-i asa Core, Rene, profesori si ingineri? Esti una si aceiasi persoana, mesajele te tradeaza, pentru ca folosesti in toate mesajele cu nick-urile amintite mai sus. Mars la canal sobolan rosu!

  131. @Zmeul
    Ha, ha, cat de idiot poti fi. Evident sunt mult mai capabil financiar decat tine: eu nu trebuie sa postez contra cost, ca sa-mi rotunjez veniturile, asa cum face o lepra sri-stoida ca tine. Si deoarece ai o capacitate mintala de retardat, iti repet: la romani, zmeul si-o ia invariabil de la F..t Frumos. In gura.
    Tu reusesti chiar mai bine: o iei de la mai multi, si in mod repetat.

    Partea cu adevar interesanta, care v-a scapat atentiei, este ca va-ti „demascat” (cuvant care sigur va da fiori de placere, mai ales la cei mai batrani dintre voi, fosti activisti de partid pe vremea ailalta):
    – trolii SRI sunt de fapt vreo 6-7 , mentionati mai sus
    – actioneaza toti la comanda, dupa o noua strategie: ataca in grup, numai anumite articole, ca sa dea impresia de „greutate” in opinii. Evita, tot in grup, alte articole.
    – atacurile sunt numai pentru diversiune: inlocuirea logicii cu emotiile, evitarea discutarii subiectului. Mai ales cand concluziile sunt de tipul „România actuală – cu decidenți slab pregătiți, lipsiți de realizări, care vând orice și desfigurează democrația”. Sau constatari de tipul „Președintele” este în funcții de peste două decenii, cu rezultate mediocre, dar aruncă suficient și aiuritor vina pe alții.
    Si, mai ales, prepararea terenului pentru mascarada de alegeri din decembrie: sa nu cumva sa se dezvolte vreun curent de actiune cu interese nationaliste. PSD e subordonat acum SRI-STS, si un castig la alegeri nu ar shimba mai nimic, dar un vot masiv pro-PSD e de fapt un vot masiv anti-guvernare actuala si ar semnaliza ca „terenul nu e stabil”, ca mai trebuie facute niste „concesii”. Ar mai insemna de asemenea ca propaganda actuala pierde din eficacitate si ca din ce in ce mai multi realizeaza care sunt adevaratele entitati negative : SRI , STS si SPP.

  132. Il recunoaste cineva dupa stil pe the big pig sau este un new entry? Stilul abject fata de femei. Lasul care se ascunde de teama de a infrunta o femeie pentru ca ii este si lui rusine de el insusi…Omul este si limitat ca inteligenta pentru ca eu am exprimat o ipoteza, nu am acuzat sau ceea ce am spus eu se poate constitui intr-o acuzare? Cu alte cuvinte este adevarat ca cineva urmareste anihilarea vocii Dlui Marga?

  133. Corason Altceva mai stii ? Vorbind de cultura tu vorbesti ca un badaran. Pai ce exemplu imi dai mie, cel sfertodoct? Ha ha ha ha ha. Nu poti fi decat mediocru cu pretentii de carturar .

  134. Tica tu esti ?????! Intr-o zi de sarbatoare, ai visat numai sobolani rosii, sconcsule! Stii ce este un sconcs?

  135. D-le Profesor: Nu considerati ca noi majoritarii care vrem sa traim intr-o tara nornala, nu avem nici o vina sau prosteala cum ziceti d-voastra. D-voastra a-ti auzit de Legea Lustratiei, ca sa auzim si noi o analiza pertinenta? Putem intreba ca sa nu raminem prosti cum vre-ti, ce este Congresul SUA?, =un fel de MAN (marea adunare nationala) sau un fel de Kibutz precum PCR-ul nostru, care avea sarcina sa devenim Gubernie Ruseasca, nu un alt stat SUA ( nu este tirziu niciodata). Ce se poate spune de traditiile noastre Istorice, precum Regalitate? etc…Vad ca va rezuma-ti la ascutirea luptei de clasa, prezentind amalgamat ce au mai facut politrucii nostri in cei 30 de ani, crezind ca noi fiind inca flaminzi, o sa punem botul la vrajeal de tip parazitar (la vremuri noi tot noi, spune un alt alogen din chibutzul reabilitatului Bruckner). Ca nu veniti niciodata cu solutii realiste pentru noi romanii, arata ca sunte-ti tot un fel de alogen altoit. Daca mai spera-ti in bolshevism, analiza-ti cum au reusit astia sa dea cu stingul in dreptul. Mi-a duc aminte ca la lectiile de socialism stiintific aveam un asistent care era popa raspopit, sa manince si el o piine in RSR. Au fost si profesori alogeni, nu numai la Liceu, dar mai ales la Facultate, care erau primii ce au propus pentru Secu, progeniturile lor alogene, ca sa fie inca de pe banicle scolii inrolati in Secu (la $ boul de Aur-BRCE), existind si astazi la butoane, ca sa fericeasca pe noi fraierii. Aprofunda-ti dn-le, sau inca sunte-ti in Misiune pt.Revolutia Mondiala?
    O zi buna.
    Con
    P.S.Despre transfugul inpostor WeiSSel, sau despre proletcultista Zoe Petre, nimic, nimic? Va limita-ti numai la actualul Presedinte(fiind neamtz), uitind ca toti ceilalti alogeni au facut rau Tarii, mai mult decit WW1+2. Astepta-ti sa vina Rusii? ca sa fi-ti onesti, mai „animalule” (mirlaneala democratica imprumuta-ta de la ideologia lui Ilici, frate cu faraonul Lenin).

  136. @Charlie:chiar ma gandeam la tine!Postezi din satelit?Nu mai ai nici o rusine,nu te mai ascunzi..
    Un laudatio tipic,vorba aia „Era foarte grețos; te miri din ce i se apleca”( CARAGIALE, N. S. 96)In ferpar ce vor mai scrie?
    medicii iti recomanda sa te speli pe maini,nu pe creier,ca nu prea,sti tu,dar decat nimic,si nebunia e o masura.. va macina ura voastra porcoasa impotriva Sibianului!Pe unde te invarti,chiar si daca te kaci,vine un prost de la PSD,miroase si spune :este un kkt liberal,pot sa jur!vai de mama voastra de paparude politice,meserii cinstite nu aveti..Pocitanie peszedista,suntem in secolul XXI-lea,lasa-l pe Morga in durerea lui,nu traim din filozofale,traim din plusvaloare…

  137. De încîlceala propriei minți, mă Coane, nu este nimeni de vină. Îți aparțin.
    Te amețești cu Ilici în sus și în jos. Să lăsăm istoria să vorbească. Dar nu vezi distrugerea democrației și încălcarea Constituției de către Klaus sub ochii tăi?
    Te lași dus de nas de mizeria cu alogenii. Citește ce scrie negru pe alb: nu că președintele este sas este vorba, ci de mărginire și proastă educație. Putea fi și un român, un rom, un francez sau oricine. Prosteala, cum zici, ne mănîncă. Nu vezi ce apărători murdari ca acești jardani, zmei, viermi, pisoi etc.?
    Citește articolele ca lumea dacă vrei să te pronunți. Profesorul Andrei Marga a spus simplu că se distruge până și Constituția și democrația ce s-au agonisit greu. S-a ajuns la un regim neosecurist, mai nou, adaug eu, neopolițienesc. Alții, în alte țări, au democrație și meritocrație. La noi este prostocrație.
    Și un liberal, și un comunist și un social-democrat, orice culoare politică care acceptă democrația, au loc sub Soare. Și trebuie respectată. Regalitate? Dacă poporul român decide regalitate, atunci să fie!
    Din băltirea de acum nu se iese fără democrație – dar nu democrație cu neosecuritate. Ai rezolvări, mă Coane, numa să fi în stare să le aplici. Fi-vei?

  138. O, Doamne Con, „a-ti” facut si o facultate? In ce limba ati invatat? „Astepta-ti” sa va raspunda profesorul? Chiar asteptati? Dstra in ce „spera-ti”? Chiar sperati in ceva sau nu? „Sunte-ti” de pe la noi sau sunteti din alta lume?

  139. @falsului jardan de la ora 8:47: ti-a scapat ca eu si Charlie avem o intelegerea, sa nu ne mai atacam,fiecare are parerile lui,care nu coincid tot timpul!Dar si eu si Charlie luptam impotriva IMPOSTURII mascate de eruditie;degeaba ai stiinta in fornixul cerebral,daca nema caracter!Un model tip Dinu Paturica al „filozofiei”gata sa calce pe cadavre,doar sa mai apuce la o diploma,o distinctie,o recunoastere efemera!

  140. Eu sper ca cineva să adune pildele de vulgaritate ale acestui jardan. Văzînd că minciunile lui nu țin, și-a ieșit din minți, insul. Cu cunoștințele lui de filolog cârpit, nu pricepe nimic, dar se bagă în orice. Mai sus este proba zdrobitoare. Cineva l-a făcut nepot al lui Goebbels. Mă tem că este mai mult – este un fiu, care-și concurează tatăl. La mințire este campion prin aceste subterane. La vulgaritate, idem. Azi mâine o ia pe zăvoi și aruncă cu bombe. Pericol public!

  141. Romania!Dupa 89 s-a complacut cu „revolutionarii”,cu puii de cominternisti,cu javrele fostei Securitati,de la Vladica la Opinca sa fure tot,inclusiv instalatiile de irigat (4 milioane de ha) si dalele de beton de prin grajdurile CAP-urilor..
    De la Brancoveanu ,nu au mai existat romani adevarati,demni si patrioti,poate Maresal,poate Tovarasul,in rest ZERO!Astia suntem,probabil genetic avem caracteristicile slugilor!
    Asa cum ungurii adevarati se nasc cu „pata mongola’oricat ar incerca ei sa para europeni,asa noi ne nastem „cu caciula in mana”,slugarnici..

  142. „ando02”, parca citezi din asertiunile mele, cu deosebirea ca in loc sa te referi la Securitate ii indici Directiile rebotezate…Sa inteleg ca e primul pas? Pe forum activeaza atat roboti de „dreapta”, cat si de „stanga” ai Securitatii
    pentru crearea de tabere care sa se prelungeasca in viata reala. In mai mare masura Dl Marga e bruiat de „stangisti”, decat, „dreptacii” care se rezuma la mahalagisme. Curiozitatea e ca TOTI isi uita dusmaniile, coalizandu-se impotriva mea care sunt singurul cu o abordare rece, la obiect, constructiva prin criticile argumentate. Indic unde se blocheaza analizele pornite promitator, ofer si explicatii acestor blocaje ce ascund teama sa de represalii, arat necesitatea mai mult decat stringenta a taierii cancerului de la radacina. Poate s-a observat ca „pretorienii” isi limitau vulgaritatea
    la denigrarea capacitatilor celor care criticau, adica a mea, apelau la „subsoluri” etc, in schimb de cand au intrat in joc „Durais”, respectiv „rene/Core-ctor” postarile sunt ca la usa cortului…Consider ca indiferent in ce scop Dl Marga
    nu merge pana la capat, ba chiar da frau liber reflexelor dogmatice, faptul ca expune realitati din pozitia sa e un mare
    castig. Repet, orice incercare de manipulare, constienta sau nu, trebuie sa plateasca TRIBUTUL UNOR PARTI DIN REALITATE!
    Cand am spus ca vrea „perestroika pseudodemocratiei romanesti” stiam ce spun nu numai comparativ cu travaliul lui Gorbi…

  143. @Charlie: boier ai fost, boier ai ramas! Pentru fanii tai: esti la izolare sau autoizolare? Ca e mare diferenta ..

  144. Bololoi,Oana Stancu e cu noi
    (versuri adaptate,muzica clanul Guta de la A3)
    1
    Bololoi, baiatu mami
    Ti-a bagat Antena banii
    Lasa-ma mama sa-i numar
    Ca le-am plans destul pe umar
    bololoi,bololoi,

    Refren:
    Haida haida Bololoi
    Sarmancur este cu noi(bis)
    Haida Haida Bololoi
    Pup-o ma ca nu-i gunoi

    [II]
    Scoala Bololoi din pat
    Oana Stancu te-a sunat
    Nu pot mama ca sunt beat
    Am baut fara masura
    Mi-e rau de la bautura
    Refren
    Haida haida Bololoi
    Sarmancur este cu noi(bis)
    Haida Haida Bololoi
    Pup-o mă, că nu-i gunoi

    Bololoi băiat destept
    Sa imbracat locotenent
    Si-a lasat si mustacioară
    Sa-l bage pe Gadea-n boală
    Refren
    Bololoi , Bololoi
    Antena este cu voi
    Bololoi , Bololoi
    Coana Stancu e cu voi
    Bololoi,bololoi

  145. Nu, Jardane, ai o înțelegere cu tine însuți: să postezi alternativ fie cu Jardan, fie cu Charlie și nu numai…

  146. Pandemia a venit ca o mănușă Guvernării Iohannis, îi lipsește doar Parlamentul Său pentru a instaura Dictatura Personală
    Președintele-Vechil peste ROMÂNIA NOASTRĂ, nu a LUI, conduce de facto Guvernul, compus din yesmani exploatați în orb, pentru sabotarea interesului național.
    Politrucii comuniști construiau cu mare zel socialismul, distrugând milioane de vieți. Iohannis lucrează călcând în picioare Constituția, la instaurarea unei Anarhii Constituționale Personale, căci ACOLO UNDE NU EXISTĂ STAT, EXISTĂ DICTATURĂ ȘI FASCISM.
    Dar ce guvern își spoliază cu intenție cetățenii și falimentează statul, amanetându-i viitorul, un altul decât PNL?
    ”Sfârșitul lumii va fi atunci când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul.” (Ioan Danci, preot), căci da, Credința ne poate uni dincolo de sabotajul instituțional de sorginte nazistoidă.
    Asta fac Iohannis, Orban, Arafat: izolează, distanțează, spoliază, ne taie legătura cu semenii și Dumnezeu.
    Ce poate face un popor dezbinat de cel ce trebuia să fie Prim Apărător al Constituției, altceva decât să-și schimbe soarta la vot?
    Dacă Iohannis va avea Parlamentul Său, va fi moartea națiunii române, căci ”O guvernare liberă înseamnă să nu oferi niciunui om puterea de a pune în pericol libertățile publice” (George Washington)
    Ce avem de făcut?
    Uniți sub tricolor, putem împlini datoria-manifest a renașterii naționale mergând la urne, în ciuda amenințării Covid și dincolo de voința antinațională a Președintelui-Dezbinator de țară.
    Prin NOI ÎNȘINE, putem da jos PNL de la guvernare, ca prim exercițiu de exprimare a suveranității naționale.
    PRIN NOI ÎNȘINE, putem vota apoi destituirea președintelui.
    Fiind vorba de viitorul Neamului Său, Patriarhul Daniel poate avea un mesaj clar enoriașilor ortodocși, alături de Păstorii altor culte.

  147. Musiu sarli, deosebirea intre tine si rene este ca tu te lupti cu iar el se lupta pentru. Intre noi sunt deosebiri de scoala, de scoala vietii, de scoala gandirii, de intelegere. Nu ma bucur ca Jardan te vede cu admiratie, nu ma bucur pentru el pentru ca si eu te pusesem odata in fruntea comentatorilor pe care-i admiram si te consideram un Don Quijote.

  148. @falsului jardan(care imi posteaza in nestire „opera”) :am ras cu lacrimi,bravo,am si eu un fan/o fana,o fanfaroana
    Dar ramane ca in tren: Horia Closca Turnatoru, din Cluj,strada Denuntului nr 13 bis…

  149. Biete lichele cu minți de cretă – coni, jardani și alte epave ale simțirii! Nu vedeți că nu este un articol despre ce face sau o personalitate de referință? Este un articol despre România de azi. Când autorul își va publica autobiografia sau programul le veți putea discuta.
    Și eu vă pot spune că aveți intenția să împiedicați oamenii să citească și să judece cu mintea lor. Acum este un articol. L-ați citit ca să vă puteți pronunța? Aveți o opinie despre subiect? Nu pricepeți, nu aveți, lăsați oamenii în pace! Umpleți comentariile cu lucruri de cel mai prost gust, ce denotă doar înapoierea voastră. Din păcate, dincolo de un punct și a noatră. Nu suntem în stare să discutăm cu idei proprii? Să-i lăsăm pe alții.

  150. Ciarlicu mio, de când postezi io nu mai poci, ba lăcrimez, ba iaca râd, suav în glas, căcând înjuri, postări de vrei și poți ce vrei, în măta-n fipt ca oiștea-n gard, rostogolești un cap pătrat, vestit ciarlicul agramat…

  151. IAR A APARUT CORE(RENE) SA-SI LAUDE POSTARILE! FEMEIE LASA POLITICA SI VEZI-TI DE CASNICIE(DACA STA CINEVA CU TINE) PENTRU CA ESTI DUSA RAU CU PLUTA.

  152. „Domide”, ce facu tu e o magarie specifica creaturilor din Padure!!! E tipic robotul defect „rene” primul care a lansat pe forum aceasta magarie,ca eu sunt si „jagardean” in speranta ca anihileaza doi dintr-o lovitura!? Pe „DARIUS/Darius/darius”
    eu l-am trimis la reciclare cu vreun an in urma dupa SAPTE ani de dispute acerbe,acest prostac de „dreapta” al Securitatii
    fiind demascat de mine ca fiind robot producator de clone precum „Crocodilul/Nastratin/Nas’ty/Wolf Edmond/Papara(din oua clocite)/etc”. L-am laudat pe „rene” cand inca nu-l identificasem ca fiind „Radu Humor-ANTISEMITUL” ca a stabilit anagrama
    „Durais/Darius” si recunosc ca l-am invidiat apreciativ! Cand era „Darius/Nastratin” il recunosteai dupa ticurile slaviste
    cu Kopeici, Tiraspol, stevia murata…Am pe constiinta o pleiada intreaga de prostaci-clone ale Securitatii de „stanga” si
    de „dreapta” asa ca niciuna dintre aceste clone nu ma poate acuza ca-i intruchipez pe unii sau pe ceilalti…A mai auzit cineva de „c.g.”, respectiv de „Mihnea”? Dar de „Alcibiade.Braila”, ca sa dau doar alte cateva exemple?

  153. Toti strainii de etnia romana afara din functii de conducere politica guvern presedentie armata si securitate.Inclusiv fostii securisti si activisti comunisti.
    Si va fi bine pentru tara.

  154. Tica, sconcsule, ai interzis, de ce nu postezi cu nick-ul tau? Stilul tau este inconfundabil. Nu te mai erija in aparatorul „prietenilor” tai ca-i faci de ras! Te-ai intrebat daca te vor? Mititelule! Imi lasi impresia unei javre care se invarte dupa coada. Cu cat debitezi mai multe prostii cu atat devii mai jalnic.

  155. @Charlie: pentru ca vad ca incalci armistitiul iti pot spune ca esti defazat Esti la fel de grav ca Editat ala de MătaHari care rescrie Istoria cum ii convine!

    Sa iti pupi idolii in tuhas,cat mai sunt in viata !
    Nu mai sunt patrioti in Romania,iar tu esti atat de departe..

  156. Core Taica! Ai o basculanta de dezacorduri, plus o caruta de virgule lipsa!!!! Esti dauna totala mosule! A dracului scoala! Ne-ai umplut de invective, pe mine, si pe alti Domni. Dupa cum scrii, judeci, comentezi, esti sclavul perfect, al smecherasilor din politica Damboviteana…. Nu fii suparat naivule! Ca tine, mai sunt 15 milioane de suflete, pure, neajutorate intelectual, sincere, blande, care se lasa duse, ca mielul la taiere….

  157. CORE DE NAIBA DE AUTOCARACTERIZEZI? STIM CINE ESTI SI CA PUTI EXACT CA ANIMALUL CU CARE TE ASEMENI, NU TE MAI MAIMUTARI ATATA FEMEIE DEMENTA!

  158. Domnule Nistorescu! Trebuie sa ramai consecvent unui pricipiu, acela da a vota cu propria constiinta, sa iti dai votul unei persoane, care promite in campania electorala ceva, care sa schimbe in bine tara asta!!!! Ma repet, Rares Bogdan, a promis OCUPAREA PE BAZA DE CONCURS A FUNCTIILOR PUBLICE!!!! ELIMINAREA TOTALA A TRASEISMULUI POLITIC!!!! Dvs vreti sa fiti operat in spitalele ramanesti,de elite,sau de cei cu facultati particulare, facute la 45 de ani! Extrapolati asta in servicii, administratie, deconcentrate, etc, etc. Cer impisibilul? COMPETENTA!!!! Rares Bogdan la ora asta, sta pitit la umbra, mananca un muschi in sange, de vita de Kobe, si e la a 3-a sticla de sampanie!! L-am votat, a gresit, NE-A MINTIT ( un grup de 40 ingineri!), trebuie sa plateasca!Nu mai duce olita de noapte a lui gusa, dar poate sa o faca din nou!!! Nu vedeti dle Nistorescu, talpa tarii, voteaza si uita! E corect dle jurnalist? Membru in CA la Nuclearelectrica, absolvent de Agronomie (silvicultura!,) !!!! misto competenta Am dat si acolo meditatii, nu stiau aria cercului, o cofundau cu lungimea… Dvs faceti o mare greseala! Treceti de la un subiect important, la altul cu mare usurinta!! Ati auzit de Perseverenta diabolicum est!!!! Rares Bogdan da banii inapoi, nu mai promite, tavalindu-te pe jos ca un scelerat!!! NU TE-AM UITAT:examen pentru ocuparea functiilor publice!!! NOI, vom fi cosmarul tau!!! Tine-te de cuvant……

  159. Nu are legatura cu subiectul jurnalistului! Am un cumnat in slobozia, ii stie familia lui Dinescu,de 67 de ani. A avut un frate abandont in spital de el,are un caracter ultrainfect!!! E Magraon de samanta, negru in cerul gurii, cu buze vinete!!! Face pe lupul Moralist la Ionut Cristache la tvr 1, zice ca romania e sufocata de republica procurorilor, e furajat de PSD.la psd nu maninca numai gura lor mai mananca si o specimen ca dinescu… cei care veti manca in centrul vechi la Lacrimi si Sfinti, veti duce cu voi pe lumea cealalta Karma acestei subspecii umane….Tineti minte caracter zero, nada, multimea vida, empty…..
    Vreau sa fiu politicaly corect! Multumesc, din nou, iarasi, inca o data, Baietilor de la Cotidianul pt acces la postare!!! Sa va dea Dzeu sanatate maxima. La Evz nu se intampla asa ceva!!! Femeia barbat CurEA mirel, nu accepta un duel al ideilor!!! Al 2-lea lucru, posteaza cineva, pre numele de scena Sentiment Brusli Ipsilant, ceva senzational, iesit din cotidian, Omul este absolut fenomenal, e inedit!!! Dansul cu umorul fin, nu va inveseleste ziua? Intre Domnia sa si cazatura de Dinescu, este o diferenta ca de la caruta la bugatti veyron!!! Am proprietatea cuvintelor….

  160. Ticuta, asta am vrut, sa te scot la lumina. In rest, te prezinti cu toate „calitatile” din dotare.

  161. Nu ma deranjeaza ce scrieti despre mine… pentru mine sunteti o cantitate infiniezimala, protozoare… Deranjant nu este capacitatea voastra intelectuala, care este sublima,dar lipseste cu desavarsire! Deranjant este faptul ca sunteti multi, extrem de multi, si o patura minoritara sufera din cauza voastra!!!! Nu faceti distinctia dintre bascalie si adevar… Toti agramatii si oportunistii si-au batut joc de voi si de viitorul copiilor vostri! Daca va dau da rezolvati o integrala tripla, sau o problema de caloriometrie, cu apa, gheata , amestec de metale calde cu lambda diferite va uitati vita la poarta noua. Mi s-a pus pata pe Dinescu, pe bani publici denigreaza tot? Sa denigreze pe banii cotizantilor PSD
    Nu mai suntem in anii 90 cand la pnt s-au gasit droguri si tiparnita de bani. Pentru mine idol sunt Prof Dumitru Constantin Dulcan, Academician Leon Danaila, Somon Marcus. Pentru voi Antena 3, Romania Tv, si PSD. Mai sunt pe aici extrem de putini, care nu sunt atinsi de virusul prostiei ca voi.Intr-o celula normala din corpul uman sunt cam 3500 reactii electrochimice pe secunda. La voi 3500 de reactii toata ziua! Si alea responsabile cu masticatia,deglutitia, defecatia,,,

  162. Saraca CORE-RENE nu se lasa, trebuie sa-si scoata in evidenta caracterul de sclav infect a unor jeguri ale societatii care au distrus Romania cu populismul lor fara acoperire. Mai este un pic pana intram in incapacitate de plata si atunci sa va vad sobolanilor pe unde va ascundeti. Tu Core pupa-n continuare dosurile securistilor fara bun simt ca altceva nu stii. Nu ai raspuns demento sta cineva cu tine cu caracterul infect de care dai dovada? Sau la cele 130 de kg altceva nu ai de lucru, decat sa te bagi si tu in discutii ca in viata de zi cu zi nimeni nu te baga-n seama. Vai de capul tau!!!!

  163. Jardani, argați, goebbelși și alte specii! Ia uitați-vă ce fac ai voștri Klaus bacsi, Ludy Orban, Dany Barna, Csolos baci cu bieții oameni din piețe. Agricultori amărâți scoși din piețe în aer liber, ca să înghețe! Nu vedeți că până și elevii râd a pagubă de ludy Orban și spun că vor școală, să nu ajungă inculți, ca primul vostru ministru?
    Păi comuniștii sunt de zece ori peste voi. Psd-iștii vă depășeșsc la toate– pricepere, patriotism, cultură. Tot vreți istorie – istoria voastră falsă. Dar nu vreți să vedeți prezentul?
    Ar fi mai ușor! Nu trecutul amărăște acum viața românilor, ci stăpânii voștri și slugoii lor! Ia mai citiți din articolul pe care-l comentăm: . Yes, prostocrație, nu de colo! Ci una lucitoare.

  164. „din cei 136.000 de informatori şi colaboratori ai Securităţii, cîţi erau activi în decembrie 1989, în jur de 25.000 erau «persoane de sprijin din rîndul elevilor». Mi-e teamă că această armată de copii ai Securităţii face corp comun cu cea a ”progresiştilor” care au înlocuit patria cu ”corectitudinea politică” şi pentru care memoria nu mai contează, e inutilă şi chiar periculoasă. Ceea ce contează e doar ”tipul nou de politică” şi viitorul pe care vor să le impună, în numele unor noi valori ale lumii, care nu au legătură cu credinţa şi tradiţia.” Marius Oprea Mai este ceva de adaugat?

  165. „core”, cata dreptate ai, eu ma lupt „cu…Secu” si „rene” se lupta „pentru Secu”!!! Nu m-ai meritat daca nu ai inteles ca eu, omul liber „Charlie”, am tinut cu Dragnea omuletzul sistemului pentru ca a facut ceva in interesul romanilor si al Romaniei, din postura mea de ANTICOMUNIST, ceea ce mi-a cerut un urias efort intrucat Dragnea preluase partidul asasinilor contra umanitatii de la conducerea FSn. Am fost pacalit de agentul baso-yoha-nist Del Ponte cu a sa falsa cruciada contra exponentului mongol de varf al Secu staliniste pe care a RESTAURAT-O in 2004.
    Ma acuzati ca nu va inteleg „subtilitatile” in timp ce voi nu sunteti capabili, din dogmatism, sa identificati adevaratul
    dusman al Romaniei CARE S-A TRAVESTIT IN 1989, TRAVESTIRE IN MASA A FOSTELOR TARI COMUNISTE, fenomen complex, dar vizibil,
    pe care deasemenea nu l-ati inteles!!! Si v-am spus, nu vreau sa va consider mai putin destepti/culti ca mine, asa ca lasati deoparte susceptibilitatile de „mimoze pudice”(nu ma refer la sexe!)! Ma adresez tuturor acelora care cred sincer ca vor binele Romaniei, dar ii fac un rau imens axandu-se fanatic pe persoane si nu pe ideologie si institutii. Ma intorc
    repetat la 1848 ca sa va atentionez asupra unei continuitati nefaste, fatidice care nu inceteaza nici astazi si in loc sa
    ma urmati, imi furati trimiterile la adevaratii criminali, ideologici, transferand responsabilitatile catre…”oculte
    predilect…semite” in ochii vostri!

  166. @ PUNCTUL 8 DE LA TIMISOARA Dupa logica ta,ar trebui ca toti oamenii de valoare ce nu sunt romani ca etnie,dar s-au nascut,au crescut si au facut Romania mandra ar trebui sa-i excomunicam. Sunt de acord. Dar absolut toti ce nu sunt romani sa li se ridice cetatenia si in prezent dar si pentru cei din trecut. Sa ramaneti doar voi, miticii, verzi romani, Crestini ortodocsi si daci. Vai de capul tau de bolovan. Nu mai supravietuiati ca tara .Tara asta cel mai bine au salvat-o tot strainii. Noi nu suntem in stare sa ne gospodarim. Scuipati seminte peste tot,va imbatati de luni dimineata,lasati mizerie pe unde treceti. Sariti la bataie la cei care va atrag atentia cand incalcati reguli de bun simt.Dar tu esti sigur ca esti roman din mosi stramosi? Nu cumva esti rus?

  167. Se vede cu ochiul liber că în România a apărut o categorie nouă de profitori ai schimbărilor din 1989: inși răzleți sau simple slugi, fără profesie și fără valoare, care vor și ei la ospăț. Stăpânii lor știu că sunt lichele și îi trimit să lipească afișe sau să facă scandal prin subsolul ziarelor. Nu știu istorie, nu o prețuiesc, cum se vede mai sus atacă biserica, ortodoxia, personalitățile. Ei cred că dreptatea se face ca la Goebbels, cu pistolul, nu cu legi. De drept habar nu au. Nu înțeleg că cea ce cer ei – răzbunare – nu a înlocuit în nici o țară, nici în Polonia, Ungaria, Cehia, Germania, nicăieri, libertățile și drepturile oamenilor.
    Cum spunea unul dintre marii jusriști americani, cine a săvârșit fapte penale, merge la tribunal, în rest, fie el liberal, comunist, conservator, social-democrat, are drepturi și libertăți ca oricare altul. Acești băieți cu mintea dusă cu pluta vor să parvină. Neavând nici o idee, vor de fapt să lovească. Este bine că Un patriot amârât le-a arătat mai sus că situația din România de azi este mai rea ca în trecut. Și că ei sunt corăspunzători.

  168. Un Bucureștean dezgustat Cuvantul patriot si nationalist a ajuns sa fie folosit in cu totul alte intelesuri incat starneste sila. Da ma, sunteti toti patrioti, nationalisti si crestini. Dar va plangeti ca mereu strainii va vor raul, ca voi si gradina maicii domnului.Aveti niste fixuri care mai mult ne-au coborat in istorie decat sa ne fi ridicat. Aveti in voi sclavia,servilismul, pupincurismul . Ce a facut Romania atat de remarcabil in istorie incat sa fie demna? In momentul in care ne recunoastem greselile, slabiciunile si minciunile din istorie, abia atunci vom reusi sa iesim din mocirla in care stati.Atat de multi politruci s-au folosit de ideea de patriotism si nationalism. Bun, ” noi suntem romani” si? Coborati in realitate si veti vedea adevarul. Din trafic,din familii unde sotul isi bate sotia si copii.Violuri,crime, incesturi .Recent acea femeie din televiziuni batuta salbatic de o alta emeie. Dar voi nu, sunteti patrioti,gradina maicii domnului.

  169. Pentru Victor Salisteanu si Deunde: I-mi cer scuze pentru greselile gramaticale, care unele au fost chiar mai grave. Nu mai scriu de mult, si probabil virsta isi spune cuvintul. Problema cu D-l Profesor este ca se vaita ca o baba comunista, cum se zice in jargon, cu toate ca si atunci era moda sa-ti faci autocritica si chiar sa-ti iei si angajamentul. Denigrarea prin accentuarea unor lucruri deja stiute, fara a se arata cauza, exprima atasamentul la politica alogenilor ex.Weissel ca nou Roller, proletcultisiti ca Zoe Petre, Presedinti alogeni(nu au consultat Poporul) care au cedat teritorii, distrugerea la propriu a economiei (cauza a bejeniei) prin devalorizarea monedei si alte inginerii, sau pur si simplu demolari.Macar putea sa se revolte pe chestii ca salarii nesimtite, pensii speciale sau comisioane=furturi. Tov. Ceasca fara studii academice a facut mult pentru tara, dar in acelasi stil se vrea denigrarea Romaniei, care inca hraneste de la Buget aceste cozi de topor ca pret al Tradarii Romaniei pe timp de pace. Bing bangul a fost tov.Ilici Iliescu, care ne tot promitea la toti luminita de la capatul tunelului, si care nici in ziua de azi, precum tov.Lenin nu este judecat pina la capat, dar d-nul Profesor se face ca nu vede, pentru ca ne vrea prosti. Daca ne-am intors cu sprijinul „aginturilor din Est si Vest in anii 50, arata ca pentru o schimbare adevarata este mult de facut, dar se vede treaba ca au mai ramas doar exponenti acelor vremuri. O noua Constitutie se impune!
    O zi buna.
    Conn

  170. Incultura și imaturitatea civică vă iese pe toți porii, miroi și coni deja bătrâni și senili! Tot nu sunteți capabili de vreun argument, dar aplicați etichete ca și cum ați avea acest drept.
    Vi se pot aplica și vouă. Miroiu nu este decît o lichea, trecută prin ceva spoială. Școala serioasă te învață și civism. Con este doar un bădăran de pe șanțuri, care pare abia ieșit din alfabetizare. Amîndoi sunt doar niște plutonieri sri-usar-plus, care vor să fi și ei locotenenți recunoscuți.
    Nu sunteți în stare lichelelor nici să citiți ca lumea un text! Nu aveți proprietatea noțiunilor, dar dați fără răspundere din gură. Păcat de această țară, că a ajuns ca un curent ca voi să aibă loc!
    Articolul Conspirații va rămâne una dintre analizele cele mai solide ale stării actuale. Cultura, conștiința trează și patriotismul veritabil îl recomandă. Profesorul Marga se dovedește nu numai un teoretician de forță, nu numai reformator priceput, dar și o mare conștiința a acestei țări. Ce-i de făcut? O spune simplu – democratizare. Nici nu se va putea ocoli așa ceva. Dar asta scoate lichelele din schemă.

  171. Un Bucureștean dezgustat Esti dus rau cu analiza ta. Spui tu acolo ca nu avem notiunea cuvintelor. Dar tu esti pe langa rau de tot.
    Nici nu am chef sa-ti spun ce anume te-a dus in eroare.Te compatimesc. Atat tu cat si altii nu stiti sa traiti in liniste. Va inventati conflicte si frici.Inventati dusmani si aveti impresia ca lumea inconjuratoare are ceva cu voi. Plaseaza-te pe o scara mai larga, ce mama naibii sa aiba cineva cu voi? Ce minune de tara avem ? Ce am facut noi ceva notabil pentru omenire ? Mare parte din voi sunteti niste mojici cu pretentii de vedete. O tara trista,cu oameni care dau vina pe altii nefacand nimic sa iasa din saracie. Sa iasa din clisee. Sa iasa din mocirla in care singura s-a bagat. Va lipseste vointa si demnitatea. Va dati votul usor pe acei politicieni care va promit ca va dau ceva,care va indica un dusman invizibil, in cazul de fata Soros. Daca ceva nu va merge,renuntati si rapid gasiti vinovatul .In loc sa fiti mai plini de vointa si tenacitate.

  172. Lichelelor,zmei, miroi, coni și gașca, sunt adevăruri de bună creștere, pe care la școlile pe care vă lăudați că le-ați trecut, pesemne ca gâsca prin noroi, nu le-ați învățat. Doar interese de parvenire sri-usr-plus-pnl vă mână. Nu ați formulat o idee normală – doar brânciuri de strigoi.
    Orice om – fie liberal, social-democrat, comunist, consevator – are drept la opțiunea și să și-o exprime. Nu veți putea duce de nas la nesfârșit oamenii. Chiar dacă mințiți populația – acum se vede că primarul de Brașov, Alen, nu are diploma pe care o pretinde, Plicușor e plicușor și cam toți o gașcă de impostori – de adevăr nu va fi nimeni ferit. Încă vă merge, dar vine ora adevărului.
    Ați umplut țara de tineri senilizați. Uitați-vă în oglindă! Tânărul sănătos este generos – nu caută parvenire în dauna altuia – și este avid de înțelepciune. Voi, avizi de murdăriile parvenirii. Dinu Păturici și Tanase Scatii!
    Legile unui stat, dacă este stat, reglează lucrurile, nu abuzurile ce vă umplu capul. Sunteți doar parveniți ce se ascund prin canale rău mirositoare.
    Oamenii au învățat în școlile de altădată mai mult decât voi care ați dobândit eventual diplome. Unele pe bani sau aranjări. Nu vedeți că nu s-a ridicat nici un specialist dintre voi? Afară de L.Orban, Cloatilda, Plicușor, Barna, Csolos, Klaus – care altădată ar fi fost administratori de clădire sau suplinitori de școală de sat.

  173. Zmeule,mai inventator de dusmani ca tine nu este nimeni pe acest forum.”Peee-Seee-Deee ,peee-seee-deee” repeti ca un papagal dupa unul care vine pe la 6 seara sa ne umple de sila.Stai pe site-uri cu colegii tai sclaveti ai acestei dictaturi ordinare si panditi oamenii care exprima opinii normale si sanatoase,ca alta treaba nu aveti decat sa slugariti alogenii si sa injurati credinta ortodoxa a romanilor.Daca sunteti asa mari iubitori de ” populatii” nu mai stricati aerul pe aici,puteti sa va mutati spre exemplu in Franta sau in Germania.Sa vedeti cum o sa va iasa prin piele „diversitatea”.

  174. zmeul stalinist Da si o spun pronuntat, tara trebuie sa scape de PSD. Este singurul dusman al tarii acest partid.A facut cel mai mare rau de la Iliescu pana in prezent. Tu vezi-ti de viata ta trista si nu mai incerca sa-mi dai ,cica, replica.Esti prea prost pentru secolul asta,ti-a mai zis-o careva? Spui de Franta si Germania cu o rautate de parca Romania e superioara sau ce? Tu iti vezi postarile ? Numai amesteca crdinta cu psd cu patriotism si cu toate aberatiile. BOR a devenit paria pentru societate de atunci de cand au impus enoriasilor in biserici sa voteze cu PSD. Aici s-au compromis si s-au desconspirat. Stiam ca multi sunt si au fost securisti imputiti. Nu mai vorbi tu in numele credintei . L-ai intrebat pe Dumnezeu daca e de acord cu BOR ? Sila ce esti.

  175. Mă zmeule, tot pe la Goebbels, tot pe acolo nepoate? Nu ai nimic de spus, ci doar de înfierat și înjurat. Subdezvoltare tipică! Obsesiile și demagogia din Goebbels. Ceva școală nu ai reușit să aduni în minte? Ce ai făcut tu ca să-ți permiți să discuți de Biserica Ortodooxă, de orice Biserică? CDR și PSD au dus România în Europa în în alianța Occidentului. Tu ești un profitor și neinstruit și te dai cu secolul. Păi secolul ăsta nu-i de impostori, nepoate al lui Goebbels! Nici de asemenea nepoți!

  176. Biet plachiu la roata usr-plus-pln, zis zmeu! Mata ai, totuși, Dumnezeu? Sau te-au scăpat din lesă? Că din normalitate ai scăpat de mult? Te-ai uitat dacă atât de retrograd mai gândește cineva, în Franța, Germania, Polonia, Ungaria etc.? Trăiești în realități positive create de psd, pnțcd, ecologiști. Ce au adus usr-pnl-plus și alte improvizații? Ați venit la putere contra naturii. Ați furat din greu. Acum mor oamenii datorită vouă. Ați dat afară din piețe pe bieții țărani. Distrugeți acum educația. Putem continua. Bați arătura cu aiuireli de pretins om al vremii. Da, al vremii lui Hitler, Zelea Codreanu.

  177. Cine ești tu lichea zmeu să stabilești ce are de făcut țara? Asta-i ordinul de zi la sri-usr-plus? Cu asta vă ocupați lichelelor? Ce cultură, ce cultură avansată la voi? Doar poftă nemăsurată de parvenire pe căi laturalnice. Nu ai văzut pe Alen colibanu de Brașov că nici nu are diplomă? Ce zici de plicușor? da de clotilda cu sacii? Da de ceilalți parveniți? E grea o discuție cu nimeni în drum care se dă avansat și minte. Acolo sunteți băieți. Cât o să vă țină sriul.

  178. Da perfizi mai sunteti. Uite, oficial sunt un dusman al poporului. Sunt impotriva valorilor PSD si BOR. Ce o sa-mi faceti?
    Sunt pro occident,pro progres pe toate planurile si proglobalizare. Si pro 5 G. Aveti ceva de spus? Si mai sunt si pentru a iesi din mocirla in care v-ati bagat voi fricosilor. Voua va e frica de schimbare, va e frica de adevarul istoric. Va e frica de noi. Reactionati asa pentru ca nu stiti sau nu vreti sa va adaptati la prezent. Traiti numai in trecut. Sunteti victimele comunismului. Trebuie sa intelegeti asta.Profilul psihologic vi-l inteleg. Incapatinarea de a trage pentru trecut nu o inteleg. Cu sau fara voi tare merge doar si doar si doar inainte. Ati inteles? Nu mai este cale de intoarcere. Spre deosevire de voi,politicienii pe care-i sustineti v-au furat. Vi s-a inloculat in capetele voastra cum ca strainii …dar ei sunt imbuibati si traiesc bine. Voi tot in saracie si cu o demagogie invechita. Saraci si cu duhul.Nu ma ating vorbele voastre,pentru ca este o patologie la voi si va inteleg .In schimb va compatimesc.

  179. Da, așa ceva susținea și Goebbels – că este gata să-și dea duhul pentru occident, pentru Europa. Acest zmeu nu știe că nu are nimic de a face cu occidentul să te proclami împăratul Romei și să o ții langa, pe când tu ești doar un biet prost – prost informat și prost orientat. Occidentalitatea înseamnă grijă pentru adevăr, înseamnă respectul celuilalt – fie el ce o fi, liberal, comunist, democrat, conservator. Occidentalitatea înseamnă înțelegerea istoriei, nu doar manipularea de clișee ieftine.
    În anii cincizeci se făcea carieră acuzând regimul burghezo-moșieresc. Acum nulități care se cred chiar zmei vor carieră acuzând comunismul. Este aceeași marfă prostă, adaptată la cotiturile istoriei. Nimic altceva. Nu cu asemenea nulități se avansează.

  180. Esti simpatic cand te enervezi fiidca ti-ai dat toata hidosenia morala pe fata.Acum se vede mult mai clar ca esti vomitat de organizatia neofascisto-marxista rezist.Daca la tine globalizarea si occidentul de azi inseamna progres ,scuza-ma ,nene, ,esti idiot facut gramada.Franta si Germania nu mai sunt nimic din ce au fost sunt doar niste tari odata marete distruse de obsesiile unor scelerati carora le aduci in fiecare zi omagii.La tine progres inseamna ca lichelele sosite din lumea larga si bolnave de ura sa injunghie cetatenii pe strada doar fiindca sunt crestini?Sau esti unul dintre astia?Si ca sa nu o mai lungesc nu te mai da destept fiindca esti prost facut gramada ,tradator de neam si tara si sluga a intunericului.Huo!

  181. Doar o ignoranță crasă vă poate face să credeți zmeilor de pufuleți că aveți ceva cu Occidentul. Am studiat teologia la Geneva și cred că știu mai bine decât un ignorant vădit ca tine ce este occidentul, cum ne raportăm la Dumnezeu și ce rol are Bisedrica Ortodoxă. De aceea și reacționez la un nimeni de pe drum care vrea să dea lecții. Occidental este cel care trăiește profund motive de a face bine. Voi, argați ai usr-plus-sri, vreți numai să prădați și loviți. Dumnezeu înseamnă să ajuți apropapele – voi vreți să-l loviți pentru scopuri murdare. Biserica Ortodoxă păstrează credința și adună oamenii în jurul valorilor. Voi nu faceți decât să le denigrați. Simple unelte ale diavolului sunteți! Prostie care îngroapă.

  182. Profesorul si elevii sai de pripas privesc prea mult la A3. Conspiratiile astea si comentariile ce nu prea au legatura cu ele par a fi inspirate de la cei din vizuina Varanului.

  183. Vorbești tot la întîmplare, degustatule, ca și cei care te pun să vorbești. Nu este nici o probă pentru ce spui. Dacă varanul vă obsedează, poftiți, luați legătura cu el și lămuriți-vă. Dar sunt și oameni cu gândire liberă, nene degustat timpuriu și senilizat, ceea ce văd că nu pricepi. Nu orice critică a aberațiilor din România de azi este a acelui varan, care nici nu știu cine este și nici ce gândește. Dacă spiritele se suprapun în opinii, care-i problema? Voi Degustații cam duceți România în ruină și apoi căutați ispășitori. Oamenii încep să vă ghicească. Doar prin minciună și vulgarități supraviețuiți încă. Șmecherie veche, pentru capetele voastre de Păturici și Scatii!Jalnică specie, jalnică țară cu voi! Niște prădători de subterane ajunși unde nu era cazul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.