UPDATE Cel puţin 73 de persoane au murit duminică în urma unei coliziuni în care au fost implicate două autobuze şi un camion-cisternă pe o șosea din Afganistan, a anunţat Ministerul afgan al Sănătăţii, citat de AFP.
Majoritatea victimelor, printre care femei şi copii, au fost carbonizate în incendiul izbucnit după coliziunea survenită între autobuze şi cisternă pe şoseaua Kabul-Kandahar, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Ismail Kawoosi, precizând că bilanţul victimelor ar putea creşte.
Un bilanț inițial indica că aproximativ 50 de persoane au murit și alte peste 70 au fost rănite.
Potrivit guvernatorului provinciei unde a avut loc accidentul, Jawid Salangi, două autobuze, care transportau 125 de pasageri de la Kabul către Kandahar, s-au izbit de un camion-cisternă care circula din sens opus, provocând un incendiu ce a cuprins imediat toate cele trei vehicule.
Mulți dintre răniți sunt în stare critică, menționa guvernatorul.
VIDEO