Copreședintele PNL Alina Gorghiu îl acuză pe Avocatul Poporului Victor Ciorbea că „execută” ce a cerut PSD, după ce acesta a contestat la CCR ordonanța prin care se permite organizarea de referendum odată cu alegerile locale.
„PSD a cerut, Avocatul Poporului execută! Dl Victor Ciorbea a refuzat să conteste la CCR ordonanța prin care PSD a legalizat traseismul aleșilor locali sau sistemul de alegere a primarilor într-un singur tur, lucruri cerute în repetate rânduri nu doar de PNL, dar și de numeroase voci din societatea civilă. La comanda PSD a răspuns, însă, cu maximă celeritate. Se pare că își plătește birurile către PSD mult mai conștiincios decât datoria pe care o are la stat. Domnule Ciorbea, nu vreți să vă dați demisia și să vă ascundeți de rușine?”, a scris Gorghiu pe Facebook.