Sorana Cîrstea, locul 72 WTA, a fost învinsă de sportiva americană Ann Li, locul 99 WTA, în sferturile de finală ale Grampians Trophy.
Ann Li s-a impus cu scorul de 6-3, 6-1, după 58 de minute de joc.
Fapt rar în tenis, la scorul de 6-3, 3-0 pentru adversară, Sorana Cîrstea i-a cerut arbitrei de scaun să-i dea un avertisment antrenorului său Adrian Cruciat ca să nu mai vorbească atât de mult în timpul meciului pentru că o deranjează.
Accederea în sferturi este recompensată cu un premiu de 8.770 de dolari şi cu 100 puncte WTA.
Jucătoarea româncă s-a calificat vineri dimineață în sferturile de finală ale turneului Grampians Trophy (WTA 500), dotat cu premii totale de 235.820 dolari, după ce a învins-o pe elveţianca Belinda Bencic, a doua favorită, cu 7-5, 6-2.
Cîrstea, 72 WTA, a controlat meciul, obținând victoria într-o oră şi 22 de minute.
Românca a încheiat partida cu 3 aşi şi 2 duble greşeli, iar Bencic, locul 12 WTA, a avut un as şi 7 duble greşeli. Sorana a fost mai bună la primul serviciu, procentajul la al doilea fiind similar, în timp ce la fructificarea mingilor de break a avut din nou superioritate.