În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al treilea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 1998. Prefață de Dan-Silviu Boerescu
SILAR: Ești meschin!
FREDY: De ce? Fiindcă îmi apăr și eu visul?
SILAR: Ce vis e ăla ce se naște din zbuciumul și spaima celorlalți?! Tu vrei să vezi cum ți se perpelesc creditorii?
FREDY: N-am spus asta! (Pauză) Dacă n-aș fi eu, cum ți-ai putea tu construi casa? (Pauză) Trebuie să am și eu un vis.
POYY: (Vag) Desigur.
FREDY: Nu-ți poți alege visele de capul tău. Ele trebuie să se înlănțuiască strîns cu visele celorlalți. Să depindă unele de altele.
(Pauză)
SILAR: Nu-ți impune nimeni nici un vis!
FREDY: Da, dar trebuie să visezi!
SILAR: Fiecare cum poate…
FREDY: Ce vrei să spui cu asta?
POYY: Și altceva ce mai faceți?
CLAUDIA: Ei, ca întotdeauna…
FREDY: Da, nimic deosebit…
POYY: Și chiar de ar Fi ceva deosebit, tot nu ți-ar veni să crezi că e adevărat.
FREDY: Sau să crezi că e deosebit.
SILAR: Nu, că e deosebit îți dai seama.
FREDY: După ce?
SILAR: (Categoric) îți dai seama cînd e ceva deosebit.
FREDY: Depinde…
(Pauză)
CLAUDIA: Mie mi s-a întîmplat ceva deosebit. Ceva extraordinar!
SILAR: Ce ți s-a întîmplat?
POYY: Și nu povestești?
FREDY: Nu i s-a întîmplat nimic extraordinar.
CLAUDIA: Ba da! Mie mi s-a întîmplat ceva extraordinar!
FREDY: Fleacuri! Nu ți s-a întîmplat nimic extraordinar!
SILAR: Las-o să povestească!
(Pauză)
CLAUDIA: Azi a venit la mine un om cu un bulgăre de aur.
POYY: Unde a venit?
CLAUDIA: Azi dimineață. La mine. A sunat la ușă…
SILAR: Cine?
CLAUDIA: Un om. Zicea că are un bulgăre din aur curat. Mi l-a arătat: STRĂLUCEA TERIBIL!
POYY: îl cunoșteai?
CLAUDIA: Vag. Cred că îl cunoscusem pe vremuri, însă nu știu de unde. De dimineață îmi bat capul să aflu unde l-am cunoscut. La început am crezut că e fiul vecinei care a emigrat acum douăzeci de ani. Numai că ăla era blond. Apoi am crezut că e soțul farmacistei. Știți că are un soț?
POYY: Cine? Farmacista?
CLAUDIA: Ea. Stă la țară. Farmacista zice că-i fermier. Eu nu l-am văzut pînă astăzi. Credeam că-i doar un paravan pentru copilul ei. Eram sigură că băiatul e din flori.
POYY: Și ce-a vrut farmacistul?
CLAUDIA: Care farmacist?
POYY: Fermierul. (Claudia nu înțelege) Soțul farmacistei!
CLAUDIA: Păi, nu era el…
POYY: Nu?
CLAUDIA: Sigur că nu! Doar la început am avut impresia… Am crezut doar că e el.
SILAR: Și atunci cine a fost?
CLAUDIA: Nu știu… Tocmai asta e: că nu știu. îl cunosc, dar nu știu unde să-l pun în clipa asta… De dimineață îmi bat capul… O să-mi aduc aminte… (Se gîndește)
SILAR: Bine, bine, dar ce voia?
FREDY: Să-i dea bulgărele.
POYY: Să ți-l dea ție?!
SILAR: Să i-l dea ei?!
FREDY: Păi, da. Nu știu de ce vă mirați atît.
SILAR: Era mare?
CLAUDIA: Cine?
SILAR: Cine?! Bulgărele!
CLAUDIA: Cît pumnul.
SILAR: Și chiar a vrut să ți-l dea ție?
CLAUDIA: Da, mi-a spus că el n-are nevoie de el, că îl apasă, că vrea să ia totul de la zero, că-i numai treaba lui de ce vrea să-mi dea bulgărele, însă că eu nu voi avea nici un fel de obligații față de el și așa mai departe.
(Pauză)
FREDY: V-am spus?
SILAR: Ce?
FREDY: Că nu-i nimic extraordinar în ceea ce a vrut Claudia să ne povestească.
SILAR: Oricum, e ieșit din comun.
POYY: Și tu ce i-ai răspuns?
CLAUDIA: Eu am fost foarte uluită… N-am știut așa, deodată, ce să-i răspund. Mi-e atît de rușine: mi-am pierdut capul, iar pe el… pe străin… l-am lăsat acolo, în ușă, în timp ce eu stăteam cu gura căscată.
POYY: Trebuia măcar să-l inviți înăuntru.
CLAUDIA: Sigur că trebuia! Trebuia să-l chem înăuntru, să-i ofer ceva de băut, să stăm de vorbă… Dar mi-am pierdut capul…
SILAR: Și după aceea?
CLAUDIA: După aceea a venit Fredy și au discutat… Știți, Fredy e foarte versat în chestiuni din astea practice.
FREDY: Cred și eu! Pe mine nu mă duce nimeni!
SILAR: Cine să te ducă?
FREDY: Nimeni! I-am spus-o și ăluia cu bulgărele.
POYY: Și el ce-a zis?
FREDY: El? Că cîr, că mîr… Dădea din colț în colț! Spunea că nu vrea să mă ducă, că vrea să-mi facă și mie un bine și să scape și el, în același timp, de o povară. (Rîde)
CLAUDIA: Fredy crede că omul nu era decît un șarlatan.
POYY: Cine?
CLAUDIA: Ăla cu bulgărele… Nu pot să-mi aduc aminte de unde-l cunosc. Și cît mi-am bătut capul…
FREDY: (Se potolește din rîs la fel de brusc pe cum a izbucnit) Trebuie să fii întotdeauna foarte atent cu ce oameni ai de-a face…
SILAR: De ce crezi că era un șarlatan?
FREDY: Trebuie să recunoști că ar fi prea extraordinar să vină cineva să-ți ofere așa ceva… tam-nesam un bulgăre de aur și, pe urmă, să plece, fluierînd o melodie. (Fluieră)
SILAR: Păi, chiar tu ai spus că nu e nimic extraordinar în povestea cu bulgărele!
FREDY: întocmai. Nu e nimic extraordinar fiindcă nu e nimic adevărat. (Reia fluieratul)
SILAR: Cum nu-i nimic adevărat?!
FREDY: Păi, ce? Chiar ai crezut că pe toate drumurile se găsesc indivizi gata să arunce cu aur în stînga și în dreapta?
POYY: Dar nu spunea Claudia…?
SILAR: Chiar și tu ai povestit că l-ai văzut, că l-ai întîlnit… că i-ai vorbit…
FREDY: Pe cine am văzut? Cu cine am vorbit?
SILAR: Credeam… cu omul cu bulgărele de aur…
FREDY: De unde știi că bulgărele era din aur?
POYY: Voi ziceați…
FREDY: Eu nu. Claudia a spus…
(Pauză)
SILAR: Voi vă bateți joc de noi?
FREDY: Acum înțeleg de ce vă jucați așa cu banii. Habar n-aveți de valoarea lor! Știți voi cît costă un bulgăre de aur? Știți voi cît se poate cumpăra cu așa ceva?
SILAR: Ascultați! Ce-i toată povestea asta cu bulgărele?
FREDY: Azi a venit un tip care voia să ne dăruiască un bulgăre de aur.
POYY: Nu te supăra, Fredy, dar eu nu mai înțeleg cînd vorbești serios și cînd… Voi vă jucați? Vă imaginați ceva cu un bulgăre de aur?
CLAUDIA: Nu, dragă! L-am văzut cu ochii mei!
FREDY: Problema care se pune e: ce am văzut noi și ce e adevărat în toată povestea asta?
SILAR: Și care e părerea ta?
FREDY: Cum să-ți spun? Nu pot Fi chiar sigur, sigur de tot, în nici o privință. Totuși, experiența mea practică nu-mi dă voie să-l cred pe omul cu bulgărele.
POYY: De ce?
FREDY: Pentru că așa ceva nu se poate întîmpla!
POYY: Și atunci? Atunci ce a vrut omul cu bulgărele de aur? Că de văzut, pretindeți amîndoi că l-ați văzut!
CLAUDIA: Stai că-ți explică Fredy!
FREDY: Sau că bulgărele nu a fost din aur veritabil – ceea ce nu cred – sau că individul a urmărit ceva.
SILAR: Ce te face să crezi că aurul era veritabil?
FREDY: Lucrez de douăzeci de ani la bancă și știu să deosebesc aurul de imitație. Desigur, mă pot înșela. Ar fi nevoie de anumite probe chimice, dar eu vă repet că nu cred ca aurul acela să fi fost fals. în treburi din astea am fler!
POYY: Dar tipul? Ce putea să urmărească tipul?
FREDY: Oho! Cîte și mai cîte!
SILAR: Putea să-l fi furat.
FREDY: Sau să ni-l dea pentru a ne șantaja apoi o viață întreagă.
SILAR: Să vă ceară ani de zile cine știe ce servicii murdare.
FREDY: Putea să fie nebun.
SILAR: Sau un cinic.
FREDY: Sau un spion.
POYY: Poate că într-adevăr bulgărele nici nu era din aur curat. Poate că nu era decît un aliaj strălucitor.
FREDY: Vă spun că nu am această impresie.
SILAR: Putea să fie unul dintre aceia care sînt trimiși de cine știe cine… de o societate științifică, de pildă. Poate că realiza un test social. Nu v-a pus întrebări?
FREDY: N-a mai ajuns să pună întrebări! L-am dat afară!
SILAR: Păcat! Dacă știam ce întrebări ar fi vrut să vă pună, poate că ne-am fi dat seama că face o anchetă socială.
FREDY: Numai că nu i-a mers cu mine! L-am dat afară!
SILAR: Dacă bănuiești că e ceva necurat la mijloc, de ce n-ai anunțat poliția?
FREDY: Ca să pierd, pe urmă, vremea pe la tribunale?
POYY: Poate era înarmat.
FREDY: Nu, nu de aceea. Știu eu să mă apăr, însă, v-am spus, nu vreau să-mi pierd vremea pe la tribunale.
(Pauză)
SILAR: Și cît crezi că valora bulgărele de aur?
FREDY: Dacă era într-adevăr de aur… atunci… atunci echivala cu o avere! Cu o avere inestimabilă!
SILAR: Bine, dar cît?
FREDY: Foarte mult. O avere inestimabilă. INESTIMABILĂ!
POYY: Cu banii primiți am fi putut avea o piscină adevărată…
SILAR: Și o grădină adevărată…
FREDY: Mult mai mult!
SILAR: Și o casă adevărată…
POYY: Și fîntîna țîșnitoare…
FREDY: Mult, mult mai mult!
POYY: Și camera de oaspeți…
SILAR: Și bazinul de înot… ăă… bazinul din hol…
POYY: Și camera de muzică…
SILAR: Și camera de zi cu nișa cu fereastră…
POYY: Nișa cu fereastră am hotărît să fie în camera de muzică!
SILAR: Bine, în camera de muzică…
POYY: Și ușile care s-ar deschide singure…
SILAR: Și ușile care s-ar închide singure…
POYY: Și garajul…
SILAR: Și mașinile…
FREDY: Infinit mai mult! Infinit, infinit mai mult!
(Pauză)
CLAUDIA: De ce spuneți că ați fi putut avea casa și grădina și… și ușile acelea?
POYY: Fredy pretinde că bulgărele de aur ar fi putut să ne acopere mult mai multe dorințe.
CLAUDIA: Dar nu vi l-a oferit vouă!
POYY: Cum adică? Ce-ai vrut să spui cu asta? (Pauză) Ce-ai vrut să spui cu asta?
CLAUDIA: (Care n-o ia în seamă pe Poyy) Nu știu unde l-am mai întîlnit, dar sînt sigură că l-am cunoscut pe vremuri… că e o cunoștință de demult.
FREDY: Dacă nici nu știi cine e…
CLAUDIA: Dar inima… inima îmi spune că m-a iubit odată…
POYY: (Cu ironie) Ei, nu mai spune!
CLAUDIA: Da, da, cred că m-a iubit odată. Nu l-am mai văzut de atîta vreme…
FREDY: De cînd?
CLAUDIA: De cînd m-a uitat.
SILAR: Mi se pare că…
CLAUDIA: (ÎI întrerupe) Cred că de aceea mi-a adus bulgărele de aur.
SILAR: De ce?
CLAUDIA: M-a iubit mult.
FREDY: Și cu bulgărele ce-i?
CLAUDIA: A muncit toată viața pentru mine și acum mi-a adus bulgărele.
FREDY: Puțini oameni pot cîștiga atît într-o viață.
CLAUDIA: M-a iubit mult!
POYY: (Ironică) Ce romantic!
FREDY: Claudia a citit multe romane înainte de a ne căsători. SILAR: Bine, dar dacă l-a cunoscut… dacă l-a recunoscut… CLAUDIA: Nu pot afirma chiar cu certitudine că l-aș fi recunoscut…
POYY: Vezi?
(Fluierat strident afară)
