Pariul lui Vanghelie: Ori înving PSD, ori plec acasă

Vanghelie a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că preia conducerea Partidului…

Pariul lui Vanghelie: Ori înving PSD, ori plec acasă

Vanghelie a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că preia conducerea Partidului…

Marian Vanghelie și-a anunțat joi revenirea în politică. Vanghelie preia conducerea așa-numitului Partid al Dreptății Sociale, care va avea în următoarele trei săptămâni un Congres. Fostul primar al Sectorului 5 a organizat o conferință la Parlament joi alături de câțiva parlamentari și lideri sindicali.

„(…) Am avut discuții cu mulți oameni din Parlament, cu mulți oameni politici, chiar din momentul în care am ieșit din arestul preventiv. Am avut discuții pentru ce trebuie făcut pentru o stângă democratică din România, pe ceea ce trebuie făcut ca, în acest stat de drept, să schimbăm lucrurile în bine. (…) Sunt alături de mine oameni, un grup de sprijin din PSD, unii mai vechi decât sunt eu, care am 23 de ani în PSD. Sunt alții care reprezintă sindicatele, Consiliul General, consilii, care reprezintă Parlamentul. În aproximativ trei săptămâni ne veți vedea la Sala Palatului, unde vom prezenta ce vrem să facem cu acest grup”, a declarat Vanghelie.

Marian Vanghelie nu a dorit să dea un răspuns concret în privința candidaturii sale la Primăria sectorului 5, însă a lăsat să se înțeleagă că va candida la Primaria Generală a Capitalei. Acesta a anunțat că până pe 20 aprilie va propune șapte candidați la sectoare plus Primăria Generală.

„Pot să vă spun că până pe 20 veți vedea șapte candidați pe șase sectoare plus Primăria Generală a Capitalei, care se vor bate pe voturile de stânga din România. Și atunci o să vedeți dacă eu candidez sau nu candidez. Dacă nu voi reuși până la alegerile parlamentare să fiu mai puternic ca PSD, plec acasă. Și vă spun aceste lucruri în urma discuțiilor cu mii de oameni la telefon”, a precizat Vanghelie. Întrebat dacă intenționează să candideze la Capitală sau la Primăria sectorului 5 pe care a condus-o, el a spus că dorește să creeze un moment „atipic”, cu șapte candidaturi, „să explodeze un pic și doamna Firea” (Gabriela Firea, candidatul PSD— n.r.).

„Să înțeleagă doamna Firea că stânga suntem noi și nu este ea. Nu are nicio legătură cu stânga, nu are nicio legătură cu PSD. O să vedeți membrii din PSD de 20 de ani, membri care vor fi candidații noștri”, a susținut Vanghelie.

”Am avut propuneri de la mai multe partide să candidez şi la Primăria Generală şi la sectorul 5”, a mai susţinut fostul primar joi.

”Dacă Dragnea este bărbat să vină să candideze cu mine (la capitală sau la sectorul 5-n.r.)”, l-a provocat Vanghelie pe liderul PSD.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.