În Bucureşti se înregistrează un deficit deloc de neglijat legat de partea tehnică şi de prevenire a votului multiplu. AEP nu este interesantă pe reţelele de socializare.
În era calculatorului, lipsesc operatorii
Sâmbătă, cotidianul.ro a prezentat situaţia delicată în care se află secţiile de votare din Bucureşti. Concret, era vorba de deficitul mare de experţi electorali înregistrat cu doar două luni înainte de alegeri. Nu este aceasta singura problemă mare legată de secţiile de votare din Capitală. Un anunţ al AEP (Autoritatea Electorală Permanentă) ne prezintă situaţia privind numărului de operatori de calculator (pentru secţiile de votare) înscrişi până la sfârşitul lunii martie. Se ştie, conform noii legislaţii electorale, fiecare secţie de votare din România va avea la intrare un calculator unde fiecare alegător îşi va înregistra prezenţa. În cazul în care un alegător a mai votat şi în altă secţie, urgent calculatorul semnalizează votul dublu şi respectivul alegător este instant ridicat şi reţinut de poliţie sau jandarmerie. Că nu s-a efectuat până în prezent nicio simulare într-o zonă pilot, că există totuşi posibilităţi de fraudă – subiectul va fi tratat în zilele următoare în cotidianul.ro – este altă poveste.
Situaţia secţiilor de votare din Bucureşti
- Sectorul 2: 202 secţii de votare, s-au înscris 53 de persoane, cu 190 mai puţine decât necesarul de 243 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare;
- Sectorul 5: 196 de secţii de votare, s-au înscris 53 de persoane, cu 185 mai puţine decât necesarul de 236 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare;
- Sectorul 4: 178 de secţii de votare, s-au înscris 84 de persoane, cu 130 mai puţine decât necesarul de 204 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare;
- Sectorul 3: 274 de secţii de votare, s-au înscris 256 de persoane, cu 73 mai puţine decât necesarul de 329 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare;
- Sectorul 6: 233 de secţii de votare, s-au înscris 215 persoane, cu 65 mai puţine decât necesarul de 280 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare.
- Sectorul 1: 163 de secţii de votare, s-au înscris 152 de persoane, cu 44 mai puţine decât necesarul de 196 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secţiilor de votare.
În provincie, situaţia privind operatorii de calculator pentru secţiile de votare este infinit mai bună; doar în 257 de localităţi (majoritatea rurale) se înregistrează deficit de operatori şi doar în 21 de localităţi nu există nici măcar un singur operator admis.
AEP nu este interesantă pentru marele public
Este foarte interesant ceea ce se întâmplă legat de AEP. Românii NU sunt interesaţi de activitatea acestei instituţii, care practic la ora actuală reglementează aproape tot ceea ce este legat de alegeri. AEP are o pagină de Facebook, dar aceasta are doar 1.766 de fani (marţi 12 aprilie, h.15.30 – ultima monitorizare). Pagina de Facebook reprezintă de fapt o „reluare” a paginii de pe net unde se postează comunicatele instituţiei. Este însă o pagină tehnică şi care de regulă este accesată de ziarişti, eventual de reprezentanţii unor partide cu funcţii legate de procesul electoral şi cam atât. Nici pe YouTube AEP nu stă mai bine. Câteva clipuri de promovare a procesului electoral, a unor componente ale acestor componente au extrem de puţine vizualizări. Câteva exemple: AEP Experţi Electorali (postat pe 10 decembrie 2015) – 3.351 vizualizări; AEP Operator Calculator Secţie de Votare (2 decembrie 2015) – 3.177 vizualizări; AEP Vot străinătate prin corespondenţă – long version (28 decembrie 2015) – 4.293 vizualizări; AEP Vot străinătate la secţie – long version (26 noiembrie 2015) – 2.298 vizualizări.