Marți, aleși noii președinți ai Parlamentului

Întrebat, înainte de şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă se vor stabili şi titularii ministerelor în această şedinţă, Ciolacu a spus…

De (C.T.)
Marți, aleși noii președinți ai Parlamentului

Întrebat, înainte de şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă se vor stabili şi titularii ministerelor în această şedinţă, Ciolacu a spus…

Marcel Ciolacu a declarat luni dimineață că după consultările de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis social-democraţii vor avea o altă şedinţă în care se vor decide titularii de la ministere.

Întrebat, înainte de şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, dacă se vor stabili şi titularii ministerelor în această şedinţă, Ciolacu a spus: „Urmează după consultările de la Cotroceni să avem o altă şedinţă unde vorbim despre titularii de ministere”.

El a adăugat că este posibil ca luni să fie încheiat protocolul alianţei, iar marţi să fie aleşi noii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Marcel Ciolacu a menţionat că în şedinţa Consiliului Politic Naţional va propune ambele variante, cu premier PSD şi cu premier PNL, va prezenta condiţiile în ambele cazuri şi va prezenta negocierile care au avut loc, iar colegii săi vor decide formula finală.

În prezent, președinte interimar al Camerei Deputaților este Sorin Grindeanu (PSD), iar președintele Senatului, Anca Dragu (USR).

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Aha,.. mda, de intre luni și marți nu intervine ceva,. poate inc-o zi lungă de discuții și târguieli de mahala..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.