Procurorii DNA fac marți percheziții domiciliare în 5 locații situate în municipiile București, Iași, Cluj și Timișoara, din care patru sunt sediile unor instituții publice.
„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2015. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”, se arată într-un comunicat transmis de DNA.
Potrivit unor surse judiciare procurorii ridică marți documente de la Ministerul Educației în dosarul în care au loc percheziții, printre locațiile vizate fiind și Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, dar și alte Universități de medicină din țară.