Companiabritanică AstraZeneca a anunţat luni că vaccinul său anti-COVID-19 Vaxzevria a fost aprobat pentru administrare ca a treia doză pentru adulţi în Uniunea Europeană, transmit agențiile de presă străine.
„Profesioniştii din domeniul sănătăţii pot utiliza acum Vaxzevria ca a treia doză la pacienţii care au primit anterior doze de Vaxzevria sau un vaccin pe bază de ARN mesager aprobat în Uniunea Europeană”, a precizat compania într-un comunicat.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a dat undă verde joi „după ce un număr suficient de dovezi demonstrează o creştere a răspunsului imunitar după o a treia doză de Vaxzevria” în urma administrării a două doze de vaccin AstraZeneca sau a altui vaccin aprobat în UE, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul agenţiei.
Gigantul farmaceutic a înregistrat o creştere a vânzărilor în primul trimestru, mai ales datorită medicamentelor şi a vaccinurilor împotriva COVID-19, dar a afirmat că se aşteaptă la o scădere bruscă a vânzărilor acestor medicamente pentru restul anului, pe măsură ce „ameninţarea COVID-19 scade”.
Vaccinul, creat în colaborare cu Universitatea Oxford, nu a fost ales de guvernul britanic pentru campania sa de administrare a unei doze booster, deşi fusese unul dintre primele vaccinuri de pe piaţă şi a fost folosit pentru primele două doze în campania de vaccinare împotriva COVID-19 din Marea Britanie.
Vaccinul companiei farmaceutice AstraZeneca nu a primit aprobare în Statele Unite.
Ce facui bre Marete Urs? Poate in visurile tale bre,la cat spirt ai sutit de la ,,eroi,,de cand cu caravana in vale de te prind aia te lasa fara blanita.Ga-ran-tat.Mai stat si tu linistit pe langa casa..Mai sparge de un lemn,mai canta la nai,mai numara eurii de ploua,mai fa de un urasche micut..Iti gasesti de treaburi de cati bre.Nu iti sade deloc bine numai cu beutura in nas bre.Nu fi tuciur de ala sudist cu dinti de tabla.Rusinica.