Surpriza „secolului” la Miami Open

Din anul 2000 nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Surpriză uriaşă şi la dublu fete. Begu şi Niculescu, evoluţii jenante. Programul sferturilor la simplu fete.

Surpriza „secolului” la Miami Open

Din anul 2000 nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Surpriză uriaşă şi la dublu fete. Begu şi Niculescu, evoluţii jenante. Programul sferturilor la simplu fete.

Din anul 2000 nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Surpriză uriaşă şi la dublu fete. Begu şi Niculescu, evoluţii jenante. Programul sferturilor la simplu fete.

Bomba zilei

Luni, la Miami a fost ziua (la noi noaptea) „cuţitelor lungi”. Numărul 1 şi 2 mondial au fost eliminate încă din turul IV. După ce Agnieszka Radwańska a cedat în trei seturi în faţa elveţiencei Timea Bacsinszky, a urmat uriaşa surpriză a eliminării Serenei Williams de către Svetlana Kuznetsova, nr.19 în WTA. Rusoaica a câştigat în 3 seturi: 6-7, 6-1, 6-2, după două ore şi 6 minute de joc. Până în setul secund, la scorul de 4-1 pentru rusoaică (de fapt Kuznetsova de la 7 ani trăieşte în Spania) am asistat la o minunăţie de meci, o adevărtă finală de turneu mare. Kuznetsova a jucat magnific, iar Williams a jucat şi ea foarte bine, doar că a avut foarte multe momente în care (la fel ca şi Simona Halep) a stat prea în spate, dincolo de linia de fund. Au fost schimburi de mingi senzaţionale, servicii (de ambele părţi) cu viteze între 180 şi 190 km/h. Au fost momente în care Kuznetsova a fost obligată să se apere la limita posibilului. În setul secund, la scorul de 4-1, americanca nu s-a mai implicat în joc, cedând deliberat punctele, planul Serenei fiind acela de a se menaja pentru setul decisiv. Numai că în setul al treilea, Kuznetsova joacă fără greşeală şi conduce cu 3-0 pe tabelă, cu toată opoziţia Serenei. Aceasta reduce la 1-3, după care, urmează un game lung pe care rusoaica îl câştigă în extremis pe serviciul adversarei. La 4-1 în decisiv, Serena Williams îşi dă seama că Svetlana Kuznetsova nu poate să fie învinsă şi se „predă”. La 5-1, pe serviciul Serenei, Kuznetsova este cea care nu trage de loc şi se păstrează pentru game-ul în care urma să servească pentru închiderea meciului, ceea ce s-a şi întâmplat, Serena nemaifiind interesată de meci

Ultima eliminare severă pe 23 iunie 2014

De anul trecut – din turul II al turneului de la Miami – şi până luni, Serena William avea o linie de competiţie impresionantă: 54 de meciuri câştigate – 5 pierdute. Cele 5 meciuri au fost pierdute, 2 în finale (Australian Open şi Indian Wells – ambele în acest an, şi 3 în semifinale – US Open, Mutua Madrid şi Canadian Open – toate în 2015. Ultima oară când Serena Williams a fost eliminată într-o fază inferioară semifinalelor, a fost la Wimbledon, unde pe 23 iunie 2014 a pierdut în turul III. În ceea ce priveşte turneul de la Miami – câştigat de 8 ori de către Serena (ultimele trei ediţii consecutiv), ultima eliminare în turul IV a avut loc în …secolul trecut, în anul 2000. Pentru Kuznetsova a fost a doua victorie la Serena Williams (prima în 2009) în cele 10 meciuri jucate contra americancei.

Niculescu învinsă clar

Monica Niculescu şi Irina Begu s-au oprit în turul IV. Au pierdut fără drept de apel la adversare ceva mai bine cotate, dar în niciun caz de nebătut. Dar au jucat slab, chiar prost, haotic şi nu au pus nicio problemă jucătoarelor aflate dincolo de fileu. De fapt, rezultatele din noaptea de luni spre marţi au fost în ton cu prestaţia celor două românce pe parcursul întregului turneu. Ca să-i parafrazăm pe cei de la „Marca”, fetele noastre au dost „decolorate”. Monica Niculescu nu a mai avut şansa să joace contra unei sportive care exact de un an de zile nu a mai intrat în arenă (Peng Shuai) sau contra unei bramburiste (Coco Vandeweghe), ajunsă accidental în turul III şi în faţa cărora, tenisul demodat, specific jucătoarelor de acum 60-70 de ani. Am atras atenţia că în faţa unei jucătoare „adevărate” un joc bazat în proporţie de 85% pe mingi tăiate, nu are nicio şansă de reuşită. Meciul contra Johannei Konta ne-a confirmat: 2-6, 2-6. Konta este o jucătoare net superioară celor întâlnite de Niculescu în tururile II şi III. Numai că – şi aici este ironia sorţii – Johanna Konta a fost departe de ceea ce ştiam şi am văzut la ea. Cu toate acestea, ea a câştigat foarte lejer meciul, având 4-0 în primul set şi 5-0 în al doilea. Relaxările din final au permis Monicăi să îşi adjudece câte două game-uri. De ce a pierdut categoric Niculescu la o jucătoare care a evoluat modest? Nu doar pentru că abutează excesiv pe jocul cu mingi tăiate, dar o face şi prost. Mingile tăiate trimise de Niculescu sunt „aur” pentru adversare, pentru că de fapt este vorba de mingi 40% liftate, mingile scurte şi stopurile sunt cvasiineistente. În plus, când joci cu mingi tăiate, trebuie să ajungi de multe ori la fileu. Ceea ce la Niculescu nu este „în program”.

Mai penibil decât atât, nu se poate

Irina Begu a avut o evoluţie penibilă în faţa americancei Madison Keys, pierzînd clar cu 3-6, 1-6. În primul set, Begu nu a avut nicio minge cîştigătoare direct !!, şi nu a avut nicio minge de break. Şi-a adjudecat 3 game-uri exclusiv pe erorile neforţate ale adversarei, care a evoluat modest în primul set. În setul secund, Begu a intrat în teren deja învinsă înainte de primul schimb de mingi. Şi în acest set nu a avut nicio minge de break, şi doar una singură câştigătoare directă. Keys a jucat ceva mai bine şi nu a mai comis uşor erori neforţate. Am văzut La 1-3 şi 1-5, pe propriul serviciu, Begu a avut de fiecare dată 40-0, dar a pierdut. O diferenţă uriaşă între acea fantastică revenire de la 0-5 din decisivul cu Sabine Lisicki. Alarmant a fost modul în care Begu a răspuns serviciilor adverse. Pe primul nu a mişcat în front. Keys a câştigat 30 de puncte din cele 34 prime mingi servite. Este adevărat, jucătoarea americană serveşte bine, dar nu este Serena sau Wica Azarenka. Şi în cazul Irinei Begu se poate spune că a clacat în faţa primei adversare mai răsărite. Cu excepţia Sabinei Lisicki – aflată însă în cădere liberă – Begu a avut adversare jucătoare mediocre clasate dincolo de locul 100.

Niculescu şi-a spălat „păcatele” la dublu

Seria marilor suprize, înregistrate în turneul feminin a continuat. La masculin, bulgarul Grigor Dimitrov (#28 ATP) la învins cu 6-7, 6-4, 6-3 pe numărul 2 mondial, Andy Murray, într-un meci care a durat 2 ore şi 27 de minute. La dublu feminin, Monica Niculescu şi-a mai spălat din „păcate” şi alături de rusoaica margarita Gasparyan a reuşit să întrecă în două seturi, 6-4, 6-2 cea mai bună echipă din ultimii doi ani, dublul nr.1 WTA, Martina Hingis/Sania Mirza. Nu am văzut meciul, deci este nu ne putem pronunţa despre cum s-au desfăşurat ostilităţile. Dar este de menţionat, că Hingis/Mirza, după ce au triumfat la Australian Open şi au câştigat turneul de la Sankt Petersburg, au ieşit din turul II, la Doha, Indian Wells şi acum la Miami. Primul dublu din lume avea o cotă medie de victorie de 1.20, iar Niculescu/Gasparyan una de 6.50.

Rezultatele înregistrate în turul IV

  • Simona Halep (#6) – Heather Watson (Gbr-#69/54): 6-3, 6-4

  • Timea Bacsinszky (Sui-#20) – A. Radwańska (Pol-#2): 2-6, 6-4, 6-2 !!!

  • S. Kuznetsova (Rus-#19) – Serena Williams (SUA-#1): 6-7, 1-6, 2-6 !!!

  • Ekaterina Makarova (Rus-#31) – Elina Svitolina (Ukr-#16): 6-1, 6-4

  • Victoria Azarenka (Blr-#8/7) – Garbine Muguruza (Esp-#4): 7-6, 7-6

  • Johanna Konta (Gbr-#23/21) – Monica Niculescu (#33/32): 6-2, 6-2

  • Madison Keys (SUA-#24/22) – Irina Begu (#35/34): 6-3, 6-1

Notă: la jucătoarele care au trecute în paranteză două locuri în clasamentul WTA, primul reprezintă poziţia ocupată la începutul turneului, iar al doilea, poziţia ocupată înaintea disputării turului IV.

Programul sferturilor de finală

  • Svetlana Kuznetsova (Rus-#17) – Ekaterina Makarova (Rus-#30)

  • Simona Halep (#5) – Timea Bacsinszky (Sui-#18) (marţi, probabil h.21.00)

  • Viktoria Azarenka (Blr-#7) – Johanna Konta (Gbr-#21)

  • Madison Keys (SUA-#22) – Angelique Kerber/Timea Babos

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.