Campionii Roland Garros la dublu!

S-au impus la capătul unui meci care a durat trei ore şi un minut, după ce au salvat trei mingi de meci în setul secund, în faţa favoriţilor nr.12.

De (C.T.)
Campionii Roland Garros la dublu!

S-au impus la capătul unui meci care a durat trei ore şi un minut, după ce au salvat trei mingi de meci în setul secund, în faţa favoriţilor nr.12.

Echipa formată din olandezul Jean-Julien Rojer şi salvadorianul Marcelo Arevalo a câştigat trofeul în proba de dublu masculin a Roland Garros, învingând în finală, cu scorul de 6-7 (4/7), 7-6 (7/5), 6-3, perechea compusă din croatul Ivan Dodig şi americanul Austin Krajicek.

Rojer şi Arevalo s-au impus la capătul unui meci care a durat trei ore şi un minut, după ce au salvat trei mingi de meci în setul secund, în faţa favoriţilor nr.12.

Pentru Jean-Julien Rojer, acesta este al treilea trofeu de Grand Slam la dublu masculin din cariera sa, după cele de la Wimbledon 2015 şi US Open 2017, ambele câştigate alături de românul Horia Tecău.

La 40 de ani, Rojer a devenit cel mai vârstnic campion de Grand Slam la dublu din era Open, în timp ce Arevalo (31 ani) este primul jucător din El Salvador şi din America Centrală care cucereşte un trofeu de Mare Şlem, conform site-ului oficial al turneului.

Cei doi şi-au trecut în palmares al treilea titlu din acest sezon în circuitul profesionist, după ce au mai triumfat anterior la Dallas şi Delray Beach, în luna februarie.

Meciul de duminică a fost al 24-lea pe care Rojer şi Arevalo l-au câştigat ca pereche de la debutul anului 2022.

La dublu feminin

Franțuzoaicele Caroline Garcia şi Kristina Mladenovic au cucerit trofeul în proba de dublu feminin a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, impunându-se duminică în finală, cu 2-6, 6-3, 6-2, în faţa perechii americane Coco Gauff-Jessica Pegula.

Garcia şi Mladenovic au obţinut victoria după o oră şi 44 de minute de joc, trecându-şi în palmares al doilea titlu la Roland Garros, după cel obţinut în 2016.

Cele două franţuzoaice, care nu au mai jucat împreună în circuitul profesionist din 2017, au refăcut la începutul acestui an perechea lor victorioasă de la Fed Cup 2019, în vederea participării la Australian Open, unde au fost eliminate în turul secund.

Pentru Coco Gauf, aceasta este a doua finală pierdută la actuala ediţie de la Roland Garros, după cea din proba de simplu feminin, în care a fost învinsă sâmbătă, cu 6-1, 6-3, de poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului WTA.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Nu vârstă e surpriza, ci calitatea jucătorilor tineri. PS. Am urmărit, parțial, finala. Un spectacol mediocru gonflat de presa la scara mondiala. Tenisul e un sport care a-ncetat sa mai fie sportul ALB. Sincer, n-am sa înțeleg niciodată de ce sumele oferite învingătorilor ating asemenea praguri și de ce jucătorii când devin marfa, se lasă vânduți și cumpărați fără comentarii. O fi de vina banul sau numai banul? Am vizionat numeroase spectacole, dar nici un artist nu e atat de bine plătit și atât de mediatizat precum unul din domeniul sportului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.